In preajma aniversarii nasterii poetului Mihai Eminescu, am poposit pentru cateva ore in oaza artei - ce pare, sau chiar este iesita din lumea vitezei si nesigurantei cuprinse de criza economica - in lumea sensibilitatii si pasiunii pentru frumos a sculptorului american de origine romana, Mugur Simionov. Aici totul este asezat cu mare grija, fiecare obiect la locul lui, fiecare cu frumusetea si culoarea lui ascunzand un mesaj aparte. Trebuie sa lasi inima sa simta caldura fiecarei culori, fiecarui material, sa treci de ceea ce observa ochiul pentru a patrunde o frantura din imaginatia artistului si a-i intelegere misterul.
Ma asteptam sa vad o colectie de arta insa asteptarile mele au fost cu adevarat sarace fata de bogatia imensa a colectiilor ce le-am gasit in casa sculptorului romano-american.
Eram curios sa-mi povesteasca putin, liber si nestingherit, despre ceea ce l-a impins sa-si dedice zile si saptamani, adunate fiind de fapt luni, in care subiectul atentiei si instrumentelor sale sa-i fie nimeni altul decat poetul Mihai Eminescu. In cele ce urmeaza am sa va redau exact ce mi-a povestit, transpunandu-i doar cuvintele de pe reportofonul digital in acest text, fara insa a-i diminua mesajul.
Draga Steven, pe mine Eminescu m-a coplesit cu adevarat si continua sa ma copleseasca. M-a atras intai geniul sau si am revenit in fiecare anotimp si mi-am facut un real adapost in poezia lui si in filozofia lui, in poezia filozofica, fiecare carte. Am citit mii de pagini din tot ce s-a scris despre Eminescu si fiecare carte citita, mi-a dat o putere in plus si un curaj pentru a incerca sa punctez cate ceva, care sa imi aminteasca de legatura pe care o am cu el. Este o magie pe care am simtit-o intotdeauna, o magie intre poezie, arta si intre materie. Am avut o sete nespusa de a lucra, de a face aceste 30 de ilustratii la poeziile lui Mihai Eminescu. La vremea cand toata lumea facea business, eu faceam ilustratii la poeziile lui Eminescu, fara bani, ramanand in idealul meu. I-am citit chipul in icoane. Aerul ingeresc pe care-l cunoaste toata lumea din portretul lui tanar, frumos, destept, genial si invidiat de toata lumea, ca fiecare care face ceva. Sigur ca toate acestea au destinul lor. Toate lucrarile mele au un destin.
Eminescu a apartinut tuturor generatiilor, el apartine si prezentului. Am convingerea ca Eminescu nu a asteptat multumiri de la nimeni, motiv pentru care a fost si gelozit. Nopti intregi si zile intregi am pazit aceste imagini in mintea mea, pe care am incercat apoi sa le fac, pan’ la sfarsitul noptii, ... desi nu stim niciodata cand este sfarsitul noptii.
Cred ca fiecare poezie a lui Eminescu, de fapt toate subiectele pe care le-a atacat, au inima. Codrul are inima, piatra are inima, lemnul are inima. Fiecare pictura, fiecare desen are inima pe care artistul o pune in ea, fiecare poezie de asemenea. Exista aceasta credinta ca toate lucrarile isi au partile lor invizibile sau vizibile si ca nu putem afla niciodata nimic despre ele pana cand nu reusim sa vedem toate fetele. La Eminescu unde se termina codrul incepe codrul, unde se sfarseste mare asteapa pamantul. Despre Eminescu se poate vorbi foarte mult, este si primejdios sa vorbesti despre el, nestiind prea multe. Poate fi privit cu suspiciune cum s-a si dovedit, poate fi privit cu dragoste, poate fi privit cu apropiere, mai de aproape, mai de departe, depinde de interesul pe care-l starneste fiecarui individ care incearca apropierea de el.
Eminescu deja este intrat in universalitate si orice s-ar spune nu i se poate lua cezarului ce este a cezarului. El a fost inscaunat in poezia romaneasca si nu as gresi facand o referire la poezia universala. A fost inscaunat in poezia romaneasca de ursita nu de contemporanii lui, nici de urmasi. Acolo a fost locul lui si el a stat pe locul lui de dimineata pana seara si toata noaptea si asta a simtit si asta a facut. N-a incurcat pe nimeni, n-a incurcat nici in proza politica, nici in poezia filozofica, nici in poezia de dragoste. Tot ce a facut, a facut cu multa iubire, dragoste, cu credinta, cu credinta sfanta in ceea ce facea. Poezia lui religioasa e superba, e divina . Nu poti sa nu te impiedici de el, cu dragoste. Degeaba intelegem poezia lui Rilkhe, Malarme, Boudlarie daca ne lipseste Eminescu.
Eminescu a atacat toate subiectele, dar ca si Brancusi a lasat loc si altora sa le atace. Opera lui Eminescu, poate imi place sa exagerez aici putin, este ca o carte sfanta, la care se fac trimiteri in toata exegeza actuala, in toata munca de specialitate se fac trimitere la opera lui Eminescu, cum toate cartile din biblioteca fac trimitere la Biblie. Acesta este un lucru extraordinar pe care geniul lui l-a prins si ca artist daca iti lipseste subiectul religios in opera ta esti amputat, esti ca o pasare singuratica, care merge intr-o singura directie, altfel plutesti cu fiecare vers, cu fiecare piatra pe umerii tai si navighezi in arta.
Poezia majora poti sa o descoperi la rusi, in literatura rusa. Cei mai mari poeti rusi sunt Eseni, Puskin, Markovski si altii.
Arta este un subiect spre care fiecare om cu simtire se poate indrepta usor, cu putina bunavointa. Te sensibilizeaza, te face mai om, devii moral, devii responsabil de ceea ce faci.
Nu trebuie neaparat sa semnezi arta, poti fi doar consumator. Nu trebuie ignorat, ci facut diferenta intre arta moderna si cea clasica, poezia moderna- poezia clasica, valoarea e valoare. Contemporaneitatea are valorile ei, nu trebuie ramas neaparat la Renastere, trebuie cunoscuta Renasterea. Daca Brancusi ar fi ramas la cea ce a invatat de la mentorul sau - dar si-a dat seama ca nu poate creste le umbra unui stejar mare, de aceea si-a ales propriul drum. Iti trebuie curaj sa faci arta, curaj pentru a intelege arta.
In ziua de azi aparatul de filmat, aparatul de fotografiat rezolva foarte multe probleme. E o arta contemporana, este o arta moderna. Arta fotografica si arta filmului are regulile ei care trebuie cunoscute. Poti sa faci critica, sa spui imi place sau nu imi place, dar nu este suficient, ci trebuie sa spui de ce nu iti place sau de ce iti place ceva.Deci trebuie sa cunosti regulile jocului, este un alfabet intreg care se invata.
Referindu-ma la Eminescu pot sa inchei cu un alt inceput despre Eminescu. Ma inspira in continuare, nu pot sa ma opresc aici. Este constiinta mea ca artist. Este modelul meu ca artist. Gindindu-ma la el pot sa produc in continuu. Nu imi propun lucrul acesta intrucat sunt muncit de foarte multe ganduri si ma inspira si aerul pe care-l respir, dar ma gandesc la el si in biserica… si in momentele cand stau cu sinele meu de vorba. E dumnezeiesc faptul ca a existat un Eminescu, si daca nu ar fi existat l-am fi inventat, ca si pe Brancusi, ca si pe Enescu, ca pe toti marii creatori ai nostri.
Fotoreportaj de: Steven V. Bonica