Dumitru Radu Popescu Vanatoarea regala

din pagina literara realizata de: Prof. Alina Vance

Naratiunile lui D.R.Popescu se definesc prin spectaculoase rasturnari de perspectiva si propensiune spre mascarada. In proza lui se remarca prezenta tragicului si a grotescului, a spectaculosului enorm, prin reprezentatie cu datini pitoresti si stranii, venite din stadiul unei civilizatii totemice. Conflictele sunt acut tensionate, cu scene de o cruzime extrema, coexistand grotescul cu supranaturalul. Densitatea epica si varietatea de perspective asupra aceluiasi fapt, alaturi de registrele stilistice diferite cu care se noteaza inflexiunile vorbirii autentice sunt note definitorii ale artei lui D.R.Popescu.
   Aparut in anul 1973, romanul Vanatoarea regala, o vasta ancheta asupra uneia dintre cele mai contradictorii epoci din istoria contemporana a Romaniei, al cincelea deceniu al sec. al XX-lea, de o agresivitate dusa pana la absurd, un deceniu construit la modul unei arhitecturi medievale, e valoros prin aspra judecare a epocii din perspectiva unor severe principii etice. Ineditul universului si violenta conflictelor, densitatea epica si senzationalul situatiilor evidentiaza fara menajamente esentele intotdeauna monstruoase.
Romanul a primit premiul Uniunii Scriitorilor in anul 1973. Ceea ce impresioneaza de la bun inceput in proza lui Dumitru Radu Popescu este, pe langa schelaria de bizarerii comportamentale sau numai ale spatiului si detaliului, cautarea adevarului. E vorba desigur de adevarul „povestii’’, intotdeauna existand fapte de elucidat.
   Romanul, a carui actiune se desfasoara in mediul rural si in mediul urban, in satul Patarlagele, dar si in oraselele Campulet si Turnu-Vechi, in primele doua decenii de dupa anul 1944, este, in intregime, o vasta ancheta a procurorului Tica Dunarintu.
Din suita de povestiri a diversilor martori cu privire la moartea invatatorului Horia Dunarintu, tatal procurorului, se desprinde totusi o linie narativa principala. In acea vreme, din porunca lui Galatioan, detinatorul puterii in acea regiune, se organizeaza, sub masca unor principii politice, o vasta campanie de exterminare a partenerilor politici care cuteaza sa fie altceva decat niste supusi docili. Uneltele lui Galatioan, ucigasii, sunt spiritele primare, insi care, in atmosfera apocaliptica, de surpare a structurilor rustice, atemporale, ies la suprafata din cine stie ce strafunduri primitive. Acestia, o adevarata organizatie secreta de calai, nu numai ca ucid, dar in crimele lor sunt de o inspaimantatoare raceala. Imaginatia criminala a ucigasilor e formidabila. Dusmanii sunt inecati in enorme buti de vin, sugrumati, lapidati, ucisi cu bata, cu briceagul, vanati cu haite de caini, ingropati in burtile cailor. Inainte de a-i ucide pe adversari, mercenarii lui Galatioan ii supun, din sadism, la cele mai neasteptate umilinte, silindu-i sa-si ceara scuze in genunchi, sa alerge nebuni prin paduri, urmariti de haite de caini si de ucigasi, sa se urce inspaimantati in copaci, sa priveasca neputinciosi cum le sunt batjocorite nevestele. Pentru a complica enorm lucrurile, ucigasii, la randul lor, sunt ucisi de alte armate de calai, procesul vendetelor luand amploare, violenta devenind o psihoza colectiva.
   Monstruozitatea acestei extraordinare vanatori de oameni provine din faptul ca organizatorii crimei nu sunt sefii vreunei organizatii secrete, ci oficialii acelor locuri, vanatoarea aceasta fiind, prin urmare, oficiala, regala. Oficialitatea, regalitatea acelei vremi e o regalitate sui-generis, caci faptele depasesc, prin cruzimea si insolitul lor, orice amintire istorica si orice conventie literara.
   Vanatoarea regala, unul dintre romanele unui vast ciclu epic, o adevarata “saga” in care se mai includ romanele: F, Cei doi din dreptul Tebei, O bere pentru calul meu pune in miscare peste 70 de personaje. Ele se grupeaza in trei categorii: calaii, victimele si anchetatorii.
   Din prima categorie, grupata si aceasta in: organizatorii crimei si executanti, fac parte: Galatioan, Moise, Circareasa, Patriciu, Florentina Firulescu s.a. Din a doua categorie fac parte victimele: Horia Dunarintu, Calagherovici, doctorul Danila, profesorul Ilie Manu. Anchetatorul este procurorul Tica Dunarintu.
   Horia Dunarintu, invatatorul din Patarlagele, devenit inspector scolar, o victima a lui Galatioan, e inteligent si cutezator, lucid si demn, adversar categoric al violentei, contestand comportamentul discretionar al noii elite politice. El traieste drama celui a carui demnitate si viata e strivita sub apasarea spiritelor politice primare si agresive.
Tica Dunarintu, procurorul, fiul invatatorului, un fel de Oreste al epocii moderne, incearca sa pedepseasca pe criminali, organizand o vasta ancheta si afland astfel lucruri inspaimantatoare. Tragedia lui provine din imposibilitatea de a descoperi, in hatisul complicat al realitatii, adevarul asupra mortii tatalui sau.
   Ilie Manu, o alta victima a lui Galatioan, profesor la un liceu, se defineste prin aspiratia spre dreptate, sensibilitate, luciditate, demnitate, el refuzand “orice scaun” obtinut prin schimbarea convingerilor. Profesorul Ilie Manu isi infrunta dusmanul fara a se teme de consecinte. Galatioan, insa, inscenandu-i un proces murdar, il arunca in puscarie, unde profesorul moare, dupa care, prin intermediul unui om al sau, ii subtilizeaza toata averea.
   Romanul, un fel de Decameron, compus dintr-o suita de povestiri senzationale, apartinand diverselor personaje ale romanului, ilustreaza toate caracteristicile naratiunilor lui D. R Popescu. Cartea se impune prin arta de a construi perspective epice suprapuse, in care tragicul coexista cu grotescul, iar supranaturalul se converteste in ordinea realului.
Dumitru Radu Popescu – Vanatoarea regala, Editura Eminescu, 1976
Costin Tuchila – In cautarea adevarului (cronici si comentarii literare, teatru, cronici muzicale)