PASI SPRE FERICIRE:Exista Dumnezeu!

O stafie hidoasa si nelinistita alearga prin lume. Pare o himera! Un fel de fiinta urata si imputinata: un hibrid cu cap de rinocer, trupul de capra si coada de sarpe. Unde apare aceasta hidosenie triunghiulara face viata amara, aducand nefericire si dezbinare, suferinta si necredinta. Si-l face pe nebun, pe hot, pe mincinos, sa zica in inima lui ca nu exista Dumnezeu!

Fara credinta in Dumnezeu, omul este pandit de pericolul de a deveni o fiinta uscata ce nu traieste, ci se tareste zilnic ca o larva. Fara credinta esti fara de Cer! Gol pe dinauntru, cu un suflet zbarcit si nefericit! Fara iubire!

Majoritatea oamenilor nu traiesc, ci se tarasc zilnic „ca larve-de-om" ce nu vor sa-si creasca aripile primind lumina si caldura dragostei lui Dumnezeu, ci se multumesc sa ramana fiinte uscate, fara vointa si fara dor de Cer, fara credinta, umbland „incruntati pe dinafara si goi pe dinauntru", „surzi" la cantecul naturii, „orbi" la frumusetea capodoperelor lui Dumnezeu, „muti" la marturisirea nadejdii de viitor, desi poarta in carapacea „templului lor de tina" dorul pentru viata de veci ce are sa vina... Oamenii acestia: babati sau femei, tineri sau batrani se hranesc cu egoismul lor, cu „narcisimul" lor si, poate, se cred si „fericiti", sorbind otrava clipei mefistofelice, din cupa oferita ce-i ispititoare si atragatoare, pe drumul acestei vieti trecatoare.

Egoismul omenesc a atins, in vremurile noastre, cea mai hidoasa forma la oamenii care nu cred decat in ei sau in surogate ale inventiilor mintii lor. De aici, cinismul orgoliului la oamenii fara credinta in Unicul Dumnezeu: Creatorul a tot ce exista in lumea macrocosmica si microcosmica, cand omul se minte pe el si ii minte si pe altii, caci toata viata lui nu o poate concepe decat cladita in jurul lui, pe acel gigantic „EU": „eu", „pe mine", „cu mine", „despre mine", „pentru mine", „in mine", „pentru ai mei"...

O, omule! Unde ti-e coroana? Unde ti-e sufletul, primit ca dar, de la Dumnezu? Unde ti-e credinta, ca sa fii fericit, c-ai dobandit aripi de zbor dincolo de nori si sa ai in tine tot ce-i mai nobil si mai frumos, de la Dumnezeu: Creatorul tau? Ai grija de sufletul tau, care este o „roua" de natura cereasca „ce se lasa amestecata cu pamantul, dar el ramane lumina inchisa in pestera, dar care nu este, totusi, mai putin o lumina divina si nepieritoare".

Nu uita, cititorule, ca ai in tine o comoara: „scanteia vietii traind in etern si niciodata murind", cu care calatoresti intr-o viata inchiriata, pentru o scoala de cativa ani pamantesti, ca sa poti reintra in Tara Luminii ceresti! Si ai nevoie de o credinta nezdruncinata in Dumnezeu, ca sa nu-ti pierzi identitatea de copil al Sau.

De multe ori, in decursul anilor, mi s-a pus o intrebare ce m-a facut sa cercetez si sa studiez mai sarguincios, sa fiu mai atent la ce ma inconjoara, sa privesc mai curios cerul, sa contemplu rasarituri si apusuri de soare, sa ma minunez mai mult de stelele atarnate pe coama cosmosului ce ma are de chirias al timpului si pe mine, sa sorb cu privirea frumusetile campiilor, a dealurilor si a muntilor, sa ascult mai emotionat murmurul apei de la izvor, sa stau in admiratie privind raurile, lacurile, marile si oceanele, campiile verzi, codrii cu pomii falnici, sa iubesc mai mult pe semenii mei: capodopera creatiei Tatalui meu, si sa ma simt mai mult parte din corola de lumini si minuni a lumii. Sa cred tot mai ferm, mai adanc si mai nezdruncinat in Dumnezeu! Sa fiu fericit, cu bucuria mantuirii in sufletul meu.

Intrebarea ce au auzit-o urechile si sufletul meu de la rude, prieteni, colegi, inamici, romani sau straini, necresini sau pagani, suna ca o incercare de debusolare: „Chiar crezi ca exista Dumnezeu?"

La aceasta adanca intrebare raspundeam – si raspund si acum – cu versurile dintr-o cantare:

Suntem creati din infinit pentru infinit! Scoala de pe pamant in care am fost – prin nastere – inrolati are scopul sa ne formeze pentru Cer, iar pe pamant, sa ne transformam – prin nastere din nou – in adevarati crestini.

Este minunat si dumnezeiesc sa crezi si sa fii crestin cu adevarat! Viata de adevarat crestin inseamna bucurie, o fata radioasa, o inima plina de dragoste si multumire, de fericire si de preamarire a lui Dumnezeu, care este unica sursa de mantuire si nemurire pentru sufletul omului.

Mi-e dor sa ma scald in bucuria si nemurirea lui Dumnezeu!

Unii oameni se indoiesc de existenta lui Dumnezeu. Altii nu cred. Multi vor dovezi si nu accepta credinta sufletului lor, care tanjeste catre Dumnezeu. Pentru cititorul „indoielnic" aduc cateva argumente biblice si altele rationale.