Partidele, ministrii, parlamentarii si presedintii nu exista pentru a fi iubiti sau urati. Ei trebuie doar cantariti cu spirit critic pentru performanta lor publica.Efiresc sa ai gusturi proprii, preferinte, simpatii si antipatii, subiectivitati tepene si capricii private. Toti avem tabieturi, mici idei fixe, alergii, slabiciuni. Ce nu e firesc e sa le transformam pe toate in idiosincrasii, adica intr-un amestec de obsesivitate si intoleranta. Cu alte cuvinte, e normal, e dreptul tau, sa-ti placa branza de Homorod. E insa oarecum ciudat sa nu mai maninci decat branza de Homorod. Preferinta devine, in acest caz, manie. Iar daca ajungi sa spui ca toti cei care mananca si alte feluri de branza, sau, mai rau, toti cei carora nu le place branza de Homorod sunt idioti, marsavi si, eventual, penalizabili, esti pur si simplu intr-o ureche.
Ma tem ca, in Romania de azi, aceasta radicalitate isterica, acest exclusivism patologic a devenit comportament curent. Nu mai gandim decat idiosincratic. Suntem indragostiti pana la extaz de propriile noastre optiuni, opinii si scenarii. Odata formulate, nimeni si nimic nu le mai poate relativiza. Iar cei care ne contrazic sunt plasati, fara menajamente, intr-o zona de sub-umanitate. Sunt ori prosti, ori suspecti. Ori loaze, ori „tonomate", ori „intelectualii lui Basescu".Totul a inceput pe vremea lui Ion Iliescu. Pentru romanii care il iubeau cu o fervoare aproape mistica, detractorii presedintelui erau tradatori, vanzatori de tara, „animale" bune de tabacit. Invers, pentru anti-iliescisti, adulatorii erau, obligatoriu, securisti, comunisti, kagebisti, sau, in cel mai bun caz, naivi irecuperabili. Nu se acorda nimanui prezumtia de buna-credinta. Toata lumea trebuia sa adere la un dogmatic Homorod de grup.
Lucrurile se repeta cu Traian Basescu: avem, pe de o parte, pro-basescieni febrili, iar pe de alta, anti-basescieni patetici. Cu un corolar nevrotic: toti cei care, intr-un fel sau altul, au lucrat ori lucreaza in echipa Basescu sunt descalificati din principiu, tot astfel cum, din celalalt unghi, toti cei care functioneaza in cercurile PSD sau PNL trec drept defecti.
Eu cred ca realitatea e mai nuantata. Cred ca nu toti pesedistii si toti liberalii sunt invalidabili, dupa cum nu sunt invalidabili toti pedelistii. Mai cred ca partidele, ministrii, parlamentarii si presedintii nu exista pentru a fi iubiti sau urati. Ei trebuie doar cantariti cu spirit critic pentru performanta lor publica, aprobati cand isi fac bine treaba, respectiv amendati cand si-o fac prost. Iubirea si ura au alte domenii de predilectie.
M-am izbit de o ilustrare a acestei gandiri de lemn saptamana trecuta, cand nu mai stiu ce publicatie a comentat numirea la Vatican a unui nou ambasador roman in persoana dlui Bogdan Tataru Cazaban drept un hatar facut de presedinte unuia din consilierii sai. Trec peste faptul ca peste tot in lume tipul acesta de „recompense" sunt obisnuite si, cata vreme recompensatul e de calitate, nimeni nu se scandalizeaza. Dar este inadmisibil sa definesti un om fara sa stii despre el nimic, decat ca a lucrat la Cotroceni. Ii invit pe contestatari sa faca efortul minim de a citi, pe internet, curriculum-ul impricinatului.
Daca sunt de buna credinta vor constata ca o numire mai potrivita nu era cu putinta. Ca avem de a face cu un om a carui discretie si cuviinta nu e egalata decat de stralucirea meritelor lui academice. Si ca, daca nu ni se pare o grosolanie prezenta lui Becali in Parlamentul European, a descrie numirea lui Bogdan Tataru la Vatican drept un „aranjament" impur e de un prost gust fara margini. Gandire idiosincratica, gandire de lemn, non-gandire.
Andrei Plesu - Adevarul