In aceasta saptamina, onorabile cititor, simt nevoia irepresibila de a sari in ajutorul unei doamne! Citind cele ce urmeaza, cred ca oricare dintre dvs. ar face la fel.
Respectiva este Maria Antoaneta, micuta vieneza care la 15 anisori s-a casatorit cu viitorul rege Ludovic al XVI-lea si ulterior avea sa fie regina la Paris taman pe vremea Revolutiei franceze. Vai, ce nedreptatita a fost aceasta femeie! Intrigile de curte i-au maculat repede imaginea, parizienii au birfit-o copios (mai ceva ca pe Carla Bruni) si apoi au ajuns s-o urasca (si s-o ghilotineze, prin 1792). Acestei copilite cu singe albastru i se atribuie unele dintre cele mai cinice vorbe ale timpurilor moderne: adicatelea, aflind ea, pe la anul 1770, despre o revolta a uvrierilor de la marginile Parisului si spunindu-i-se ca acestia au iesit in strada pentru ca nu mai au piine, ea ar fi spus Nu au piine? Atunci sa manince cozonac!.
Foarte probabil, aici avem de-a face cu o calomnie. Scriitorul Jean-Jacques Rousseau folosea aceste cuvinte – Qu’ils mangent de la brioche! – intr-o carte aparuta cu trei ani inainte de venirea Mariei Antoaneta in Franta; el spunea acolo ca asa vorbea o „mare printesa“ (pe care n-o numeste) cu supusii sai – numai ca povestea era datata cu vreo 20 ani inainte de nasterea Mariei Antoaneta!
Si totusi, eu voi demonstra aici ca Maria Antoaneta – chiar daca ar fi spus aste vorbe – avea dreptate.
Da, uneori oamenii, atunci cind nu au piine, papa cozonac. Va propun citeva exemple din istoria noastra recenta.
Iata, bunaoara, succesul de care s-a bucurat telefonia mobila repede dupa aparitia ei in Romania, prin 1997-’98. Toate firmele si toti consultantii straini au ramas uimiti de cit de repede s-au indragostit romanii de celular.
Dar de ce s-a intimplat asta? Pur si simplu, pentru ca racordarea la telefonia fixa era la noi un cosmar si trebuia sa astepti cu lunile si cu anii pina ce compania nationala de telefoane se invrednicea sa-ti bage in seama o cerere.
Imediat apoi, au aparut in Romania primele supermarketuri. Iarasi, spre stupefactia consultantilor, romanii au dat buluc, de parc-ar fi fost natia cu cel mai mare venit per capita din Europa.
Cum se explica? Pur si simplu, starea pietelor noastre de cartier, in orice oras al tarii, era cu totul deplorabila, prinsa intr-un marasm de mafioti, mizerie si ciini vagabonzi.
Si exemplele pot continua, spre deplina reabilitare a Mariei Antoaneta.
La inceputul anilor ’90, inca mai erau liste de asteptare pentru cumpararea autoturismelor Dacia, comune la noi precum piinea de casa (lasa ca firma a avut nevoie de mai bine de zece ani pentru a se moderniza cit de cit vizibil!).
In consecinta, in tara au intrat n’spe mii de masini vechi, unele de marca, aduse de-afara, care la vremea lor or fi fost prajiturele ale soselelor, dar care acum zac prin curti, pe trotuare sau la fier vechi, aratoase precum un tort de nunta uitat in ploaie.
Apoi, pentru ca transportul in comun de la noi a fost constant (si ramine inca) unul dintre cele mai modeste din Europa, niciunde ca in Bucuresti nu vei intilni, la orice ora a zilei, atitea masini personale in trafic – si, daca va uitati bine, veti vedea cit de multe au un singur pasager.
Haideti sa vorbim putin si despre televiziuni: ramine remarcabil, in toate statisticile europene, numarul de posturi TV existent in Romania – atit nationale, cit si locale. Majoritatea acestora se mira ce sa mai faca pentru confortul patronului si, in general vorbind, pentru captarea unei audiente, cit de cit.
Cum se explica acest TV-exhibitionism neaos? Poate si prin faptul ca noi n-am avut practic niciodata, in toata istoria televiziunii autohtone, un post TV banal (adica normal), care sa informeze fara manipulare sau scandal si care sa distreze fara scalambaieli, populisme sau senzationalisme.
In fine, mai spun ca, in lipsa de pe piata a unor case nou construite, la un pret rezonabil – eventual la marginea oraselor, ca in tot Occidentul –, noi ne-am aruncat in anii din urma la credite maricele, pentru a cumpara case supraevaluate din ghetto-uri de (aparent) lux urban.
Acestea fiind zise, nu pot incheia mai inainte de a ma declara in total dezacord cu cei care, mai alaltaieri, intr-un talk-show, o comparau pe tovarasa Elena Ceausescu (sotia fostului sef al tuturor camerelor reunite din RSR) cu dna Roberta Anastase (actuala sefa a Camerei).
Haideti sa fim seriosi! Cum poti compara o fosta femeie de partid, uscata ca o coaja veche de lipie, cu o noua femeie de partid, pufoasa ca un pandispan in expansiune?
Altfel, faptul ca noi am trecut de la una la alta nu face decit sa confirme ce spunea, draguta de ea, Maria Antoaneta: cine n-are piine, e condamnat sa se indoape, pina la saturatie, cu tot felul de cozonacei.
Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucuresti. Cea mai recenta carte a sa este Visul lui Machiavelli, Editura Curtea Veche, 2010. El scrie pe blogul Geopolitikon.
Adrian CIOROIANU- Povesti suprapuse