(continuare din numarul trecut)„Toamna”, isi spuse Dumitru Cornilescu, „Nu mai merge in biroul parintelui Popescu, caci este prea mic. Am cerut atunci autorizatie la Ministerul Instructiunii si ni s-a ingaduit sa tinem aceste adunari la scoala „Cuibul cu Barza”, o scoala primara din apropiere...
Femeile, exasperate de atata amanare, au venit intr-o seara nepoftite, si nu le-am putut da afara... La scoala nu mai era ca acasa. Aici fiecare venea, se aseza in banca, iar noi soseam oficial, la ora fixa si faceam asa: cantam o cantare crestineasca din cele noi, apoi Tudor Popescu citea un psalm, citea paragraful din Evanghelia dupa Ioan care venea la rand si il explica o ora. Urma o pauza in care cantam multe cantari, apoi eu citeam paragraful urmator si-l explicam...
Tema era mai totdeauna aceeasi, dar pusa in cadrul paragrafului citit si tintea totdeauna la luarea unei hotarari personale: Ce faci tu cu pacatele tale? Iti sunt ele iertate? Esti un copil al lui Dumnezeu? Ai tu pace? Esti tu multumit? Unde vei merge dupa ce mori?“
Predicile lui Dumitru Cornilescu infatisau mai ales pacatul si pedeapsa care asteapta pe pacatos. Tuna si fulgera impotriva pacatului! Avea un dar de vorbire exceptional, putea sa vorbeasca ore in sir despre un subiect, fara ca cineva sa se plictiseasca. Curand, adunarile de duminica dimineata si seara de la biserica si cele de marti seara de la scoala au devenit insuficiente. S-au inceput adunari de evanghelizare si joia seara. Un credincios, intors de curand la Dumnezeu intr-una din adunarile de joi seara din acea vreme, scria lui Dumitru Cornilescu cu putin timp inainte ca amandoi sa treaca la Domnul:
„De atunci, din februarie 1923, eu v-am socotit, atat pe Dv. cat si pe fratele Tudor Popescu, parintii mei spirituali in Domnul. V-am iubit si va voi iubi mereu, pentru ca Dumnezeu S-a folosit de Dv. amandoi ca sa ajung un copil al lui Dumnezeu... Mi-aduc aminte (pe atunci aveam numai 24 de ani) cum va ascultam impreuna cu sotia mea, joi seara la scoala primara Cuibul cu Barza, stand pe pervazul ferestrei, pentru ca in banci nu mai erau locuri. Cum conduceati micul cor, acompaniat tot de Dv. la mica orga portativa si cum apoi, ca un vulcan in plina eruptie, imprastiati in jurul Dv. nu lava, ci apa vie a Cuvantului lui Dumnezeu, pentru sufletele noastre uscate de pacat, dar insetate dupa o viata noua.“
„Nu rareori“, spunea Cornilescu, „la sfarsitul predicilor de la scoala sau de la biserica te pomeneai cu cate un suflet care voia sa-ti vorbeasca intre 4 ochi si cu prilejul acesta se hotara pentru Domnul Isus. Cati nu se hotarau si fara sa mai spuna! Traind adevarurile Evangheliei, cei intorsi la Dumnezeu aveau sa-mi spuna lucruri minunate! Ce biruinte impotriva ispitei si a pacatului! Ce implinire intocmai a celor spuse in Evanghelie! Toate acestea mareau depozitul meu de cunostinte si nu putine din ele isi gaseau locul in predici, ca ilustrare a unor adevaruri le Evangheliei.
Setea dupa Cuvantul lui Dumnezeu crestea mereu. Au inceput sa se tina adunari si prin case si Dumnezeu binecuvanta pe oameni prin vestirea Evangheliei de catre Dumitru Cornilescu.
Traducerile si experientele pe care le facea Dumitru Cornilescu depaseau posibilitatile de publicatie ale unor reviste ocazionale. De aceea, la 1 noiembrie 1921, el a inceput sa scoata revista Adevarul crestin“. Conceptia clara si scopul precis al initiatorului ei se vad lamurit din insusi articolul introductiv al primului numar al revistei: „Revista noastra are o tinta foarte lamurita: ea porneste de la incredintarea ca ceea ce ii trebuie poporului nostru indeosebi si inainte de orice este lumina Evangheliei si viata pe care o da aceasta lumina. Ea stie ca omul, din fire, nu are aceasta viata, care este un dar al lui Dumnezeu si se capata prin credinta intr-un Mantuitor personal... In al doilea rand, ea se indreapta catre copiii lui Dumnezeu care traiesc in stransa legatura cu Mantuitorul lor personal. Si pe ei vrea sa-i duca pe caile sfinteniei, aratandu-le cum pot fi din ce in ce mai asemenea chipului Mantuitorului lor.“
In iulie 1922, arhimandritul Scriban scria in Noua Revista Bisericeasca: „Alta tiparitura mult mai noua, dar foarte buna, este Adevarul crestin“, scoasa de doua ori pe luna, in Bucuresti, de parintele ierodiacon Dumitru Cornilescu, cel mai harnic dintre teologii tineri pe ogorul scrisului crestinesc. Materialul publicat de sfintia sa este foarte potrivit scopului, este numai crestinesc si este la inaltimea publicatiilor similare din apus.“ Intr-adevar, prin aceasta revista bilunara, Dumnezeu a dat multa binecuvantare poporului Sau, intarindu-i credinta si facand sa creasca ceata Lui.
De mare folos pentru cei credinciosi au fost traducerile lui Cornilescu din C.H. Machintosh, G. Miiller, J.H.M. Conkey, S.D. Gordon, R.A. Torrey, F. Bettex, care au ajutat mult la punerea bazelor unei doctrine cat mai apropiate de adevar.
Adevarul se raspandeste
„Luati seama... sa pastoriti Biserica Domnului, pe care a castigat-o cu insusi sangele Sau.“ (Faptele Apostolilor 20:28)
Ceea ce Dumnezeu a pus mai intai in inima si sufletul lui Dumitru Cornilescu si a putinilor lui urmasi din Moldova, in timpul razboiului, si a inmultit apoi si a statornicit prin colaborarea dintre el si Tudor Popescu, incetase sa mai fie o lucrare care sa poata fi tinuta sub obroc. Pe nesimtite, ea s-a transformat intr-o lucrare de raspandire a Evangheliei cum nu mai fusese inainte. Sufletele veneau la Mantuitorul in numar tot mai mare si printre ele nu erau numai oameni de rand ci si intelectuali, mai ales tineret cult, dornic de o viata noua. Astfel, la Biserica Cuibul cu Barza au inceput sa vina tot mai multi seminaristi, studenti de la teologie si alte facultati, ofiteri, scriitori, politicieni, si chiar fete bisericesti de prima mana. Unii dintre acestia din urma sustineau prin scris lucrarea rodnica pe care Dumnezeu o facea la aceasta biserica.
Faima pe care o capatase ca traducator al Bibliei, traducator al unor carti de mare circulatie, autor crestin si publicist in marile reviste ale vremii, precum si ca vestit predicator, au facut ca Dumitru Cornilescu sa fie invitat sa predice Evanghelia in cele mai inalte cercuri ale societatii bucurestene, in casele unor oameni de stat, oameni politici si figuri cunoscute vietii sociale si intelectuale a vremii. A vestit Evanghelia pana si in casa primului ministru din acea vreme si in cercuri patronate de familia regala. Dumnezeu a ingaduit astfel ca vestea buna a Evangheliei sa patrunda in toate paturile sociale ale capitalei tarii, astfel ca Dumnezeu sa aiba martorii Lui pretutindeni.
A fost solicitat de asemenea sa predice si sa dea lectii la Societatea Acoperamantul’Maicii Domnului; in seminarul monahal pentru calugarite. Ca pretutindeni unde lucra, scopul activitatii sale ramanea acelasi: castigarea sufletelor pentru Mantuitorul, intoarcerea lor la Dumnezeu. Aici erau multe fete de la tara, cu un nivel foarte scazut, asa ca la inceput nu a vrut sa primeasca oferta, pentru a nu-si pierde timpul degeaba. Ulterior a acceptat, in cele dintai luni sarcina lui aici a fost foarte grea. Dupa cum spunea singur: „...bietele fete nu aveau nici o idee despre Cuvantul lui Dumnezeu si pe deasupra erau pline de credinte desarte. Am dat fiecareia un Nou Testament si le-am rugat sa citeasca in fiecare zi. Apoi am inceput sa citesc si eu cu ele, cautand sa le lamuresc un verset, o data pe saptamana, prin intrebari si raspunsuri. Se intelege ca in toate aceste lectii cautam sa le pun inainte calea mantuirii, cat se poate de lamurit. Timp de cateva luni, totul a parut in zadar. Dar la urma a inceput sa se vada ceva rod si multe din ele s-au hotarat pentru Domnul Isus. Clipele mele cele mai frumoase au fost la examenul de la sfarsitul anului. Nu-mi placea sa fac un examen, dar regula scolii il cerea. Ele trebuiau sa invete in fiecare saptamana versetul pe care li-l lamuream cand faceam lectia. Asa ca acum stiau multe versete pe dinafara... Pentru examen le-am spus sa invete fiecare cate un verset si ca am sa vad ce au inteles din el.
In ziua examenului am ramas mirat cand am vazut cat de mult stiau aceste fete simple despre calea mantuirii. De exemplu, una din ele mi-a spus versetul 28 din Matei 11: „Veniti la Mine toti cei truditi si impovarati si Eu va voi da odihna.“
- Ce inseamna asta?, am intrebat-o eu. Ce inseamna «Veniti la Mine» ?
- Ei, a raspuns ea, „inseamna ce spune. Dv. stati acolo si eu aici. Daca-mi spuneti sa vin la Dv., pornesc indata si vin la Dv.“
- Bine, dar cum poti sa vii la Isus in felul acesta?
- La fel, Isus este aici, chiar daca nu-L vedem cu ochii trupului. Asa ca n-avem nevoie sa mergem cu picioarele ca sa venim la El, fiindca El este aici. Doar ii pot spune ca vin la El acum.
- Dar ce inseamna sa fi impovarat?
- Vedeti Dv., noi de multe ori lucram din greu aici. Si cateodata avem de purtat lucruri cam grele. Am vrea atunci asa demult sa ne odihnim putin. La fel si cu pacatele. Noi suntem impovarati din pricina pacatului. Vina pacatului este foarte grea. Asa ca, venind la Isus cu pacatele noastre, El ni le iarta si ne da odihna.
- Dar dumneata ai venit la Isus ?
- Da!
- Cand si cum?
- In cutare zi, cand vorbeati despre versetul acesta, eu am facut intocmai cum ne-ati spus. Am vazut ca eram vinovata din pricina pacatului. Si am zis Domnului: “Acum, Doamne, sunt impovarata. Vin la Tine si Te rog sa-mi ierti pacatele. Si mi le-a iertat.
- De unde stii?
- Asa a spus El.
- A fost vreo schimbare in viata D-tale de atunci?
- Da. Cam spuneam minciuni inainte. Acum nu mai mint. Ma maniam. Acum nu ma mai supar etc.
- Cum poti sa faci asa ceva ?
- Cer putere de la El. El mi-o da. Eu o iau si asa biruiesc.
- Adevarat?, am intrebat eu pe directoare care era de fata la examen.
- Da, da, a raspuns dansa cu lacrimi in ochi. Eu am bagat de seama ca de la o vreme fetele mele sunt cu totul schimbate, dar n-am stiut pana azi ca aceasta schimbare s-a facut prin lectia de religie. Ce bucurie a fost cand am vazut ca vreo 20 de eleve dintr-o clasa de 30 erau hotarate pentru Hristos! intr-adevar, „Evanghelia este vestita saracilor“, si este „puterea lui Dumnezeu pentru oricine crede.“
Dumitru Cornilescu nu a activat nici o zi ca preot nu a incasat niciodata salariu de la Biserica Ortodoxa sau de la Statul Roman pentru activitatea neasemuit de intensa si rodnica pe care a dus-o.
Spiritul de independenta duhovniceasca ce-l caracteriza s-a aratat din plin, si in cele materiale folosind lucrurile materiale ca si cum nu le-ar fi avut, exclusiv in slujba lui Dumnezeu. Si Dumnezeu l-a binecuvantat in mod minunat!
(continuare in numarul viitor)
de: ALEXANDRU MAIANU