Edilii din Caracal vor sa puna in valoare din
punct de vedere turistic faima localitatii de „oras al minunilor“ si sa infiinteze
la muzeu o sectie speciala dedicata diverselor „minuni“ atribuite Caracalului.
„Exploatarea turistica a faimei Caracalului de
oras al minunilor este o idee pe care am sustinut-o de mai multi ani, dar a
fost respinsa categoric de reprezentantii institutiilor militare care sustin ca
municipiul are o istorie serioasa si nu trebuie sa devina subiect de glume, desi
este clar: Caracalul este cunoscut mai mult datorita minunilor ce i se
atribuie. Din aceasta cauza am ajuns la concluzia ca este un proces de durata
acela de exploatare turistica a minunilor, dar sunt convins ca el va deveni
realitate“, a declarat viceprimarul Marian Magnea.
Oficialul a propus chiar infiintarea unei sectii
speciale in cadrul muzeului din Caracal in care sa fie expuse machete ale „minunilor“,
istoria lor, fotografii, dar si o vitrina goala pe care o placuta sa indice
faptul ca acolo va fi asezata macheta viitoarei „minuni“ ce va fi descoperita
la Caracal. Magnea a spus ca a studiat personal arhive care sa demonstreze in
ce masura „minunile“ atribuite orasului chiar s-au intamplat si a concluzionat
ca ele sunt in majoritatea cazului rezultatul dezvoltatului spirit de gluma specific
oltenesc, spirit exploatat de presa diferitelor vremuri. „Caracalenii, am
observat studiindu-le istoria, sunt oameni glumeti si in timp si-au facut
propriile minuni, au fost si ajutati de presa, iar acum orasul este faimos
peste tot in tara datorita acestor minuni, reale sau de legenda. Pe unii i-au
dezamagit, altii le-au ignorat, iar dintre minuni unele sunt lucruri comune,
cum este si ceasul din gara“, considera Magnea.
Ceasul din gara din Caracal este insa si
singura „minune“ ce a fost pastrata si functioneaza si astazi. Ceasul a fost
realizat in timpul primului razboi mondial de ceasornicarii de la firma Jean
Paul Gauthier si orele sunt indicate cu cifre romane. Deosebirea de alte
ceasuri cu cifre romane este ca ora 4 este indicata prin patru linii verticale si
in dreptul cifrelor XII, VI, III si IX apar cu caractere mai mici si cifrele
arabe corespunzatoare.
Magnea a explicat ca nici acest aspect nu este
unul nefiresc pentru ceasurile realizate in primele doua decenii ale secolului
trecut. „Asa se faceau atunci ceasurile si acest tip de ceasuri a fost cumparat
de autoritatile de atunci pentru sediile de gari si chiar primarii“ a povestit
edilul.
Carul cu prosti
Prima „minune“, cea care a deschis calea
pentru aparitia celorlalte, este cea a „carului cu prosti rasturnat la
Caracal“. Din spusele viceprimarului se pare ca au existat nu una, ci doua carute
care s-au rasturnat. Ambele evenimente s-au petrecut in perioada Revolutiei de
la 1848. Primul car rasturnat in oras a fost incarcat cu plosti, obiecte
artizanele din lemn in care se punea vin la nunti. Carul cu plosti venea
dinspre Valcea, la un targ din Caracal. Cea de-a doua caruta s-a rasturnat la
Caracal in 1848 si in ea se aflau taranii care participasera la Revolutie si
erau adusi la tribunal. „S-a rupt oistea carului cu taranii revolutionari,
prostimea cum erau numiti atunci, si de aici pana la carul cu prosti nu a fost
decat un pas facut imediat de presa vremii“, povesteste Magnea. Despre Caracal
se mai stie ca aici a fost furata poarta de la sediul politiei, insa, potrivit
documentelor, informatia este partial corecta. O alta istorie de „minune“ mentioneaza
ca a luat foc chiar unitatea de pompieri a orasului. Si aceasta poveste este
numai partial confirmata de fapte.
Nici inchisoarea din Caracal nu a fost vreodata
pe strada Libertatii. Legenda are la baza faptul ca pana in 1947 inchisoarea
din Caracal functiona pe Strada Iancu Jianu, numita in perioada comunista
Strada Libertatii. Insa cu cativa ani inainte de se fi schimbat numele strazii
din Iancu Jianu in Libertatii, inchisoarea a fost desfiintata. Astazi strada se
numeste din nou Iancu Jianu, deoarece pe ea se afla si casa vestitului haiduc.
La fel de cunoscuta ca si precedentele intamplari este cea referitoare la
monumentul dedicat Eroilor din primul razboi mondial. Monumentul, situat in fata
Primariei, este unul de mari dimensiuni si infatiseaza o scena de lupta, unul
dintre soldati avand o arma indreptata spre sud. El a fost ridicat in perioada
1921-1926 prin contributia financiara a caracalenilor. Initial, arma soldatului
era indreptata spre vest, dar in anii 1980 la vest de statuie a fost construita
Casa Armatei. Oficialii din armata s-au suparat cand au realizat ca arma de pe
monumentul din imediata apropiere este indreptata spre Casa Armatei si au
modificat pozitia acestuia. Acum arma soldatului este indreptata spre sud si
nimeni nu mai este suparat.
Alte doua „minuni“ ce au contribuit la
renumele orasului Caracal sunt fabrica de paine pe strada Foametei si cimitirul
pe strada Invierii. Despre acestea doua viceprimarul Magnea sustine convins ca
nu au existat niciodata in oras si nu au nicio baza reala.
Edilul spune ca in nomenclatorul strazilor din
Caracal, nu a figurat niciodata vreo strada cu numele Foametei sau Invierii iar
macaraua uitata in curtea interioara a unui bloc este alta istorie nereala. O
minune mai nou atribuita Caracalului, cea potrivit careia un stalp de iluminat
stradal trece printr-un balcon, este si acesta neadevarata, insa este sigur ca
„mintea agera a oltenilor va gasi noi minuni“.
Oana
Parvu