O capetenie a
plecat astazi dintre noi dar n-a fost jale ci o sarbatoare.
Biserica Baptista Betel
din Timisoara a fost astazi transformata intr-o casa de jale si cred ca nici in
trecut si nici in viitor nu se va mai dovedi asa de neincapatoare ca in ziua de
7 ianuarie 2008 cand multimi de oameni din diferite colturi ale Romaniei dar si
din strainatate au pasit pragul ei cu ocazia mutarii (premature spunem noi) la
Domnul a fratelui Petrica Dugulescu.
Mesaje de mangaiere pentru
familia indoliata dar si de apreciere la adresa fratelui Dugulescu pentru
realizarile sale in domeniul social, politic si religios au fost transmise
personal, prin reprezentanti sau prin mesaje scrise de catre oficialitati
religioase si politice, prieteni si cunoscuti incepand de la orfanii din casa
„Fratii lui Onisim“ pana la congresmeni din SUA.
Intr-un scurt necrolog am
putut urmari sumar modul minunat in care fr. Dugulescu a gustat harul lui
Dumnezeu impreuna cu sotia sa Marioara. Un biet om de la tara ajunge sa-L
intalneasca pe Domnul ISUS la varsta de 20 de ani, lucreaza ca tractorist o
perioada, iar spre finalul vietii sale ajunge sa paseasca pe holurile
Parlamentului Romaniei, Casei Albe si a Parlamentului European purtand in inima
acelasi rasunator mesaj – „Isus Speranta Romaniei“, mesaj cantat acum pe strazi
de aur in Noul Ierusalim.
Un scurt videoclip ne-a
improspatat memoria cu imaginea plina de pasiune a pastorului Dugulescu
predicand Evanghelia in vremuri de grea persecutie, apoi de la tribuna in timpul
revolutiei decembriste indemnand poporul adunat in piata sa rosteasca din inima
rugaciunea domneasca si mai apoi alaturi de oameni simpli - orfani si
handicapati, care au primit atingerea harului Domnului prin dansul.
Am fost placut
impresionati de originalitatea si substanta versurilor poemelor sale. In
momente de asteptare sau chiar in timpul serviciului de ramas bun am putut auzi
cateva poezi recitate chiar de autorul lor. Lipsite de orice urma de amatorism
poeziile sale fara indoiala stau marturie a unei inimi dedicate lui Dumnezeu.
Sentimentul unei morti
iminente era parca un laitmotiv in discursurile si poeziile sale. Materialul
video-proiectat il surprindea adesea amintind de iminenta mortii in plenul
adunarii locale Betel, in poezii sau chiar in discutia cu copiii sai - dupa cum
fiul sau Cristi marturisea. Desi plin de viata era constient de amenintarea
mortii pe care o sfida insa cu increderea sa in Dumnezeu. De ce nu se temea de
moarte? Pentru ca murise deja odata la cruce in Hristos (Poezia- Definitia
mortii).
O minunata priveliste a
putut fi observata si in jurul sicriului unde familia si rudele fratelui nostru
erau acum inconjurati de dragostea marii familii a Domnului Hristos. Lacrimi de
durere si lacrimi de bucurie; durerea despartirii si bucuria unei alergari
incheiate cu succes. O sotie binecuvantata sa fi stat alaturi de un asa om si
patru copii mandri ca au avut un asa tata.
Rand pe rand, in randuiala
unul dupa altul, frati si surori, tineri si mai in varsta, nu doar din
complezenta ci dintr-o inima plina de dragoste au adus prin cantare sau cuvant
un mesaj de recunostinta, mangaiere si speranta. Daca la inceput primarul,
prefectul si reprezentanti de culte au prezentat un om in slujba oamenilor in
cele
ce-au urmat, copii ai Domnului n-au pregetat sa prezinte realitatea - un om in
slujba lui Dumnezeu pentru oameni. De la cel „mort“ atentia fu indreptata catre
Cel Viu si totul deveni o sarbatoare. Fratele Petrica desi-ntr-un sicriu, parca
nu mort era ci viu alaturat cu noi in inchinare uimit fiind de sarbatoare.
Se apropiau orele 17.00.
Trecusera patru ceasuri si parca sarbatoarea era inca in toi. Gloria Domnului
era in mijlocul nostru si-n inimile noastre. Timpul parca-si pierduse
importanta insa fortati de-mprejurari ne-apropiaram de-ncheiere. Politia
timisoreana primise-ncredintarea ca serviciul de inmormantare avea sa se
incheie mai devreme urmand ca ei s-asigure fluidizarea traficului cu ajutorul
agentilor de politie postati in intersectii din apropiere.
Sicriul cu trupul
neinsufletit este purtat pe ultimul drum in timp ce multimea adunata se ridica
si saluta in semn de respect un ostas ce se-ntoarce biruitor acasa. „Mergeti in
toata lumea…“ am cantat cu totii imnul misionarilor si lucratorilor pe campul
Evangheliei. In timp ce ramasitele lipsite de viata ale fratelui Dugulescu
urmau sa fie asezate-n asteptarea invierii, audienta cobora acum spre casa cu
un duh plin de viata si speranta.
O capetenie a plecat
astazi dintre noi dar n-a fost jale ci o sarbatoare.
Cel ce este Dumnezeul
oricarei mangaieri sa mangaie familia indurerata prin credinta in speranta
revederii glorioase in prezenta Sa.
Dumnezeu sa se indure de
familia crestina din Romania; sa strangem randurile cu intelepciune in unitate
si lumina de sus in relatiile dintre noi pretuind pe unsii Domnului ce-au fost
trimisi sa-I pregatesca Calea.
Mihail Geabou