Motto:
„Sa stiti ca in vremurile din urma vor fi timpuri grele”
De veghe, in noapte, privesc pe fereastra / La stelele ce lucesc acuma pe cupola albastra/ Si la luna tintita departe, in tavanul de sus, /Spre care, dupa-nviere, si-a luat zborul Iisus...
Ma simt, in aceste momente de veghe, ca un atom, /Plutind in imensul univers, pe nava rotunda pamant, /Ascultand uimit cum in timpul cernit, in bataia de vant, /Incepe sa cante corul de ingeri, dar oamenii dorm...
Traim intr-o lume din ce in ce mai ciudata!... Este o lume tot mai intoarsa pe dos, caci prea multi oameni isi etaleaza foamea de iad cu o nepasare nebuna! Niciodata, in istoria zbuciumata a omenirii, n-au fost terfelite si sucite, inversate si innegrite principiile morale sau cele crestine, ca in aceste vremuri de la inceputul veacului al 21-lea!
In viata mea plina de intamplari supranaturale, n-am intalnit oameni mai rai si mai cinici, mai fara frica de Dumnezeu si rusine de oameni, mai departati de Adevar si mai mocirlati in minciuna ca in ultimii doi ani, aici, printre straini... S-a denaturat increderea si cinstea, respectul si prietenia, bunavointa si mila, dragostea si altruismul, bunul-simt si buna-cuviinta, cinstea si onoarea, credinta si speranta – stalpii convietuirii in pace si in buna intelegere intre oamenii, care isi „deschid sufletele“ unii fata de altii si se ajuta sa fie mai dupa „chipul lui Dumnezeu“, cum am fost creati de la Inceputul Inceputului.
Scriind, rugandu-ma lui Dumnezeu sa-mi dea mai multa foame de Rai, ma cuprinde nostalgia dupa farmecul traiului impreuna in partasia cu oameni de omenie si de credinta, sinceri, buni, altruisti, blanzi, cinstiti, harnici, credinciosi si plini de bucuria mantuirii, oameni ai Adevarului!... Sunt in cautarea mieilor lui Dumnezeu!
Oamenii de omenie sunt oamenii Adevarului, cu o credinta inspirata si calauzita de Duhul lui Dumnezeu. Acestia sunt mieii lui Dumnezeu. Sunt „strainii si calatorii“ pe pamant, care au credinta in promisiunile lui Dumnezeu, si se pregatesc o viata intreaga, cu un numar mai mare sau mai mic de ani ce trec ca un fulger pe cerul asaltat de furtuni, pentru a „emigra“ intr-o patrie mai buna si mai frumoasa, o patrie sfanta Cereasca, numita Raiul lui Dumnezeu, unde doreste s-ajunga si sufletul meu!
Credinta mieilor lui Dumnezeu a ramas un far de lumina in lumea noastra straina, cand privim spre Cer sa revina Mantuitorul si sa ne implineasca dorul de-a fi in Patria bucuriilor mantuirii, cu El, in Tara de Mister: Raiul vesnic al fericiirii!
Mieii lui Dumnezeu, blanzi si buni, au rabdat si rabda, prin credinta, orice suferinta, intr-o lume straina cu inima devenita pagana. Prin credinta, acestia „au cucerit imparatii, au facut dreptate, au capatat fagaduinte, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scapat de ascutisul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji in razboaie, au pus pe fuga ostile vrasmase. Femeile si-au primit inapoi pe mortii lor inviati; unii, ca sa dobandeasca o inviere mai buna, n-au primit izbavirea, care li se dadea, si au fost chinuiti. Altii au suferit batjocuri, batai, lanturi si inchisoare; au fos ucisi cu pietre, taiati cu ferastraul, chinuiti; au murit ucisi de sabie, au pribegit imbracati cu cojoace si in piei de capre, lipsiti de toate, prigoniti, munciti... Mieii lui Dumnezeu, de care lumea nu era vrednica, au ratacit prin pustiuri, prin munti, prin pesteri si prin crapaturile pamantului...“
„De altfel, toti cei ce voiesc sa traiasca cu evlavie in Cristos Iisus, vor fi prigoniti, dar oamenii rai si inselatori vor merge din rau in mai rau, vor amagi pe altii si se vor amagi si pe ei insisi“.
In lumea noastra intoarsa pe dos din cauza pacatului, exista doar doua categorii de oameni: 1. Oamenii buni cu sufletele in foamea de Rai si 2. Oameni rai care-si etaleaza cu nepasare foamea nebuna de iad.
Cititorule sau cititoare a acestui eseu, opreste-te din iuresul de alergatura din viata ta! Stai pe loc si te gandeste, intrebandu-te din ce categorie de oameni faci parte?
Traim vremuri apocaliptice si anticristice! Ma intreb adesea: Este vremea oamenilor rai?!... Cred ca sunt vremurile despre care le spunea Mantuitorul ucenicilor, cand a iesit din Templul din Ierusalim, si s-a dus pe muntele Maslinilor. Era cu putin timp inainte de a fi tradat de unul din ucenicii Lui, in gradina Ghetsimani, unde S-a rugat.
Ma cutremur la gandul ca din cei doisprezece unul L-a tradat!. Ma ingrozesc cand ma gandesc la multimea ce astazi L-a tradat sau au gasit sensul vietii doar in pacat!
Traim in aceste vremuri teribile, cand credinta in Dumnezeu este in primejdie! Rasuna, acum mai puternic si mai clar ca oricand, ca un laitmotiv, intrebarea: „Cand va reveni Mantuitorul va gasi credinta in sufletle oamenilor?“ Va gasi El credinta si in sufletul tau?
Sunt timpurile noastre in seceta de ploaia binecuvantata a credintei, chiar cand se aud pasii Mirelui gata sa vina sa-si ridice la Cer Mireasa: Biserica Sa. Si semnele se arata tot mai dese si tot mai rele, ca sa ne trezeasca la realitate: Maranata! Domnul e gata sa vina!
Am retinut cateva paradigme, dintr-un articol de ziar, referitoare la tema in discutie, in care se subliniaza realitatea ca „lumea noastra devine din ce In ce mai mult un ospiciu de nebuni. Bolnavii ii sfatuiesc pe doctori ce tratament sa le prescrie, elevii cer sa fie invatati dupa cum le place lor, copiii incearca sa conduca familia, iar membrii cei mai instariti ai bisericilor, nu Duhul Sfant, preiau puterea in biserica. O asemenea stare de lucruri prevesteste intotdeauna aparitia unuia, sau a unora, care sa-si impuna vointa si interesele. Un asemenea personaj abia isi asteapta chemarea lui in scena, ca sa-i faca pe ceilalti sa actionize la comenzile lui.“ Unui asemenea personaj, ca intr-o piesa de teatru, ii surade perspectiva unei vieti de lenevie spirituala si fizica, deoarece el are asigurata o viata mai uturata, chiar usuratica, nepasandu-i de sufletul altora, caci ii lipseste harul lui Dumnezeu, nici mila si dragostea crestina nu-i apartin, caci are o filozofie ce i-a spalat inconstient creierul de invatatura cristica cu privire la: „mila voiesc“, „luati jugul Meu“, „tot ce voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel, caci in aceasta este cuprinsa Legea si Proorocii“, „luati seama sa nu va indepliniti neprihanirea voastra inaintea oamenilor, ca sa fiti vazuti de ei, altminteri nu veti avea rasplata de la Tatal vostru care este in ceruri“, „nu va strangeti comori pe pamant, ci strangeti-va comori in Cer, pentru ca unde este comoara voastra, acolo va fi si inima voastra“, „nimeni nu poate sluji la doi stapani, caci sau va uri pe unul si va iubi pe celalalt, sau va tinea la unul si va nesocoti pe celalalt. Nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui Mamona“, „intrati pe poarta cea stramta, „ duceti-va de invatati ce inseamna mila voiesc, iar nu jertfa, caci n-am venit sa chem la pocainta pe cei neprihaniti, ci pe cei pacatosi!“, „vindecati pe bolnavi, inviati pe morti, curatati pe leprosi, scoateti afara demonii. Fara plata ati primit, fara plata sa dati!“...
In lume bantuie, ca o stafie, spiritul anticristic. Acesta a fost semanat de duhurile rele dezlantuite la acest apus de timp, cand totul ne spune, in viata omului ingrijorata, in societatea debusolata, in natura zdruncinata, in clima pamantului schimbata, ca omul isi taraste ultimii pasi pe pamant, ca din vesnicia Raiului Sau, foarte curand, va reveni iar Fiul lui Dumnezeu.
Mieii lui Dumnezeu sunt fericiti, cad soarele rade pe cer, dar s cand furtuna se dezlantuiuieste, lovind cu ploaie multa si ger. Ei au bucuria in inima lor, cand necazul loveste cu vreo boala, ori calomnia ar vrea sufletul lor sa moara... Raspund la vorbele rele si mincinoase cu binecuvantarea vorbelor lor sfinte si delicat de frumoase, iar cand fac binele ce-i vorbit de rau, ei ingenuncheaza si se roaga lui Dumnezeu pentru sufletul neprietenilor lor. O, ce har minunat, este sa fii mielul fericit al lui Dumnezeu in viata ce ni s-a dat; si la decolare, in ziua de mutare, sa fii gata de zbor!
Zbor de zi...(Lumina este gata sa apara!)
Zile cu soare, cu sperante, inimi deschise. /Picioare folositoare pentru alergare, /maini bucuroase, munca tenace, /urechi deschise la sunet de val... /Masor timpul stand inca pe mal!/ Si-n bataia ritmica a pulsului meu,/ scriu pentru tine si Dumnezeu... /pe coale albe si stralucitoare...
Hartia prea buna are multa rabdare /si-asteapta-n tacere dorita Scrisoare... / Ma-nalt cu speranta si cu credinta, /ca s-ajung la Cel Prea’nalt in biruinta. /Sunt pe metereze inca-n asteptare /si crancena lupta mult ma mai doare, /dar merg din chirie-n timpul ce vine, /simtind fericit, lumina sfanta in mine...
Peste tot vad gesturi, idei egoiste... /Sunt zilele noastre-nghetate si triste, /dar este speranta de mai mult soare, /de nu esti in hora nebuna cu hienele; /si mai astepti cu credinta si rabdare /ziua mantuirii din necazul cel mare...
Zgomot, forfota este tot mai mare.../Se calca unul pe altul si pe picioare. /Sirenele-s alarme, telefoanele suna; /se vad imagini ce zboara pe verticala, /dar cine mai crede-ncotro alergam?
Biserici de lume, /bisericute-n tacere... /Oameni de turme;
Nemangaiere!...
Ma opresc, uneori, si privesc, /Asteptand o mare schimbare, /Lumina topita s-o-nghita ceresc /Lumea ce-astept... /Gata de decolare... /Astept Ziua cea mare, /Cu credinta si rabdare!...
Prof. Dumitru Buhai