In momente groaznice precum cel pe care-l traverseaza omenirea in prezent, te poti trezi in situatia de a alege: gandesti cu inima sau cu creierul?
Ori, in formula mixta: cat cu inima si cat cu creierul? Este ca atunci cand iti duci copilul la medic. Pentru a-l salva, trebuie sa-l supui unor tratamente dure. Dar ti se rupe inima: nu-l poti vedea suferind, e copilul tau... Inima iti spune sa nu-l supui unor cazne suplimentare. Dar creierul te avertizeaza: daca te mai codesti mult, s-ar putea sa-l pierzi! Si atunci?...
Romania este acum pacientul care trebuie dus la doctor. Locuitorii ei sufera cumplit. Nu poti sa nu fii cu inima alaturi de ei, de suferintele lor. Dar nici nu poti trimite creierul in concediu de odihna!
Personal, ma simt solidar cu milioanele de oameni care o duc din rau in mai rau. Ma refer la acei compatrioti care au muncit sau muncesc cinstit, binemeritand fiecare banut din pensia ori din leafa lor. Ma simt solidar si cu oamenii cu sanatatea subrezita. Acestora nu le poti cere sa se descurce singuri in jungla capitalismului. Ei chiar au nevoie de sprijinul celor apti de munca. Pur si simplu, asa functioneaza o societate civilizata.
Nu simt insa nicio durere fata de cei care pacalesc viata, traind pe spinarea altora! Iar aici se incadreaza multe, prea multe categorii, semn ca la smecherii suntem campioni mondiali.
Sunt demni de tot dispretul bolnavii inchipuiti care se infrupta din bani necuveniti. Cu o relatie la spital sau contra unei spagi bine plasate, descurcaretii innadesc concedii medicale cu nemiluita ori se pensioneaza pe caz de boala. Apoi, apele se despart. Unii asteapta la crasma sa le aduca postasul pensia, rastimp in care isi fac datoria patriotica de a injura guvernul. Altii sapa santuri „la negru”, culeg portocale prin Italia sau fac minuni in propria ograda. Orbii conduc masina, schiopii alearga dupa lemne prin padure, iar damblagiii joaca fotbal la caminul cultural.
Exista apoi categoria celor care traiesc vesnic din ajutoare sociale sau din alocatii pentru copii. E de inteles ca un om ajunge, pentru o perioada de timp rezonabila, sa apeleze la ajutorul social. Dar s-o tina asa toata viata, in conditiile in care e apt de munca, inseamna ca se plaseaza singur in pleava societatii.
Mai avem categoria invartitilor care au capatat o dexteritate deosebita de a fenta orice taxa sau impozit. In prezent, 500.000 de romani sunt platiti pe drepturi de autor. Vedeti? Suntem o natiune de autori. Si, evident, binemeritam facilitati fiscale. E ceva sa stai pe drepturi de autor cand torni betoane sau montezi termopane...
Daca descurcaretilor le-ar pica totul din cer, n-ar fi o problema. Dar toate smecheriile lor apasa greu pe spinarea celor care muncesc la vedere si isi platesc taxele cinstit. Adica, a celor pe care ei ii considera fraieri. Orice leu nemeritat este un leu luat de la altcineva. Iata de ce descurcareala este, de fapt, o crunta nerusinare.