Asa cum o traiesc in realitatea ei imediata, Romania e un teritoriu accidentat, pestrit, agitat, nu lipsit de un anumit patetism al supravietuirii. Ar fi exagerat sa vorbesc de o imagine generala sumbra, dar nici de tonus vital, de buna-dispozitie sau de liniste sufleteasca nu se poate vorbi. Daca insa te uiti la televizor, te trezesti confruntat cu o alta Romanie: nimic cu adevarat grav nu ramane, pe micile ecrane, grav pana la capat. Realitatea aluneca vertiginos spre derizoriu, galagie, balci. Seara de seara, ziaristii si politicienii se ingrijesc sa intretina un spectacol de cabaret mediocru, cu mare cheltuiala de vorbe: ironii de doi bani, barfe, sudalme, lamentatii teatrale, „bombe“ cu rating, indignari electorale, raca politica, birt. In aceste conditii, disperarea capata stranii accente de divertisment. Nu afli nimic consistent, nu te confrunti cu opinii clare si sobre despre niciuna dintre temele momentului. Te scalzi intr-un fel de bolboroseala suie, care provoaca o specie trista de ras. Nu-ti vine sa crezi ca dezastrul poate fi atat de comic. Razi ca prostul, cum razi cand se impiedica cineva sau cand isi varsa cafeaua pe pantaloni.
In ultima vreme am vrut sa aflu detalii despre noua lege a invatamantului. Am aflat doar ca guvernantii o socotesc buna, si opozantii - proasta. Din nicio parte nu vin argumente puternice si demonstratii limpezi. Se prefera adjectivul infamant, rafuiala de partid, retorica deviatorie. Dl Andrei Marga, expert in materie, vorbeste ca un ideolog vigilent: legea - spune dansul - e „nazista“. Ma lamureste asta cu ceva? Nu. Abil nevoie mare, ca de obicei, e Razvan Dumitrescu: pune in paralel CV-ul dnei Andronescu si pe acela al lui Andrei Marga si se intreaba fin daca, in probleme de invatamint, Basescu poate fi, cu CV-ul lui, mai credibil decat cei doi. Ca si cum presedintele n-ar fi promulgat legea, ci ar fi scris-o cu mana lui. Si ca si cand orice mare profesor e, automat, si un perfect legiuitor. Ma aleg cu ceva din aceasta harjoana? Nu.
Pe alta scena, dau - a cata oara? - peste micile puseuri de veselie fabulistica ale presedintelui tarii: vorbeste de motani si porumbei, ca sa-i dea prilejul lui Crin Antonescu sa-l faca „mahalagioaica“. Intre timp, dl Antonescu care, in cazul Mona Musca, ceruse, intransigent, excluderea din partid a suspectei, chiar inaintea verdictului CNSAS, danseaza brusc, la sentiment, cu Dan Voiculescu. Carevasazica un om dintr-o bucata! O constiinta! Un reformator al moralei publice!
Un spectacol unic a oferit opiniei publice, pe toate canalele, Partidul Romania Mare: balciul la superlativ. Ce alta tara din lume e reprezentata in Parlamentul European de un politician de croiala lui Corneliu Vadim Tudor? Am intalnit, ca sa zic asa, infractori mai cuviinciosi, mai cu staif, mai aproape, prin purtarea lor, de umanitate. Si totusi, liderul PRM ne bantuie, nepedepsit, de 20 de ani, chiar cand nu mai ia voturi. E invitat ca „analist“ de mai toate posturile de televiziune, face din delir o ocupatie cotidiana, din obscenitate un steag, din marlanie - un protocol. Balciul - devenit fel de a fi. Dar, in alta ordine de idei, in ce tara din lume credeti ca un protestatar sinucigas e invitat, la scurt timp dupa tragedie, intr-un studio de televiziune si el vine, legat la cap, la o tacla amara cu un moderator „crestin“ de o umeda ipocrizie? Bietul om nu merita aceasta specula mediatica. Romania lui e o drama. Romania folosirii lui propagandistice e un balci de prost gust. Un balci in care totul se vinde la preturi mici.
Andrei Plesu - Dilema Veche