- Ziarul românilor-americani editat la Chicago – ISSN 1556-1135
Calitate!
Unicul ziar româno-american
tipărit integral pe hârtie cerată!
Grafică şi paginaţie atractivă.
Cantitate!
Ziarul românesc cu cel mai mare tiraj
din SUA - distribuit gratuit in 28 de state!
Din Editia Tiparita:
Ultima Editie Tiparita:
RomanianTribune - Prima Pagina - Editia 226
Newsletter:
Pentru a primi versiunea electronica a ziarului, introdu adresa de e-mail aici:
Aboneaza-te

Zile negre pentru carte în Romania

Noul regim de taxare a drepturilor de autor este abuziv si va avea consecinte catastrofale asupra scriitorilor si a productiei de carte, sustin editorii. Reprezentantii editurilor din Romania, care intampina dificultati mari din cauza crizei economice, afirma ca proiectul este un abuz la adresa creatorilor romani si un pericol pentru cultura nationala.

Intr-o solicitare adresata recent ministrului de Finante, Sebastian Vladescu, Federatia Editorilor din Romania isi exprima public dezaprobarea fata de modificarea regimului de taxare a drepturilor de autor. Potrivit semnatarilor, noile masuri financiar-fiscale care ii vizeaza pe oamenii de cultura nu ajuta bugetul de stat si sunt o amenintare pentru mediul cultural.

Scaderea veniturilor obtinute din drepturi de autor va afecta activitatea editurilor, care trec, de doi ani, printr-o perioada grea din punct de vedere financiar. Silviu Lupescu, directorul Editurii Polirom, a declarat pentru ziarul „Adevarul“ ca, dincolo de consecintele economice, „este vorba mai curand de un masacru cultural“.

Noile prevederi, sustine managerul, „vor reduce simtitor veniturile multor autori si vor lasa loc diverselor interpretari, dat fiind faptul ca nu exista norme de aplicare“. In opinia sa, dificultatile au drept cauze instabilitatea fiscala, modificarile legislative discretionare, operate prin ordonante guvernamentale, lipsa de predictibilitate, de masuri minimale de atenuare a efectelor crizei si de relansare economica.

Ca atare, apar noi dificultati: „starea de spirit si de ingrijorare a populatiei, riscul griparii intregului sistem tipograf -editor-librar din cauza blocajului financiar, intrarea in incapacitate de plata a unor librarii, falimentul unor librarii mici si scaderea drastica a puterii de cumparare, care afecteaza prioritar produsele culturale“. Potrivit lui Silviu Lupescu, cifra de afaceri la nivel national in domeniul editorial a scazut, in ultimii doi ani, cu circa 40% si tendinta se va accentua in lunile urmatoare.

Abuz si atac

Proiectul este un abuz si un atac incredibil la adresa oamenilor de cultura, a spus Denisa Comanescu, director la Humanitas Fiction. „Din pacate, pe drepturi de autor au fost platite alte categorii profesionale si acum creatorii sunt afectati din cauza acestora, ceea ce este nedrept“, a explicat ea. „Cert e ca la ultimul targ de carte s-au vandut mai putine carti. Daca proiectul se pune in practica, cei mai afectati sunt scriitorii si traducatorii, iar editurile vor suferi implicit“, a subliniat Denisa Comanescu.

Lidia Bodea, directorul general al Editurii Humanitas, a declarat ca este imposibil de estimat, in lipsa normelor metodologice, costurile pe care editura va trebui sa le suporte din cauza noii reglementari: „In primul rand, e de subliniat nefirescul unei masuri care, printr-o egalizare brutala, duce la diminuarea drepturilor de autor. Apoi, cu ordonanta in fata, vedem ca modificarile sunt neclare si ca trebuie sa asteptam ca normele metodologice sa lamureasca ce au de facut atat platitorul de venituri, cat si autorii. Pana acum, am incercat impreuna cu Scot & Company Consulting, consultantul nostru fiscal, sa imaginam cateva scenarii care sa ne ajute sa cantarim efectele - insa orice calcul al costurilor suplimentare de suportat de catre editura, precum si estimarea diminuarii veniturilor nete obtinute de autori sunt imposibile in lipsa unor raspunsuri la cateva intrebari de bun-simt:

1. Pe cine vizeaza baza de calcul prevazuta la art. III al ordonantei in cazul unui beneficiar de venit care, in aceeasi luna/acelasi an, obtine venituri din drepturi de proprietate intelectuala de la mai multi platitori? Pe beneficiarul venitului sau pe fiecare platitor in parte?

2. Baza de calcul se refera la fiecare plata sau la totalul platilor efectuate de catre acelasi beneficiar de venit intr-un an fiscal?

3. Ce se intampla cu contributiile sociale individiale pe care persoanele fizice care obtin venituri din drepturile de proprietate intelectuala le au in sarcina conform legilor in vigoare?“ Intrebari perfect justificate, dupa cum, in alt plan, justificata e si intrebarea din scrisoarea pe care ziarul „Adevarul“ deja a publicat-o: Cu ce drept ne diminuati drepturile de autor?“.

Dispret fata de intelectuali

Magda Marculescu, director al Editurii Trei, a explicat pentru ziarul „Adevarul“: „Modificarea fiscalitatii va produce intai un recul al activitatii (vor creste pretul de producere a cartii si pretul de vanzare, lucru care va genera scaderea vanzarilor si scaderea productiei - un cerc vicios), dupa care piata de carte se va ajusta si, intr-un fel sau altul, surplusul de taxe va fi suportat impreuna de autor si editor“. Potrivit editorului, echilibrarea va dura cel mult sase luni.

Valentin Nicolau, presedintele Editurii Nemira, a comentat pentru ziarul „Adevarul“: „Pe fondul unei scaderi a pietei de carte cu peste 50% in ultimii doi ani, a avea costuri noi si nejustificate poate fi letal. Dar de ce ne miram? Vietuim intr-o tara in care delirul este colectiv. Dincolo de disperarea si incompetenta guvernantilor, impunerea acestei masuri este si expresia unui imens dispret fata de intelectuali. Masura in sine este aberanta, e o pedeapsa impotriva celor care mai cred si traiesc in arta.“ In ce priveste sansele de redresare a situatiei, Valentin Nicolau a sustinut ca ele „sunt putine, atatea cate are si Romania sa-si revina, atat timp cat cititorul maximus este unul de etichete de whisky“.

„Aberatia e maxima“

Calin Vlasie, directorul Editurii Paralela 45, a declarat pentru ziarul „Adevarul“ ca urmarea noii masuri va fi „dramatica si catastrofala“. „In curand nu vom mai avea autori romani si, implicit, cultura nationala“, a sustinut editorul. El a mai comentat: „La cat de neprofesionista si de impulsiva este guvernarea actuala, ma astept ca normele metodologice de aplicare sa arate cu totul altfel decat proiectul initial de supraimpozitare ilegala a drepturilor de autor.

In cazul autorilor de cultura scrisa, aberatia e maxima: autorii fiind dependenti doar de limba romana, practic se supraimpoziteaza limba romana, de care au nevoie atat autorul, cat si angajatorul. Impozitul se tripleaza!“ In opinia lui Calin Vlasie, Guvernul ar fi trebuit sa procedeze altfel: „In loc sa verifice, prin actiuni ale Fiscului si ale Garzii Financiare, modul de intocmire a contractelor de drepturi de autor, Guvernul, care ne considera pe toti infractori si evazionisti, procedeaza intr-o maniera incalificabila. Este adevarat ca sunt angajatori care utilizeaza contractul de drepturi de autor pentru a-si remunera femeia de serviciu, dar asta se poate determina prin actiuni legale, si nu concepand o aberatie fiscala.“

„Lovitura finala“ pentru cultura romana

Ziarul „Adevarul“ a intrat in posesia unei scrisori deschise pe care Federatia Editorilor din Romania o va adresa ministrului Finantelor Publice, Sebastian Vladescu. Documentul semnat de cei doi presedinti ai institutiei, Grigore Arsene si Mihai Penescu, exprima dezacordul fata de noul sistem de taxare a drepturilor de autor si ii solicita oficialului din guvernul Boc sa revina asupra recentelor masuri financiar-fiscale, care sunt in detrimentul scriitorilor, al editurilor si, prin urmare, al culturii scrise din Romania si ar putea „da lovitura finala mediului cultural romanesc“.

Norme incoerente, imposibil de aplicat

Subliniind rolul vital al culturii scrise intr-o societate, documentul avertizeaza: „Pe fondul crizei economice si al slabei implicari a statului in sectorul cultural, cu o lege a cartii lipsita de functionalitate, noul regim de impozitare a drepturilor de autor sporeste povara supravietuirii editorilor, afectand aproape 4% din pretul cartii, ceea ce este, de cele mai multe ori, peste limita de suportabilitate“.

Semnatarii sustin ca incadrarea activitatii creative ca dependenta este abuziva si solicita reanalizarea noii categorizari, precum si clarificarea unor aspecte de ordin procedural. Una dintre intrebarile care asteapta raspuns este, potrivit documentului, urmatoarea: „Daca veniturile provenite din cesionarea drepturilor de autor vor fi tratate exact ca si cele salariale, devin obligatorii nu doar contributiile individuale (de 16.5% cumulat, adica 10.5% pensii, 5.5% sanatate si 0.5% somaj), ci si cele datorate de angajator (cel putin 26.5%)?“

Creatia este independenta

Federatia Editorilor din Romania pledeaza in scrisoare pentru caracterul independent al creatiei, care este „unica si irepetabila, deci imposibil de «reconsiderat» ca «activitate dependenta».“

Alina Gavrila - Adevarul

 

Trimite acest articol pe e-mail Tipareste acest articol
Cautare:
Gaseste un cuvant cheie folosind aceasta optiune:
Cauta in site
Ultimele Stiri de la
inchiderea editiei tiparite
Pagina Principala | Despre Ziar | Publicitate | Programare Editii | Distributie | Abonamente | Redactie | Contact | Sponsori
© www.RomanianTribune.net