„Sunt profesor de istorie. Istoria evenimentelor care se vor intampla“Mecanismele iluziilor colective functioneaza intotdeauna mai bine (adica mai agresiv, mai percutant) la vreme de criza. Incapacitatea de a gasi solutii reale, explicatii rationale (care reprezinta si efectul dar si cauza crizelor de tot felul) se transfera in dezvoltarea unor reactii aberante, paradoxale, perfect adaptate spaimelor colective care alimenteaza comportamentul aparent imprevizibil (de fapt, extrem de usor manipulabil) al multimilor dezorientate, disperate, convinse ca nu merita ceea ce li se intampla dar ca raman neputincioase in fata unui rau oarecum inevitabil. Tot ceea ce nu e de inteles produce spaima iar salvarea e cautata oriunde si mai ales acolo unde nu trebuie.
Reintoarcerea la valorile adevarate ale culturii, stiintei, credintei, dezvoltarea capacitatii de a intelege, consumarea deziluziilor ca simple efecte ale unor iluzii anterioare care n-ar fi trebuit acceptate cu atata usurinta ar trebui sa reprezinte una dintre solutii. Mai intai sa intelegem unde s-a gresit (une am gresit noi insine), sa renuntam la iluziile care au alimentat comportamentul aberant, apoi sa aplicam acele solutii care pot atenua, rezolva criza. Ar fi simplu daca s-ar intampla asa, vulnerabilitatea sociala ofera insa oportunitati uriase celor care vor si stiu sa manipuleze multimi, comunitati, natiuni.
Criza poate insemna si o buna selectie a ceea ce este cu adevarat puternic si viu in economie si societate, dar, folosita cu cinica abilitate, ea poate anihila ramasitele de valoare si forta reala, instaurand o vulnerabilitate bine intretinuta astfel incat nu se rezolva probleme (ceea ce e dificil, costisitor si nu foarte profitabil) ci se creeaza probleme carora li se raspunde cu solutii iluzorii dar foarte profitabile pentru autorii lor.
Provocarile existente azi la scara planetara vor transa, pana la urma, alunecarea periculoasa catre un consumerism agresiv, alimentata de o lacomie patologica de asemenea agresiv promovata. Cu ce costuri, cu ce schimbari in psihologia colectiva - vom vedea. Evident, in pofida parerilor unor liliputani politicieni damboviteni, Romania n-avea cum sa nu resimta efectele crizei mondiale si nici populatia sa n-avea cum sa nu fie influentata de mecanismele manipulatorii care functioneaza la nivel global.
Milioane de romani lucreaza in alte tari (unii s-ar putea sa fie siliti sa se intoarca la saracia disperata de acasa) si ei au transmis acasa nu doar sume de bani din ce in ce mai firave ci si o psihologie (psihoza) a crizei.
E adevarat, in acest timp, Polonia a avut permanent, o crestere economica, ungurii si cehii au dus-o mai bine, cu siguranta suferintele de tot felul au fost ceva mai mari in Romania. Lipsa de profesionalism a guvernantilor de la Bucuresti poate fi usor explicata catre cei care refuza sa mai gandeasca drept intelepciune prudenta, hotiile de tot felul (dintre care unele sunt intens mediatizate, tocmai pentru a se gasi explicatii confortabile pentru incapacitatea de a crea si mentine economie performanta) se amplifica, pentru ca, avand un vinovat de serviciu (criza, mai ales aia mondiala pentru care noi si minunatul nostru guvern n-avem nici o vina), hotii (mai ales cei in frac) pot sa incaseze mult mai usor impozitele pe prostie, dividentele pentru iluziile pe care le consuma cu predilectie cei amatori de promotii si pomeni (nu doar electorale).
Banii se consuma halucinant. Piscine, sali de sport, parcuri construite in paduri inghitind miliarde de dolari si neavand cum sa produca altceva decat viitoare cheltuieli de intretinere. Energiile se consuma ple fleacuri, bataliile politice sunt colorate de un penibil atent administrat, pentru ca decredibilizarea puterii sa contamineze si opozitia, astfel incat romanul sa revina la caragialeasca sa conditie de cetatean turmentat.
Dilemele construite in jurul presedintelui jucator, devenit presedinte dansator, presedinte zburator, nu pot asigura decat un umor trist, a carui inteligenta ofilita da satisfactia celui care, prabusindu-se in prapastie, apuca sa rosteasca “Am zis eu ca se rupe”. Cam asa e si cu dilema paradigmatica nascuta din intalnirea milioanelor de priviri indreptate spre cer cu intrebarea “Zboara Basescu?” cu alte milioane de priviri scrutand adancurile cu certitudinea “Zboara!”.
Substitutele de tot felul populeaza viata publica romaneasca, substituentii de tot felul simt ca le-a venit vremea.
Cea mai importanta criza a Romaniei este una de autenticitate. Iar solutia nu poate veni decat de la curajul de a privi lumea asa cum e, de a renunta la complicitatile de tot felul (pentru ca e mai usor sa-l minti pe cel caruia ii place sa fie mintit).
Acum aproape doua veacuri, romanul adapta cu umor cunoscute ziceri ale antichitatii romane, si macar una dintre aceste adaptari s-ar potrivi zilelor noastre: “Da Cezarului ce-i al Cezarului si falsificatorului bani falsi”. Inainte de a se angaja la dobanzi uriase pentru credite folosite la achizitia iluziilor de tot felul, poate ar fi mai simplu ca locuitorul Romaniei sa priceapa nitel primul vers al imnului national: “ Desteapta-te romane!”
Prof. Constatin DUMITRU / Editor General - Top Business, Bucuresti