Mesaje pentru familie, prieteni si credinciosii lui Dumnezeu / re: trecerea in vesnicie a pastorului Petru Dugulescu

Draga Petrica,

Ai plecat dintre noi asa cum ai trait si cum te-am cunoscut. Mereu grabit. Mereu gata de drum. Telefonul tau, de undeva de prin America, mi-a deschis intotdeauna usa inimii si a bisericii pe care o pastoresc. Nu puteam rezista niciodata cauzelor nobile cu care veneai. N-ai venit niciodata pentru tine. Daca n-ai venit sa-i prezinti pe altii, cum a fost Ioan Alexandru, atunci ai venit pentru copiii strazii din Timisoara, pentru „Casa lui Onisim“, pentru „Hristos Speranta Romaniei“.

Nu puteam sa nu te iubim, nu doar pentru poezia ta, pentru pasiunea pe care o puneai in predicarea Cuvantului, ci pentru ceea ce erai: o bucurie personificata. Un optimism autentic. O credinta mare. Te iubeam pentru ca intotdeauna aveai cuvinte de apreciere si incurajare pentru mine si scrierile mele.

Nu ti-am onorat doua invitatii de a predica la Marsul Invierii din Timisoara. Azi regret mai mult ca oricand. Eram prea ocupat si prea sarac. Promit acum solemn sa nu te mai dezamagesc. Ne vedem la Marsul Invierii! Vom bate cadenta impreuna in uriasa coloana a celor mantuiti sub flamurile nemuritorului nostru Domn si Mantuitor, Isus Christos Cel viu in vecii vecilor! La revedere, Petrica! Ne vom vedea la Marsul Invierii!   




Ferice de cei chemati

Cateva date succinte despre viata lui: S-a nascut la 18 noiembrie 1945 in comuna Chelmac, judetul Arad. Intr-o seara de septembrie 1965, fiind student la Timisoara, a fost invitat la biserica baptista de pe strada Romulus. Predicatorul de acolo, Pitt Popovici, avea un ciclu apologetic: „Este Biblia adevarata?“. Petre Dugulescu, care venise mai mult de cicaleala unui prieten al sau, avea pachetul de tigari in buzunar si n-avea de gand sa se pocaiasca, dar atmosfera din casa Domnului, cu balcoanele pline de studenti, si patosul predicatorului, si argumentele clare, i-au strapuns inima. „Daca omul acesta are dreptate, eu trebuie sa ma schimb,“ si-a zis tanarul Petrica. Si s-a schimbat. A primit botezul la 18 decembrie 1965. Iar mai tarziu a devenit pastorul acelei biserici.

A urmat cursurile de la Seminarul Teologic Baptist din Bucuresti pe care 1-a absolvit in 1974, dupa care a pastorit biserica din Hateg. In 1986 a fost ales ca pastor al bisericii Baptiste nr. l din Timisoara. S-a implicat in lucrari de misiune, evanghelizare si pregatire a noii generatii de predicatori prin BEEF si Campus Crusade for Christ, avand din ce in ce mai multe legaturi cu predicatori din strainatate, lucru care in vremea comunistilor era foarte dificil. Au urmat apoi calatoriile in strainatate, in Elvetia, in Anglia, si in Statele Unite. Orizontul i- s-a marit si contactele avute 1-au ajutat ca mai tarziu sa poata avea un sprijin in proiectele pe care urma sa le aiba in Romania. A fost intotdeauna bine primit si apreciat in bisericile romanesti, iar la noi venea des, fiindca si sora sa de corp traia in Chicago.

Revolultia din 1989 si in special intalnirea de masa de la Timisoara din noaptea de vineri 22 decembrie 1989, 1-a marcat ca un conducator la nivel national, atunci cand a cerut de la balconul Operei de stat ca lumea sa ingenuncheze si sa spuna cu totii rugaciunea Tatal Nostru. Erau acolo 100.000 de oameni, dar era toata Timisoara, era toata tara. Scandau emotionati: „Exista Dumnezeu!“ Si apoi cu totii au invatat si au cantat cantarea „Sfarsitul veacului traim...“ Prin harul Domnului am tradus aceasta cantare prin anii ‘68-69, dar nu am crezut niciodata ca ea ar deveni Imnul Revolutiei de la Timisoara. Momentul acela ramane in istorie. Ioan Alexandru si Petru Dugulescu, impreuna cu miile de credinciosi ai lui Dumnezeu au dat revolutiei un caracter spiritual.

Au urmat in anii de dupa revolutie, activitatea in Parlamentul Romaniei ca deputat PNTCD (1992-1996 si 1996-2000), lucrarea de ajutor al copiilor saraci prin misiunea „Fratii Onisim“, si lucrarea de evanghelizare prin societatea „Isus Speranta Romaniei“; tot el a initiat „Marsul invierii“ la fiecare Paste in Timisoara. Cand era in Parlamentul Tarii, venea in fiecare an cu poetul loan Alexandru la Micul Dejun cu Rugaciune de la Casa Alba, si intotdeauna venea si la Chicago, si ne vizitau impreuna. A fost un poet innascut, un predicator talentat, un serv credincios. „Ferice de acum incolo de mortii care mor in Domnul! <Da,> zice Duhul, <ei se vor odihni de ostenelile lor, caci faptele lor ii urmeaza>.... Ferice de cei chemati la ospatul nuntii Mielului... “   




Slavim pe Dumnezeu!

Fratele Petre Dugulescu a fost un predicator dotat cu multa charisma de cel ce cheama la slujire si umple pe slujitorii sai cu Duhul Sfant. Am fost prezent la ordinarea fratelui Petre Dugulescu si i-am urmarit intr-un fel traiectoria desi de la distanta. M-au bucurat izbanzile mari de care i-a facut Domnul parte in cei peste 30 de ani de slujire cu Evanghelia pe diverse planuri, si m-au intristat momentele de sovaiala in fata inchizitiei comuniste. Pentru redresare si pentru izbanzi, slavim pe Dumnezeu.                  




Sunt onorat ca l-am cunoscut

M-am simtit onorat sa il cunosc personal pe fratele Petrica Dugulescu: sot si tata de exceptie, deosebit pastor de suflete, reprezentant de nadejede al credintei si al credinciosilor in Parlamentul Romaniei, erou al Revolutiei, si neinfricat propovaduitor al Adevarului, dar mai presus de orice, om si slujitor al lui Dumnezeu.

Regretam profund plecarea lui dintre noi, dar salutam de aici din Valea Plangerii bucuria intalnirii sale cu Domnul Isus pe care l-a iubit si l-a slujit.

Impreuna cu Biserica Elim din Chicago unde fratele Petrica Dugulescu a slujit de mai multe ori, si chiar cu ocazia ultimei sale vizite in Statele Unite, pastorii si conducearea bisericii transmitem familiei, bisericii si comunitatii indoliate sincerele noastre condoleante si ne rugam pentru mangaierea si intarirea lor si a noastra in nadejdea reintalnirii in Slava cu fratele Petrica Dugulescu.




Intra in bucuria stapanului tau!

Biblia ne asigura de faptul ca scopul vietii este moartea si scopul mortii este viata vesnica. Vestea trecerii din viata a pastorului Petre Dugulescu a zguduit pe cei mai multi, deoarece toti l-am cunoscut ca pe un om neobosit, puternic si plin de pasiune pentru Imparatia lui Dumnezeu. Acest eveniment este tragic daca il privim din perspectiva omeneasca - a avut doar 62 de ani - insa este normal daca il privim din perspectiva lui Dumnezeu care a chemat acasa pe unul dintre neobositii Sai slujitori, sa se odihneasca de alergarea epuizanta de-o viata.

Desi nu am fost niciodata apropiati, ne-am intalnit de mai multe ori in slujba, avand in felul acesta posibilitatea sa cunosc putin si omul din spatele amvonului. L-am cunoscut ca pe un om foarte inteligent, prietenos, abordabil si iubitor de oameni. Am vazut in acest barbat o foarte puternica pasiune pentru Evanghelia lui Dumnezeu, o viziune clara si foarte indrazneata, un mod direct, dar, in acelasi timp, echilibrat de abordare. Ca predicator al Evangheliei, a excelat prin autoritate, curaj, charisma, concretete a mesajului transmis si o nesfarsita pasiune. A fost peste tot, prin localitati mari si mici, prin sate si orase, predicand Evanghelia vesnica a lui Dumnezeu.

L-am auzit predicand pentru prima oara in Bucuresti, imediat dupa Revolutie. A avut un mesaj clar si plin de autoritate, un mesaj care ne-a adus pe toti la picioarele lui Dumnezeu. A predicat sub calauzirea Domnului despre ABC–ul credintei, or un astfel de mesaj nu-l putea avea decat cineva care tocmai venise din prezenta Creatorului.

A fost un slujitor cunoscut pe tot pamantul, un om influent si dotat de Dumnezeu; a predicat, a scris, a compus, a construit, a pastorit, a fost sot si tata, a fost un model din foarte multe puncte de vedere. Dedicarea lui fara limite l-a facut sa fie foarte mult plecat de-acasa in lucrarea Stapanului, motiv pentru care familiei Dugulescu nu i-a fost deloc usor. Unul dintre cunoscutii lui spunea ca sotia totdeauna il astepta cu grija cand se intorcea din misiune, chiar daca, calatorind pe alte continente, treceau saptamani intregi pana cand ajungea din nou acasa. Acum insa fratele Petru Dugulescu a plecat, dar nu se va mai intoarce, nu va mai predica niciodata, nu va mai scrie, nu va mai compune, nu va mai strange bani pentru orfanii din Romania, nu va mai deranja pe nimeni. Ma gandesc, totusi, cine ii va lua locul, cine va face aceste lucruri in locul lui?

Cu intristare am citit despre anumite critici aduse persoanei si lucrarii lui si m-am gandit ca necrestinii nu spun lucruri rele despre un mort, poate pentru faptul ca nu se mai poate apara sau pentru faptul ca lucrurile bune din viata unui om raman exemplu pentru generatiile tinere, timp in care lucrurile mai putin bune raman in grija lui Dumnezeu. Nu am nici cunostinta si nici calitatea necesara pentru a confirma sau infirma aceste lucruri. Ma gandesc doar la faptul ca Stapanul care l-a chemat acasa va evalua obiectiv si in deplina cunostinta de cauza viata si lucrarea lui. Trebuie insa sa acceptam ca nivelul, intensitatea si calitatea slujirii acestui barbat au fost inalte si, daca vrem, avem multe lucruri de invatat de la acest om pe care Dumnezeu l-a folosit cu putere sa schimbe multe vieti.

Dumnezeul pe care fratele Petru Dugulescu L-a slujit de-a lungul vietii sa mangaie si sa poarte grija familiei sale, dar in acelasi timp sa ne ajute pe noi care am ramas in viata sa continuam cu dedicare si responsabilitate slujirea in Imparatie, pentru ca la venirea Sa sa ne poata spune: „Vino, rob bun si credincios. Ai fost credincios peste putine lucruri, te voi pune peste multe lucruri. Intra in bucuria Stapanului tau.“           




Vestea plecarii

Vestea plecarii in vesnicie a fratelui Petru Dugulescu m-a intristat, insa in perspectiva sfarsirii alergarii sale pamantesti si a premiului ceresc ce-l asteapta imi da un sentiment al implinirii sale.

De-a lungul anilor am avut deosebita placere sa-l cunosc mai indeaproape ca om si ca slujitor al lui Dumnezeu. Am vazut clar o chemare speciala din partea lui Dumnezeu ca evanghelist iar el trata cu mare seriozitate si responsabilitate acest lucru. Tot ce facea in lucrare era cu competenta maxima.

Am avut seri multe de discutii impreuna pe marginea unor subiecte legate din Cuvantul lui Dumnezeu si din campul Evangheliei si am remarcat faptul ca Petru Dugulescu a fost slujitorul care nu se supara daca aveai o opinie diferita si iti respecta pozitia.

Era foarte sociabil. Oridecate ori era musafirul casei noastre parca era din familia noastra.
Ma rog ca Domnul sa mangaie si sa binecuvanteze familia indoliata.      




Un nou inceput

Despartirea atat de fulgeratoare de fratele nostru Petru Dugulescu ne-a intristat gandindu-ne de cata bucurie am avut parte impreuna in partasie cu Domnul, insa orice tristete dispare imediat cand ne gandim la Domnul Slavei in prezenta caruia a ajuns fratele nostru.

Biserica Ghetsimani din Chicago a fost un loc de poposire cautat si dorit de fratele Petrica oridecate ori venea in Statele Unite la Micul Dejun cu Rugaciune de la Casa Alba, iar pentru noi a fost intotdeauna o bucurie sa-l avem in mijlocul nostru si sa ne propovaduiasca Evanghelia cu curaj si tenacitate. Ne-a fost un slujitor drag nu doar pentru ca predica frumos ci si pentru ca am vazut inima lui si dragostea pe care o avea pentru cei necajiti, pentru cei batrani, pentru vaduve si orfani.

Faptul ca Dumnezeu a gasit de cuviinta sa-l foloseasca pe fratele Dugulescu in a incepe Grupul de Rugaciune Parlamentar in Parlamentul Romaniei, de asemenea a fost un prilej de bucurie pentru fratietatea bisericii Ghetsimani. Acum el se bucura de un nou inceput, acela in prezenta vesnica a Domnului pe care l-a slujit.

Rog pe Domnul nostru, cel atotputernic, sa mangaie pe toti cei dragi.                     




Romania a pierdut un bun misionar!

„VIATA este doar un fragment de existenta, o clipa asezata intre doua eternitati, influentata de tot ce s-a petrecut in trecut si influentand tot ce va urma in viitor. Singura sansa ca sa o intelegi este sa o privesti in contextul vesniciei “ -William Channing

Asa a fost viata Pastorului Petru Dugulescu.

L-am cunoscut in anii tineretii mele din spusele altora, ani cand cautatorii de comori spirituale erau vanati la orice pas, vremuri in care numai Mana protectoare a lui Dumnezeu te putea tine ascuns de tirania celor setosi de persecutie.

In acele cumplite vremi Dumnezeu a ridicat in Romania un val de tineri gata de sacrificiu, gata de jertfa, tineri care au fost gata de lupta impotriva fortelor intunericului. In acel val urias era Petru Dugulescu, omul care predica mesajul Evangheliei inspirat de Duhul lui Dumnezeu, aducand oamenii la Christos.

L-au cunoscut biserici de diferite confesiuni ca pe un predicator infocat un predicator ce stia sa cheme tanara generatie la o viata curata traita pentru Dumnezeu.

Om al curajului chiar si atunci cand valurile persecutiei erau gata sa inghita tot ce prindeau in cale. Intr-o tara in care multimea era  interesata de viteza cu care se inainta spre comunism Dumnezeu l-a ridicat pe Petru Dugulescu om integru, interesat de directia in care merge istoria, interesat in a-L aduce pe Christos in vietile oamenilor.

Omul care a luptat pentru ridicarea bisericilor pe teritoriul Romaniei, unde oameni setosi dupa Dumnezeu sa poata auzi vocea lui Dumnezeu, mesajul Evangheliei de care aveau nevoie.

Au trecut anii si am ajuns sa-l cunosc personal ca pe un un om ce traia cu demnitate pentru Cel caruia a slujit Isus Christos, Nume de care a legat viitorul Romaniei, „Isus Speranta Romaniei“.

Un om al mangaierii, om care a auzit plansul celui oropsit, al orfanului, al celui imbatranit de zile si parasit chiar si de cei din casa lui. Un om care inainte de a sterge lacrimile altora a plans el. Omul care a rupt bucata de paine in bucati pentru a satura pe altii. Omul in bratele caruia au gasit alinare copii abandonati, copii gasiti prin canalurile pline de mizerie, omul care a invatat sa stea ingenunchiat cerand lui Dumnezeu indurare pentru tara in care i-a fost harazit sa se nasca. Umilinta ce-l caracteriza nu era a lui ci era ceva Dumnezeiesc ce se manifesta in lucrarea lui cu oamenii.

Dupa venirea mea in S.U.A., Dumnezeu mi-a dat harul sa pot impartasi cu el viziuni de viitor privind lucrarea misionara, sa punem bazele unei relatii intre Misiunea Genesis si lucrarea in care dansul era implicat „Isus Speranta Romaniei“. Astfel a devenit unul dintre colaboratorii nostrii si la Revista „Genesis“.

Inchei spunand: Petru Dugulescu a fost omul in inima caruia au incaput multi pana si dusmanii lui, pe care Dumnezeu nu i-a lasat sa ramana cu mainile manjite.

Dumnezeu l-a chemat acasa pentru a fi intre cei ce si-au sfarsit alergarea cu demnitate, printre cei ce impodobesc cerul, printre cei care au plecat inainte asteptandu-ne sa petrecem vesnicia cu Mirele nostru drag Isus Christos.

Petru Dugulescu a plecat lasand in urma tot ceea ce a avut si a luat cu el ceea ce era.
Daniel 12 : 13 „Iar tu, du-te, pana va veni sfarsitul; tu te vei odihni, si te vei scula iarasi odata in partea ta de mostenire, la sfarsitul zilelor.“

Ma rog ca Dumnezeu sa aduca alinare peste inimile intristate.           





Stai pe loc si te gandeste!

Petre Dugulescu ar fi vrut sa opreasca timpul pe loc,
Dar a uitat ca-i doar un strajer
Ce-a stat in turnu-i de veghe-n soroc,
Predicand Mantuirea prin credinta-n Isus Cristos...

Cand am primit e-mailul cu vestea mortii pastorului si poetului Petru Dugulescu, am ramas pe ganduri... Ce-i omul? O frunza luata de vant, „un abur, care se arata o clipa si apoi piere“, „un fir de iarba ce se usuca“...

Avem in pieptul nostru un ceas ce se poate opri orisicand! Si urmeaza vesnicia! Inima poetului s-a oprit brusc!... Au ramas amintirile si visurile implinite si un nume adunat pe-o carte...

Cand scriu despre cel ce a fost un calator pe aceeasi glie pe care noi mai zabovim sa invatam sa murim cu credinta in suflet, imi apare chipul poetului ce-si exprima credinta si rostul vietii lui in versuri ce le declama prin biserici cu patos crestinesc. In minte imi vin versurile lui in care-si exprima crezul poetic si telul vietii lui:

... „Si as mai vrea sa fiu ceva:

O raza lucratoare –
Si stralucind in lumea rea
Sa duc lumina undeva,
Sa incalzesc pe cineva
Si sa ma-ntorc in soare...!“

«Pe calatori cu trupul obosit
Ce nu stiu unde merg, caci dormiteaza,
Caut sa-i trezesc strigand necontenit:
„Biletele, va rog: Vesnicia urmeaza!
Vesnicia urmeaza!“»...

  A urmat vesnicia si pentru poetul crestin Petre Dugulescu. Au ramas sa cante clopotele silabelor din cantecele poeziilor lui, cu numele lui tiparit pe o Carte a Vietii.
 Dumnezeu sa mangaie familia! Sa ne pregatim sufletele, caci nu stim cand incepe Vesnicia!...




S-a stins prematur - ca multi oameni de bine si inspirati

Moartea sa ma apleaca spre reflectii tulburatoare care cauta sa patrunda abisuri nemarginite mie, acel mister insondabil spre care ne indreptam toti: moartea.

Cu deosebirea ca - fata de alte cazuri - acum traiesc acel sentiment straniu dar indestulator pentru fiinta, de a fi condus inaintea lui Dummezeu. Pentru mine, Pentru Dugulescu a fost un magistru al trairii prin Dumnezeu a vietii. El a exemplificat ceea ce un alt erou  crestin roman, Vladimir Ghika, spunea despre cei care s-au intalnit cu Dumnezeu - avandu-se in vedere si pe sine - ca au de rezolvat o singura problema: sa ajungi sa iubesti tot ce iubeste Dumnezeu si sa le iubesti pe toate asa cum le iubeste El.

Cum altfel putem depasi adversitatile - adica ura - daca nu prin dragoste?

Cum putem inainta spre desavarsire, spre Dumnezeu, daca nu prin dragoste?

Cum putem trai cu adevarat daca nu prin dragoste?

Iar acest lucru este posibil doar prin harul credintei.

Iata cum imi explic valoarea, perenitatea exemplului oferit noua de Dumnezeu prin viata celui care a fost Petru Dugulescu.

Suflet sensibil si imbogatit permanent prin Harul divin, daruit cu expresia fericita a sufletului si gandirii, el a oferit celor de aproape si celor de departe, o pilda vie a credintei in actiune.
Pe cel care a fost Petru Dugulescu, consacrat si neobosit in misiunea incredintata lui de Dumnezeu, l-am cunoscut de departe, l-am iubit in sufletul meu si m-am bucurat ca un asemenea om se afla alaturi de mine in alergarea spre Cer.

Am gustat cu bucuria unei regasiri interioare poezia acestui om aflat in slujba inalta a Cerului. Versurile sale nu sunt efectul elaborarilor poetice de circumstanta ci reprezinta manifestarea trairii si simtirii iluminate prin har. Ele degaja acea forta de convingere insotitoare a ceeace se inspira din Dumnezeu. Viata sa a exemplificat cuvantul sau iar versul sau a fost cuvantul sau sub tensiune divina.  Modest ca orice om de autentica valoare, credincios lui Dumnezeu si misiunii primite, covarsind prin franchete, Petru Dugulescu nu a putut lasa indiferent pe nimeni din cei pe care i-a intalnit, prieteni si, mai ales, dusmani.

Pentru el, ca pentru Dumnezeu, oamenii erau egali, fiecare aflandu-se in cautarea Adevarului etern, chiar daca, aparent si momentan, il negau, luptau contra lui, sau aratau o inconstienta induiosatoare.

Copiii lui Dumnezeu de pretutindeni erau fratii lui. De aceea, cu un asemenea om te simteai intotdeauna in Casa Tatalui, impartasind totul.

Dragostea si credinta ne feresc de mari erori. El, omul lui Dmnezeu, trup si suflet, a invins in lupta cu ispitele nedesavarsirii din sine si din altii prin ceea ce Dumnezeu i-a dat din belsug ca zestre a sufletului iar el nu a risipit in zadar: credinta si dragostea.
Omul care a fost Petru Dugulescu ne invata pe toti ca culmea vietii este momentul constiintei, si cit de greu este sa ajungi aici si mai ales sa te mentii asa.