- Ziarul românilor-americani editat la Chicago – ISSN 1556-1135
Calitate!
Unicul ziar româno-american
tipărit integral pe hârtie cerată!
Grafică şi paginaţie atractivă.
Cantitate!
Ziarul românesc cu cel mai mare tiraj
din SUA - distribuit gratuit in 28 de state!
Din Editia Tiparita:
Ultima Editie Tiparita:
RomanianTribune - Prima Pagina - Editia 226
Newsletter:
Pentru a primi versiunea electronica a ziarului, introdu adresa de e-mail aici:
Aboneaza-te

Cum sa imblanzesti soarta cu o vioara.Povestea Micului Paganini cu nume de inger, din Constanta

Angelo Madalin Nastase a castigat pentru al doilea an consecutiv concursul “Micul Paganini”. Vioara la care canta, primita cadou de la invatatoarea lui, a rasunat in sala de concerte, mangaiata cu har de copilul care are doar doua visuri: sa devina un mare violonist si sa aiba o casa.

“Daca as avea bani, mi-as lua o vioara mai buna, un costum, pentru ca asta de acum mi-a ramas mic, si o pereche de pantofi de lac”. “Si daca ai avea mai multi bani?”, il provoc pe pitic. “I-as investi, ca sa-mi iau o casa”, spune fara sa clipeasca copilul cu gene infiorator de lungi. Angelo sta acum in cea de-a treia casa din viata lui atat de plina. Imparte doua camere cu parintii, bunica din partea mamei si cele doua surori, una mai mare, de 11 ani, care studiaza pianul si flautul, si una de 5, care va merge din toamna la clasa de balet a aceluiasi colegiu de arte unde invata si el.

Isi face lectiile la o masa mica, pe un scaunel din lemn si are un carnet de note cu coperta roz plin cu “FB”. Prescurtare pentru “Foarte Bine”, calificativul maxim pe care un elev il poate obtine. Angelo - la scoala, Madalin - acasa este copilul care nu stie ce inseamna sa fie al doilea sau al treilea din clasa. E primul, asa cum e primul de doi ani de zile si la vioara. Cel mai mult ii plac matematica, romana si religia. Iar in cutia viorii pastreaza o carte de rugaciuni.

Pe aceeasi scena cu Alexandru Tomescu
E numit Micul Paganini, dar nu stie cine a fost italianul virtuoz decat din povesti. I-a vorbit despre el Alexandru Tomescu, alaturi de care copilul de doar 8 ani a cantat luna trecuta. Vioara lui mica, primita cadou de la cea care-i este invatatoare - Adina Tulbure - a rasunat alaturi de Stradivariusul lui Tomescu. “Canta foarte bine”, sintetizeaza micutul intalnirea. Ar vrea sa afle mai multe despre Niccolo Paganini, dar n-are nicio carte despre el. Pana de curand nu avea niciuna in casa. Acum pastreaza ca-ntr-o lada cu comori cateva enciclopedii, pe un raft al bibliotecii, impreuna cu rechizitele de scoala. Imi arata cartile cartonate si-mi spune ca pe cea cu Universul si Stiinta a citit-o deja si ca a rasfoit volumul Societate si Economie. N-are nici CD-uri cu muzica clasica, desi si-ar dori sa asculte concerte ori inregistrari cu Placido Domingo si Luciano Pavarotti. Ii plac cantonetele, asa cum ii plac si romantele. Dar cel mai mult iubeste vioara si nu vrea sa o inlocuiasca cu un alt instrument. “E greu pentru el ca nu are de unde sa se informeze. Si nici eu nu am reusit sa-l ajut prea mult”, spune Iulian Nastase, tatal lui Angelo. “La sase clase ale mele nu am prea multe cunostinte in materie de muzica clasica”.

Emotii, concerte si sange
Angelo a auzit vioara cand avea 4 ani, intr-o zi la padure. L-a auzit pe un baiat cantand si, fascinat de cutia din lemn, i-a cerut tatalui sau sa-l dea la vioara. Motivul? “Se auzea atat de frumos”. Cand, la gradinita, a venit vremea alegerii unui instrument - pian sau vioara, copilul si-a amintit sunetul din padure si a ales vioara. De trei ani nu s-a mai despartit de cutia lui cu instrument. Studiaza zilnic, acasa si la scoala. O ora acasa, o ora la colegiu..

“Nu e greu”, spune copilul. “E usor si frumos”. Pana in urma cu cateva saptamani studia 6 ore zilnic, dar concertele, deplasarile si efortul la care organismul lui mic a fost supus si-au spus cuvantul. Angelo a lesinat, i-a curs sange din nas si a ajuns la spital pentru analize. “Trebuie sa-l hranim foarte bine”, spune tatal baiatului. “Trebuie sa ia vitamine si sa manance fructe. Din ce muncim si cum ne descurcam, nu reusim sa-i cumparam zilnic fructe si lactate”, marturiseste Iulian Nastase. Barbatul munceste ca zilier, alaturi de sotia lui, si castiga, in zilele in care reuseste sa-si gaseasca de lucru - sa vanda in piata -, 30 de lei.

Concert in Si Minor de Oskar Rieding
Constient ca Angelo are nevoie sa-si continue orele si-n particular, Iulian Nastase isi doreste sa-i poata asigura fiului sau plata meditatiilor. Pana in vara trecuta a reusit asta. Asa a ajuns copilul la performanta, studiind si acasa cu o profesoara. Angelo asculta tacut, cu vioara alaturi. Imi canta piesa lui favorita, cu care a castigat concursul de interpretare “Cantabile”, din mai 2010, “Concert in Si Minor” de Oskar Rieding. Vrea sa devina “un violonist foarte mare”.

“Nu mi-as lasa copilul sa cante la nunti”
Copilul canta foarte frumos, si cu vocea, nu doar la vioara. Tatal insa isi tine micul talent acasa, departe de tentatiile financiare. “Nu mi-as lasa copilul sa cante la nunti sau la botezuri”, spune Iulian Nastase. “Nici gand, pentru nicio suma. Nu ma intereseaza asa ceva. Vreau pentru el ce n-au reusit parintii mei pentru mine. Noi am fost chemati peste tot si am mers peste tot. Dar cand am vazut in ce stare a ajuns copilul, am refuzat. Nu pentru ca n-am fi avut nevoie de bani. Am refuzat pentru ca am vazut cum era Angelo. A avut o presiune enorma asupra lui. Noi acasa ii ziceam sa nu ne faca de ras, la scoala i s-a zis ca reprezinta Colegiul. Va dati seama ce emotii a avut cand i s-a zis ca o sa cante cu Alexandru Tomescu, ce a fost pe capul lui sa nu greseasca, sa cante perfect, sa nu se faca de ras?”. Iulian Nastase se trage dintr-o familie de lautari. A cantat ca acordeonist, asta pana cand o otita i-a perforat timpanul iar barbatul a fost silit sa renunte la viata de artist.

“Nu mai puteam sta in fum, in zgomot, in frig - acolo unde te duci cand esti chemat sa canti”, povesteste. Asa a ajuns sa lucreze cu ziua, in piete.

Ingerul lui Angelo
Ingerul copilului cu nume de inger este Adina Tulbure, invatatoarea din clasa a II-a B a Colegiului de Arta Regina Maria din Constanta. Ea este cea care i-a daruit lui Angelo vechea ei vioara, ea este cea care i-a dat copilului un calculator si un telefon mobil pentru a tine legatura cu familia. Si tot ea i-a creat un blog , unde i se poate afla povestea Micului Paganini. Adina Tulbure crede in Angelo, copilul provenit dintr-o familie mixta, cu tata rrom si mama romanca, si lupta ca primaria din Constanta sa aprobe familiei Nastase dosarul pentru a obtine o locuinta sociala.
Diana Marcu – Gandul
Trimite acest articol pe e-mail Tipareste acest articol
Cautare:
Gaseste un cuvant cheie folosind aceasta optiune:
Cauta in site
Ultimele Stiri de la
inchiderea editiei tiparite
Pagina Principala | Despre Ziar | Publicitate | Programare Editii | Distributie | Abonamente | Redactie | Contact | Sponsori
© www.RomanianTribune.net