www.elroi.org Pastor Sorin Sabou, PhD - El Roi Romanian Baptist Church, Des Plaines, Illinois. >> Venirea Lui in lume nu a fost o trecere simpla: A venit, a luat la cunostinta ce-i aici si a trecut mai departe. Nicidecum. Textul acesta din Evanghelia dupa Ioan ne descrie o cu totul si cu totul alta intentie. A venit si are o intrebare: „Ma primesti sau ma respingi?“ Prima parte a textului discuta lucrurile acestea. Ce avem in versetul 11 si 12 este un rezumat al intregii Evanghelii dupa Ioan. Stim ca aceasta carte are un prolog – capitolul 1 de la versetul 1 pana la versetul 18 –, dar are si un epilog: capitolul 21, asadar ceva pentru inceput si ceva de incheiere, iar intre aceste doua portiuni mai sunt altele doua. De la capitolul 1:19 si pana la sfarsitul capitolului 12 avem cartea semnelor, iar apoi, de la capitolul 13 pana la capitolul 20, avem cartea gloriei. Este o descriere in detaliu a ceea ce s-a intamplat in viata lui Isus cand ceasul proslavirii a sosit. Din acest punct de vedere, ce se intampla pana la inceputul capitolului 12 este rezumat in capitolul 1:11: „A venit la ai Sai, si ai Sai nu L-au primit.“ Iar ceea ce se intampla de la capitolul 13 pana la capitolul 20 este rezumat in versetul 12: „Dar tuturor celor ce L-au primit, […] le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu.“
Asadar, din acest punct de vedere avem in Evanghelie o nota trista, negativa, aceea a respingerii. Dar avem si o nota a bucuriei, placuta, pozitiva, care deriva din faptul ca Cel care a venit a fost acceptat de unii. Sa ne analizam fiecare dintre noi: care ne este atitudinea fata de Cel care S-a coborat la noi? Sa nu pierdem nici o clipa din vedere ca El este din vesnicii. Acolo era impreuna cu Tatal. El este divin, si numai in El este viata si lumina, viata vesnica si revelatia, cunoasterea. Vizavi de aceste lucruri pe care le aduce cu El, fiecare om este confruntat cu intrebarea Lui: „Ma primesti sau Ma respingi?“ Respingerea, asa cum este descrisa in continuare in Evanghelie, consta intr-o ramanere pe mai departe in intuneric. Primirea aduce transformare. Si, intr-un limbaj foarte, foarte abrupt – pe care Mantuitorul il foloseste in capitolul 9 –, este o transformare de la a fi un fiu al Celui rau, al Diavolului, la a ajunge un fiu al Tatalui – dintr-un copil al Diavolului, un copil al lui Dumnezeu! Ce schimbare uluitoare!
Din ceea ce avem din cartea lui Ioan, a fi nascut din Dumnezeu, a fi nascut din apa si din Duh, a fi nascut din Duh, este acelasi lucru. Sunt expresii sinonime, care vin sa surprinda profunzimea transformarii acelui om care primeste Cuvantul – Cuvantul care era la inceput, care era cu Dumnezeu, care era Dumnezeu, in care era viata, in care era lumina. Aceasta este transformarea pe care o aduce El! Totul se reinnoieste! Viata din el, din acel om, tasneste apoi inspre altii, se revarsa inspre altii. Este omul care-L vede pe Dumnezeu, asa cum a fost ajutat Filip, mai tarziu, in capitolul 10, sa inteleaga: „Cine M-a vazut pe Mine L-a vazut pe Tatal.“
Ceea ce aduce Cuvantul il pune pe om intr-o situatie de decizie. Nu exista cale de mijloc. Nu se poate sa nu te pronunti cu privire la El. Nota tragica este in versetul 11 – sa te duci la ai tai si sa nu fii primit! Asa cum un parinte s-ar duce la copiii lui, iar copiii lui i-ar inchide usa. Ilustratia aceasta ne ajuta sa surprindem tragedia din sufletul lui Cristos. „Cei pe care i-am adus la existenta traiesc, lucreaza, ei, a caror viata depinde in intregime de Mine, dar ei... nu Ma primesc – ma resping, uneltesc si Ma omoara.“ Bucuria deosebita este ca foarte multi si din locul acesta au avut o alta atitudine: L-au primit, au experimentat si continua sa experimenteze transformarea pe care o aduce El.
Ceea ce avem de la versetul 14 pana la sfarsitul textului citit vine si explica din anumite puncte de vedere transformarea care are loc. Primele cuvinte din versetul 14 sunt unice in Biblie. Nu le mai gasim nicaieri. Sunt unice in toata literatura. „Cuvantul S-a facut trup.“ Daca Evanghelia dupa Ioan a fost scrisa sau trimisa la Efes, o afirmatie ca si aceasta, pentru un cititor grec, pagan, a avut implicatii ravasitoare. A fost nevoie sa-si regandeasca tot ceea ce credea el despre trup. Invatatii vremii, in special, a caror invatatura o cunoastem din discursurile lui Socrate, asa cum le-a consemnat Platon, vorbeau despre trup lucruri total pe dos, ultra-negative. Ei credeau ca daca cineva vrea sa-L vada pe Dumnezeu, bunatatea lui Dumnezeu, adevarul suprem, frumusetea extraordinara a lui Dumnezeu, efortul pe care trebuie sa-l faca persoana respectiva este in urmatorii termeni: sa caute sa-si separe tot mai mult sufletul de trup. Adica, sa caute inca din vremea de acum sa experimenteze moartea intr-un mod anticipat. Iar atunci cand o va experimenta in mod final bucuria va fi deplina, pentru ca in calea cunoasterii nu va mai exista bariera trupului. Trupul este ca o temnita, si sufletul vede adevarul, realitatea, numai printre niste zabrele. Si s-avem un Cuvant care vorbeste despre Dumnezeul care Se face trup! Acest lucru nu este doar respingator, ci este scandalos! Ceea ce este o temnita, ceea ce este o piedica, ceea ce este in final rau si de care ar trebui scapat este asumat de Dumnezeu.
Stim din contextul Noului Testament ca aceasta afirmatie, „Cuvantul S-a facut trup“, trebuie inteleasa intr-un mod asemanator cu ceea ce avem in Filipeni, capitolul 2, sau Coloseni, capitolul 1. Atunci cand se vorbeste despre asumarea naturii umane de catre Fiul lui Dumnezeu, prin aceasta se spune in primul rand ca El S-a smerit. A renuntat la slava, la putere, la marire, la inaltare si a venit in slabiciune, S-a facut om, a luat chip de rob. Terminologia este dura, extrema; este similara cu ce avem din partea apostolului Pavel atat in Romani 1:3, cat in Romani 8:3. Si intr-un loc si in altul ni se spune: „Fiul lui Dumnezeu, din samanta lui David, dupa trup“. Iar in Romani 8:3 merge un pas si mai departe si spune ca, deoarece Legea n-a putut avea succes, din cauza firii pamantesti, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Sau intr-o fire sau intr-un trup asemanator trupului pacatos. Il vedem pe Fiul ca Se umileste, si intra in lume si devine muritor, pentru ca viata, pentru ca lumina, pentru ca dreptul de a fi un copil al lui Dumnezeu sa fie realitati pentru toti oamenii. A trebuit ca El sa renunte la anumite lucruri, sa le micsoreze si sa vina pentru a ni le putea comunica mai clar. Chiar intrupat El ramane Cuvant. De fapt, in felul acesta ceea ce are sa ne spuna despre Dumnezeu poate spune cu mai mare usurinta.
Fiecare dintre noi cunoastem acea ilustratie cu musuroiul de furnici. Stai, ca om, si te uiti la un musuroi in care se misca furnica peste furnica, fiecare cu munca ei, cu osteneala ei, si, daca-ti pui intrebarea: cum as putea sa comunic acestor furnici ca maine vine gospodarul cu plugul si se strica locuinta lor? cum le-as putea spune aceasta?, vei vedea ca nu ai cum, decat daca te faci furnica. Intrarea in lumea furnicilor ajuta la comunicare. Dumnezeu a venit in lumea noastra pentru ca astfel ne putea spune mai usor ceea ce avea de spus.
Dar, daca El, intrupat fiind, a ramas Cuvant, adica a putut aduce o descoperire mai buna, mai clara, mai pe intelesul nostru limitat, in acelasi timp Ioan este atent si spune: S-a intrupat, dar tot Dumnezeu a ramas. Ioan arata lucrul acesta intr-un mod unic, propriu lui – foloseste un cuvant care pentru noi astazi nu spune mare lucru. Expresia este urmatoarea: „A locuit printre noi.“ La ce ne gandim cand auzim aceste cuvinte? Ne gandim la vecinul, fie de la un etaj mai sus, fie de pe palier cu noi, fie din aceeasi cladire. Si cu asta am dat pagina. Dar, lucrurile nu stau deloc asa! De fapt, o traducere mai exacta a acestui cuvant, a locuit, ar fi „si-a ridicat cortul printre noi“ sau „si-a inaltat cortul“ –, depinde cum numiti acea actiune in care pui bat langa bat si intinzi prelata.
In context biblic, a spune ca Dumnezeu vine si-Si face cortul printre oameni nu se poate sa nu te duca cu gandul la cartea Exod (vezi Exod 25:8, 9: „Cortul lui Dumnezeu in mijlocul poporului“). In felul acesta Dumnezeul cerului si al pamantului a putut locui intre oameni. Cand ai in minte Exod 25:8 si Ioan 1:14, nu se poate sa nu vezi cum s-a schimbat cortul. Daca Dumnezeu inainte locuia in cort, si apoi in Templul care a fost zidit de catre Solomon, citind Ezechiel 11: 23 aflam ca: „inainte ca poporul sa fie dus in robia babiloniana, am vazut slava Domnului parasind Templul si iesind din cetate“. Insa vine apoi Ioan si ne spune: a venit din nou! Si-a facut cortul printre noi! Dar a ramas Dumnezeu chiar daca a coborat la noi.
Ioan este un mester iscusit la cuvinte. Cand foloseste un cuvant in momente cheie, prin acel cuvant trebuie sa intelegi mai multe lucruri. Radacina verbului tradus in limba romana cu „a-ti face cortul“ sau „a-ti ridica un cort“ face trimitere si la un alt fenomen din Vechiul Testament, acela prin care Dumnezeu Isi arata slava. Avem descrierea acestui fenomen in cartea Exod, in continuarea textului citat mai sus, si, de asemenea, in 1 Imparati capitolul 8, unde ni se vorbeste despre sfintirea Templului lui Solomon. Cortul si Templul nu erau doar locul in care locuia Dumnezeu, ci erau si locul in care puteai vedea slava lui Dumnezeu. Termenul din Vechiul Testament este shekina. A fost ceva similar cu ceea ce a experimentat Pavel pe drumul spre Damasc. Era la pranz, dar soarele nu s-a comparat cu stralucirea Fiului inviat al lui Dumnezeu. Ioan ne vorbeste de ambele aspecte, pe ambele le are in vedere: a locuit si I-am vazut slava.
Desigur, ne putem gandi la evenimente din viata Mantuitorului in care ucenicii au fost confruntati cu lucrul acesta. Poate cel mai evident este Schimbarea la fata. Si acolo este un joc de cuvinte: au vazut transformarea – haina Lui era mai alba decat zapada –, iar Petru zice: „Hai sa facem niste corturi!“ Cand Dumnezeu Se coboara, El locuieste acolo. Sa ramanem aici, pentru ca e deosebit! Ioan spune lucrurile acestea despre Cel care a venit aici jos, dar a ramas Cuvant, a ramas Dumnezeu.
Intotdeauna cand intri cu discursul in lucruri atat de delicate nu se poate sa nu rastorni altele. Daca spui ca adevaratul cort sau loc in care-L gasesti pe Dumnezeu e Cristos, aceasta inseamna ca cel de dinainte este gol si ca a fost inlocuit. Tot ce urmeaza mai departe are intr-o oarecare masura un caracter polemic. Ioan spune ca „Legea a fost data prin Moise, dar harul si adevarul au venit prin Cristos“. Insa nu se opreste aici, ci merge mai departe si zice: „Nimeni n-a vazut vreodata pe Dumnezeu.“ Stiti unde bate Ioan cand spune aceasta? Exista in Scripturi, in Exod 33, o cerere a lui Moise. El Ii spune Domnului: „Doamne, arata-Mi slava Ta! Vreau sa Te vad!“ Iar Domnul ii raspunde: „Nimeni nu Ma poate vedea si sa ramana in viata. Totusi implinesc partial cererea ta. Voi veni sa Ma vezi, dar nu-Mi vei vedea fata, ci Ma vei vedea pe dinapoi“(v. Exod 33:18-23). Cand Isaia isi da seama ca slava Domnului e in locul in care se afla el, stiti ce spune? „Vai de mine, am vazut slava Domnului, si eu sunt un om cu buze necurate: urmeaza sa mor!“ Iar ingerul vine cu carbunele de pe altar si ii curata buzele (v. Isaia 6:5-7). Prin aceasta, Ioan pune din nou in contrast doua lucruri. Nimeni nu L-a vazut pe Dumnezeu, nici macar Moise, nici macar Isaia. Dar stiti ce spune despre Cristos? Nu doar ca L-a vazut, ci si ca El este de la pieptul lui Dumnezeu. Nu doar ca-L vad, ci sunt in relatie cu El. Asadar, ceea ce a adus Cuvantul intrupat depaseste tot si inlocuieste tot – tot ce a fost inainte.
Potrivit cu toate aceste lucruri, intr-o zi a unui belsug atat de mare, a unei abundente atat de covarsitoare, ce-ar trebui sa facem noi? Daca L-am respins, sa nu-L mai respingem. Numai in El este viata. Numai in El este lumina. Numai in El Il pot intalni pe Dumnezeu. Numai in El Il pot vedea pe Dumnezeu. Numai primindu-L pe El – si acest lucru este uimitor – pot fi nascut din Dumnezeu! Acestea sunt beneficiile, acestea sunt darurile extraordinare ale intruparii. Pe acestea am vrut sa le impartasim in ziua de astazi! De ele doresc sa avem toti parte! Nu se ofera discriminator. Se ofera la fel pentru toti. Conditia este una singura: Sa-L primesti pe Cel care ti le poate da. Acela este Unul singur: Cuvantul facut trup, Fiul lui Dumnezeu nascut in staul, venit la noi, pentru noi.
Pastor Sorin Sabou, PhD, Chicago