Dl Teodor Baconschi – caruia unii i-au cerut, fara rost, demisia in cazul neaderarii la Spatiul Schengen – a facut zilele trecute citeva consideratii interesante si importante pe aceasta tema. Intr-un interviu din Financial Times, a declarat ca argumentele politice ale tarilor care au cerut aminarea sint „irelevante“, iar Europa trebuie sa-si respecte propriile reguli din moment ce, tehnic, Romania e pregatita. Asa incit reiau un text mai vechi, de pe cind noi abia primiseram dreptul de a circula fara vize in Spatiul Schengen. Si eram bucurosi.
Nu stiu altii cum sint, dar eu, cind am dat prima data ochii cu un politist de frontiera strain (pe aeroportul Fiumicino din Roma) si am vazut ca zimbeste si spune „Buongiorno!“, am suferit un soc si m-am repezit – „eram mult mai prost pe-atunci“, vorba poetului – sa trag concluzia ca in Occident e bine. Intre timp mi-am mai nuantat opiniile (inclusiv din cauza politistilor de frontiera, care nu zimbesc chiar totdeauna), dar, orisicit, prima impresie conteaza. Asta era demult, pe vremea cind romanii care mergeau in Occident erau inca relativ putini si aveau nevoie de viza, iar granitele dintre tarile Europei Occidentale existau bine mersi.
Intre timp, multe s-au schimbat. Pentru o parte a europenilor, granitele interne au disparut dupa crearea „Spatiului Schengen“. Probabil ca nicaieri nu ai o senzatie atit de limpede ca Europa Unita e posibila ca la trecerea peste frontierele dintre tarile UE: un simplu indicator iti arata ca ai intrat in spatiul altui stat. In unele locuri, au ramas fostele cladiri ale vamilor: delabrate si pustii, fac si ele, in felul lor, propaganda Europei Unite, caci sint tocmai bune pentru a le aminti occidentalilor cum era inainte, „pe vremea granitelor“. Oricum, occidentalii au ajuns la spatiul fara granite treptat, dupa reglementari succesive privind libera circulatie si dupa decenii de democratie si libertate. Pentru noi, schimbarea a fost mai rapida: in 1989 n-aveam nici macar pasapoarte, iar dupa mai putin de cincisprezece ani am dobindit dreptul de a circula in Spatiul Schengen fara vize. „Fara vize“ e un fel de a spune: practic, gramada de acte si dovezi cu care inainte trebuia sa ne prezentam la consulat pentru a obtine viza s-a „mutat“ la frontiera romana, unde politistul e dator sa verifice daca avem pasaport, bani, asigurare medicala, bilet dus si (mai ales) intors etc. Procedurile au devenit, in orice caz, mai simple. Cel putin pentru romanii care pleaca in Vest ca turisti, pentru cel mult 90 de zile. Or, tocmai aici a aparut problema. Romanii dornici sa cistige un ban in Occident au mai multa imaginatie decit birocratii tuturor consulatelor si politiilor europene unite: au plecat ca turisti, aratind la frontiera cite 500 de euro imprumutati de la soferul microbuzului care-i transporta, si au ramas acolo sa munceasca. Cu lunile sau cu anul. Se spune ca, la romani, statistica e o stiinta inefabila; plecati la capsuni sau la constructii in Vest, ai nostri au exportat si inefabilul: nici o statistica spaniola, italiana, nemteasca sau britanica nu e in stare macar sa aproximeze citi romani se afla – legal si ilegal – in tarile respective. Cit despre stavilirea fenomenului, nici vorba: romanii muncesc acolo la negru si stau cu actele in neregula pentru ca se poate, pentru ca gasesc patroni dispusi sa-i angajeze ilegal. Si atita timp cit cistigul ilegal in Vest (cu riscurile de rigoare) va fi mai mare ca leafa legala din Romania, concetatenii nostri vor continua sa plece ca turisti si sa-si caute apoi de lucru. Masura retinerii pasapoartelor la intoarcerea in tara, aplicata recent, va mai face oarece ordine, dar nu va stopa fenomenul: cum spuneam, sintem un popor cu imaginatie... Asa incit romanii vor continua sa fie „spaima“ politistilor de frontiera din Europa Unita.
Dar nu este vorba doar de salariu si de nivelul de trai. Reactiile stirnite de aplicarea ferma a unei masuri care pe hirtie exista mai de mult arata un anume instinct al solidaritatii cel putin prost orientat. Reflexul multora (s-a vazut asta pe la televiziuni si in ziare) a fost de a plinge de mila bietilor romani care au ramas fara pasapoarte si de a sari la gitul autoritatilor nemiloase, uitind ca, in fapt, acei romani au incalcat o regula, cu buna stiinta. Unele „victime“ (dar si unii jurnalisti) au invocat brusc „dreptul la libera circulatie“, uitind ca, in fapt, cei care au plecat ca „turisti“ pentru 90 de zile si s-au intors dupa un an au beneficiat si apoi au abuzat de dreptul la libera circulatie: au fentat, pe romaneste, acordurile dintre noi si statele din Spatiul Schengen, dupa principiul „om trai si-om vedea“. In aceasta logica, o amenda de circulatie pentru depasire de viteza ar incalca, si ea, „dreptul la libera circulatie“, mai precis la circulatia libera si rapida. De unde acest impuls de a sari direct la „marile principii“ si la „drepturile fundamentale ale omului“, daca nu dintr-un soi de imaturitate democratica? Si de unde atita solidaritate sentimentala cu niste bieti oameni care au incalcat o regula, daca nu dintr-un soi de colectivism repede activabil cind dusmanul comun il reprezinta „Statul opresor“, „astia de la putere“?
Intre timp, politistii de frontiera si vamesii romani au invatat si ei sa zimbeasca si sa spuna „buna ziua“. Ce-i drept, unii nu s-au dezvatat sa ia spaga. Dar asemenea acte de „compatimire colectiva“ a unor cetateni aflati in neregula intretin, mi se pare, o atmosfera propice micilor sau marilor smecherii. Exista, evident, vamesi corupti si responsabilitati individuale. Dar exista, indiscutabil, si o predispozitie comuna spre „spiritul descurcaret“ in orice conditii. Vorba unui roman „intors“ de la granita: „cine mai e si Schengen asta de nu ne lasa?...“
Mircea VASILESCU
Europa dumitale | DILEMA VECHE