Ziua de 30 decembrie reprezinta pentru
cei ce inca mai inteleg fractionarea continuitatii statului roman din 1947 prin
act de agresiune exterioara, care a indepartat din fruntea statului pe
Majestatea Sa Regele Mihai I, o zi de reconfirmare a sperantei ca intr-o zi Romania va redeveni ea insasi.
Recunosc, sunt unul dintre cei care
cred ca alta ar fi fost soarta natiunii romane daca in 1990 Majestatea Sa Mihai
I ar fi fost reasezat in fruntea statului.
Prin agresiune, santaj si inrobire,
schimbarea formei de organizare a statului roman modern, devenit republica
populara in 1947, parte a odiosului regim marxist instaurat la ordinul
criminalului Stalin, a schimbat soarta a milioane de romani cu urmari pe care
le putem vedea si astazi.
Cand in 1989 explozia statelor
marxiste, atunci cand ceea ce se numea lagarul socialist s-a destramat sub
presiunea interioara a maselor asuprite ideologic si economic, ne-am pus cu
totii speranta intr-o refacere a Romaniei, pe care unii dintre noi o vedeau
dupa modelul urmat de Spania, dupa moartea generalului Franco, am fost
dezamagiti de ce s-a intamplat .
Din nou insa, si trebuie sa recunoastem
ca mai ales romanii din exil am dovedit o naivitate greu de egalat, am fost
pusi in fata unor evenimente in care comunistii s-au putut regrupa si prelua
destinele tarii organizand parodia democratica actuala, o telenovela a carei
ultime doua episoade va mai trebui inca sa le rabdam.
Drama faimoasei perioade de tranzitie
anuntata de Brucan, o adevarata condamnare a natiunii romane la 20 de ani de
democratie originala, inca continua.
Anul 2007 a fost poate cea mai vizibila
perioada de reactiune anti-democratica cand de la tentativa de demolare a
institutiei prezidentiale la blocarea legii alegerilor uninominale la fel ca si
in anul 1990 cand s-a facut acel faimos referendum asupra formei de
guvernamant, am asistat cu neputinta cum milioane de romani nu au putut vota si
am vazut cum cei ce au putut vota au ramas inerti la chemarea de a-si schimba
propia soarta.
Aparenta lipsa de reactivitate a
electoratului ne face sa ne intoarcem cu gandul la generatia care cu pretul a
sute de mii de intelectuali doborati de urgia marxista au rezistat pana in
ultimul moment posibil si unii au platit cu pretul vietii dreptul de a muri
liberi in bezna celulelor unde au fost aruncati de ocupantii marxisti ai
Romaniei.
Morti in inchisori, au ramas liberi
pana la ultimul lor cuvant rostit ca mostenire pentru generatiile care i-au
urmat, generatii care in zilele noastre
traiesc cu constiinta spalata de simtul national, de credinta in destinul tarii
si al lor personal.
Actionand ca flamanzii care sunt
acceptati la ospat, se imbulzesc la bucatele strainatatii fara sa gandeasca la
visul lor de natiune si fara sa se gandeasca si la ziua de maine.
Dar mai ales nu vor sa vada pretul pe
care vrand nevrand il platesc fie acum fie in viitor.
Regruparea marxistilor in Romania a
fost si ramane un fenomen pe care personal l-am recunoscut inca din 1990 dar
care speram ca va fi transformat fie si prin influenta de afara intr-un proces
continuu de democratizare a Romaniei si de ce nu, am sperat ca voi vedea o
deschidere rationala pentru reconstruirea culturii politice romanesti sub
calmul politic pe care numai monarhia
constitutionala o putea oferi aproape instantaneu.
Istoric dovedit, drumul pe care Romania
l-a urmat si il urmeaza inca, ramane drumul orbului insotit de chior prin
padure.
Este drept intrarea in NATO a pus la
adapost cel putin viitorul tarii. Dar in rest, nimic nu s-a schimbat in 18 ani
de batalie politica in care jocul de-a puterea si averea raman dominanta
specifica a unei culturi politice care are corespondent doar in perioada
fanariota.
Si ce comparatie mai buna avem astazi
decat votul la gramada de partid, in care locurile pe lista sunt cumparate la
fel ca tronul provincial pe vremea fanariota si unde traseismul politic este
endemic?
Pe 30 decembrie 2007 Majestatea Sa
Regele Mihai I in pozitia sa de autoritate a Casei Regale de Romania, la
aniversarea a 60 de ani de ratacire prin desertul marxist in care natiunea
romana inca se afla, a anuntat nu numai succesiunea sa dar si o modificare pe
care o cere Parlamentului Romaniei sa o accepte in cazul in care El sau urmasii
lui vor fi chemati in fruntea statului roman. Altetea sa Pricipesa Margareta, a
devenit mostenitoarea Tronului Regal al
Romaniei fiind astfel prima femeie care va putea ocupa aceasta pozitie in
istoria Romaniei.
Iata un gest maret care inca o data
indreapta privirea natiunii romane spre stabilitate politica si
responsabilitate internationala, inca o ridicare a Romaniei la nivelul partenerilor europeni.
Refuz sa comentez reactiile balbaite
ale capetelor de pe ecranele televiziunilor dar nu pot sa trec peste realitatea
unui semnal care inca o data nu a fost lasat sa ajunga la masele de alegatori.
Direct sau indirect, frica de Institutia
Regala orbeste inca spiritele politice de la stanga la dreapta
spectrului ideologic.
Cand in 1990 am avut privilegiul sa fiu prezentat mai intai
Altetei Sale Regale Printesa Margareta
si mai tarziu si Majestatilor
Sale Regele Mihai I si a reginei Ana, am
recunoscut din instinct ca ma aflam in fata unor oameni cu o educatie politica
aflata la un nivel pe care nici astazi nu o are nici un politician roman.
Urmaresc prezenta familiei regale atat in viata publica cat si interventiile in
favoarea Romaniei pe care Casa Regala de Romania a facut-o in interesul
natiunii romane de-a lungul acestor foarte lungi 18 ani si ma intreb: „Oare cum
ar fi fost astazi soarta romanilor daca Romania se reintorcea la propiile
valori pe care le-a pierdut in 1947 printr-un act samavolnic al ocupantilor
straini? Oare cum ar fi fost Romania fara Iliescu, Constantinescu si Basescu
presedinti?“
Dar sa nu uitam, realitatea zilei
ramane batalia pe ciolan si din zi in zi mai clar, se vede ca nici un partid nu
vrea alegerile uninominale care ar putea chiar sa produca un parlament care sa
restaureze monarhia in Romania, sau care cel putin ar scutura viata politica de
interesele trans-partide care conduc astazi direct sau indirect viata romanilor
de pretutindeni.
Anul 2008 va da inca o data cetateanului european roman... fie traind in
spatiul national fie pe unde l-a dus soarta, dreptul
de a alege. Fie la gramada de partid, fie poate printr-o minune, uninominal, va
fi inca o data tras pe sfoara de aceeasi
adunatura de interese care iata ca astazi
raporteaza natiunii un succes maret in fata Inaltei Porti UE!
Da, romanul are permisiunea Inaltei
Porti de la Bruxelles sa taie porcul si mielul traditional cu cutitul, sa vanda
miere, branza si carne, asa cu a facut-o de la inceputul timpurilor.
Asta DA libertate! Sa
primesti permisiunea imperiala sa tai porcul in propia ta tara
si ograda!
Vasile Bouleanu - Comentator Independent