La 5
august, in comuna Silistea-Gumesti, judetul Teleorman, se naste Marin Preda. Dupa
absolvirea studiilor are loc debutul literar. In aprilie 1942 debuteaza cu schita
Parlitu in ziarul Timpul. Debutul la 20 de ani ii da incredere in scrisul sau,
publicand in continuare schitele si povestirile: Strigoaica, Salcamul,
Calul, Noaptea, La camp.
In 1943,
martie, ii apare Colina in ziarul „Vremea razboiului“. In aprilie
„Evenimentul zilei“ publica schita Rotila. Ia parte la cateva sedinte
ale cenaclului Sburatorul, condus de criticul Eugen Lovinescu, unde
nuvela Calul produce asupra celor prezenti o vie impresie, starnind
incantarea lui Dinu Nicodin, care intra in posesia manuscrisului contra unei
mari sume de bani. Nuvela va fi inclusa in volumul sau de debut din 1948, Intalnirea
din pamanturi.
Intre
1943-1945 este luat in armata, experienta descrisa in operele de mai tarziu, in
romanele Viata ca o prada si Delirul. In 1945 devine corector la ziarul „Romania
libera“. Apoi din 1952 devine redactor la revista „Viata romaneasca“.
In 1956 primeste Premiul de Stat pentru romanul Morometii. Un an mai
tarziu, in 1957, scriitorul efectueaza o excursie in Vietnam. La intoarcere, se
opreste la Beijing. In 1954 se casatoreste cu poeta Aurora Cornu. Scrisorile de
dragoste trimise poetei au fost publicate postum. Au divortat in 1959. S-a recasatorit
apoi cu Eta Vexler, care ulterior a emigrat in Franta la inceputul anilor 70.
Cu cea de-a treia sotie, Elena, a avut doi fii: Nicolae si Alexandru.
In
1960-1961, citeste marii romancieri ai lumii. Este fascinat de William
Faulkner, cu care proza lui are evidente afinitati. In 1965 traduce impreuna cu
sotia Eta romanul Ciuma. In 1968 este ales vicepresedinte al Uniunii
Scriitorilor, iar in 1970 devine director al editurii Cartea Romaneasca, pe
care o va conduce pana la moartea sa fulgeratoare din 1980. In 1970 traduce in
colaborare cu Nicolae Gane romanul lui Fiodor Dostoievski: Demonii.
Romanul sau, Marele singuratic, primeste premiul Uniunii Scriitorilor pe
anul 1971.
In 1974
este ales membru corespondent al Academiei Romane.
Apare
editia a doua a romanului Marele singuratic in 1976, iar in 1977 publica
Viata ca o prada, un roman autobiografic amplu care are drept tema
principala cristalizarea constiintei unui artist.
In 1980,
la editura pe care o conducea, publica ultimul sau roman: Cel mai iubit
dintre pamanteni. O luna mai tarziu este ales deputat in Marea Adunare Nationala.
Intre
1975 si 1980 locuieste in Bucuresti pe strada (pictor) Alexandru Romano nr.21.
Pe 16 mai 1980 moare la vila de creatie a scriitorilor de la Palatul Mogosoaia.
Familia
sa este convinsa ca moartea sa fulgeratoare are o legatura cu publicarea
romanului Cel mai iubit dintre pamanteni si a survenit in conditii
oculte. Potrivit raportului medico-legal, „moartea lui Marin Preda a fost
violenta si s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor
respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat, in conditiile unei come
etilice“.
Romanul unei
mari constiinte
Cel
mai iubit dintre pamanteni este romanul unei „mari constiinte“ (acad. Eugen Simion).
Marin Preda scrie fara sa isi judece personajul, nici macar din punct de vedere
al justitiei, scrie despre constiinta unui personaj ce crede in existenta
dragostei si in realizarea fericirii prin ea. In ciuda faptului ca Victor
Petrini (personajul principal) trece prin multe intamplari ce ii fac soarta sa
para tragica, el isi pastreaza demnitatea si principiile solide.
Alcatuit
din zece parti dispuse in trei volume. „Cel mai iubit... “ este un
jurnal, o confesiune lucida si amara, scrisa la persoana I de catre un om pe
care sansa 1-a ocolit.
Tehnica
este cea a retrospectivei, eroul (inchis pentru crima), povestindu-si intreaga
viata; exceptie fac doar vreo treizeci de pagini din ultimul volum, scrise de
Ciceo, avocatul lui Petrini. Volumul I incepe printr-o meditatie pe tema mortii
(„Moartea e un fenomen simplu. In natura, numai oamenii il fac inspaimantator.
Vorbesc de moartea naturala, care adesea e o dulce ispita“); volumul al III-lea
se incheie prin fraza concluziva: „daca dragoste nu e, nimic nu e.“
Titlul
romanului poate fi inteles abia la sfarsit si constituie o ironie amara: cel
mai iubit dintre pamanteni n-are parte de dragostea semenilor; mai mult decat
atat, insasi Soarta nu-1 iubeste, harazindu-i infrangeri si umilinte si facand
din el un ucigas fara voie.
Universul
operei:
Romanul
se constituie ca un jurnal, pe care detinutul Victor Petrini il scrie in timpul
ultimei sale condamnari si in care isi regandeste intreaga viata.
Prima
parte a acestei retrospective cronologice evoca tineretea lui Victor Petrini,
petrecuta inaintea si in vremea celui de-al doilea razboi mondial, cand „timpul
nu mai avea rabdare“ (ca si in „Morometii”).
Crescut
intr-un oras transilvanean, in casa unui muncitor de la fabrica de avioane,
Victor Petrini devine „ un adolescent dur si turbulent“, ocolit de fete (carora
le era frica de el) si urat de colegi pentru gandirea sa transanta.
Deocamdata,
persoana asupra careia isi revarsa liceanul necazurile instrainarii sale este
Mama. Cu aceasta, fiul poarta discutii contradictorii pe teme religioase, ba
chiar, intr-o seara, o loveste peste bratul care facea asupra lui semnul
crucii.
Prima
parte a volumului I ar putea fi privita si ca roman al formarii unui tanar.
Din
aceasta formare face parte si initierea erotica (episodul legaturii cu Nineta
Romulus), sfarsita curand prin plecarea fetei. Dupa ce termina liceul, Victor
Petrini se inscrie la Facultatea de Litere si Filozofie din acelasi oras,
devenind un student stralucit.
Acum traieste
o noua iubire (pentru o frumoasa colega numita de el Caprioara), dar nunta
proiectata nu are loc: dorind sa scape de o sarcina („amintire“ de la un
medicinist), Caprioara moare, se pare, in timpul interventiei.
Cautarea
fetei de catre autoritati si ancheta la care este supus Petrini constituie un
mic roman senzational a carui enigma ramane pecetluita.
Incepand
cu partea a doua a cartii, viata personajului central curge dictata de aceeasi
Soarta, in interiorul careia notiunile de: fericire, iubire, prietenie,
dreptate isi modifica sensurile.
Pregatindu-se
pentru o cariera in invatamantul superior, Petrini preda la o scoala unde-1 are
drept coleg pe un anume Petrica Nicolau (ins anxios si autor al unui volum de
versuri) care ii devine prieten.
Invitat
intr-o zi la masa, Victor ramane impresionat de frumusetea iradianta a Matildei
(sotia noului sau amic), de care se indragosteste.
La
randul ei, femeia raspunde cu caldura acestei iubiri, vizitandu-1 pe Victor
Petrini si trimitandu-i scrisori, cu atat mai mult, cu cat sotul ei (dominat de
un tata autoritar) devenise si mai dificil.
Dupa doi
ani, divortul dintre sotii Nicolau pronuntandu-se, Petrini se casatoreste cu
Matilda si se muta in somptuoasa ei casa.
Abia
acum incepe iadul pentru proaspatul sot, caci iubirea stihiala a femeii
oscileaza intre patima si ura, cunoscand chiar momente de violenta, cand
dragostea coboara „in subterana“.
Intelectuala
si ea (era arhitecta), dar avand o cultura diferita de cea filozofica, Matilda
nu poate crea o comunicare spirituala cu sotul ei (care devenise asistent
universitar si scria o lucrare despre o noua gnoza). In plus, femeia are
destule momente in care isi arata adancurile (urate) ale sufletului sau abisal,
devenind parca un alt om.
Bunaoara,
ducandu-si sotul in vizita la o ruda, Matilda il trateaza ca pe un necunoscut,
ranindu-i mandria in fata numeroasei ei familii; banuitoare fara temei, il acuza
mereu pe Victor de simpatii fata de alte femei, ba chiar, intr-o zi, sparge
sertarele in care acesta isi pastra manuscrisul viitoarei lui carti; nu de putine
ori, ea incearca sa-si impuna dominatia, ba chiar sa-1 invite sa plece.
Aceasta
ar fi o parte din romanul de dragoste continut in cartea de fata. Imaginea care
sintetizeaza transformarea iubirii dintre cei doi soti este chipul Matildei,
care capata trasaturi masculinizate, ca intr-un mit intors al Androginului:
„imi arata un chip devastat, cu ochii pe jumatate inchisi, acest chip care nu
era frumos decat printr-un misterios suflu interior, era parasit acum de
armonia lui si mi se arata ochilor cu oribilele trasaturi ale unui barbat“.
In
paralel cu existenta cuplului Petrini, sunt infatisate aspecte din viata
politica si universitara a anilor 1950. Tabloul vietii universitare din acei
ani este completat, in volumul al III-lea, prin amintirile lui Suzy Culala
(iubita lui Petrini). Aceasta evoca sedintele in care, in fata amfiteatrelor
pline de studenti, erau „infierati“ tinerii care proveneau din familii instarite;
in urma unei asemenea „demascari”, o fata se spanzurase. Petrini resimte, in
curand absurditatea timpului pe care-1 traia; chiar in seara botezului fiicei
sale, Silvia, acesta este arestat. Aici se incheie primul volum al romanului.
Volumul
al II-lea
prezinta, la inceput, interogatoriile absurde la care este supus Victor (acuzat
ca ar fi facut parte din miscarea „Sumanele negre“, de esenta antimaghiara). Dupa
trei luni, cu toate ca nu recunoscuse ceea ce nici nu era adevarat, Petrini
este condamnat si ajunge in minele de plumb de la Baia Sprie.
Eliberat
dupa trei ani si trei luni, personajul se intoarce in orasul sau, dar nu mai
poate fi vorba de a fi reintegrat in invatamant; el este obligat sa intre in
echipa de deratizare a orasului, uciderea sobolanilor fiind, poate, ultima
„treapta“ a coborarii in Infern.
Toate
aceste aspecte (viata universitara, atitudinea autoritatilor, existenta puscariasilor
politici, trimiterea la „munca de jos“ a intelectualilor) alcatuiesc romanul
politic si social.
La putin
timp dupa intoarcerea sotului sau, Matilda (deranjata de noua pozitie sociala a
acestuia) divorteaza si se casatoreste cu un anume Mircea - activist de partid
de rang superior.
Victor
Petrini devine strungar, apoi contabil la o intreprindere (ORACA), incercand sa
ramana om intr-o lume ilogica: „intr-o lume absurda, de «rinoceri» trebuie sa ramai
om, chiar cu riscul de a deveni tu insuti absurd ca nu esti rinocer.“ (Andreea
Vladescu)
Volumul
al II-lea se incheie cu paginile de mare vibratie evocand moartea Mamei, care
se desparte de viata indurerata si plina de amar.
Volumul
al IlI-lea
prezinta intoarcerea lui Victor Petrini la mitul iubirii.
Nascuta
din nevoia de a umple golul lasat de moartea Mamei, aceasta dragoste se va
dovedi o iluzie: Suzy Culala (iubita lui Petrini) isi ascunde nu doar infatisarea
(sub pletele castanii ca un alt val al Mayei), ci si statutul social. Casatorita
cu un inginer dipsoman, Pencea, ea „uita“ acest „amanunt“, fapt care va avea
urmari grave: in timp ce se aflau la munte, Suzy si Victor sunt urmariti, pana
in cabina telefericului, de catre Pencea (hotarat sa-i ucida). Pentru a se apara,
Petrini il impinge in prapastie pe dipsoman, savarsind a doua crima.
Marturisindu-si
fapta, Victor este inchis din nou, timpul detentiei fiind si cel in care isi
scrie jurnalul.
Finalul il evoca pe acest om batut de soarta in perioada urmatoare
eliberarii; acum scapa de iubirea-iluzie (prin plecarea din tara a lui Suzy) si
se pregateste sa-si publice cartile. La numai treizeci si cinci de ani,
personajul intelege ca mitul fericirii prin iubire va dainui etern.
Pagini realizare de: Prof. Alina VANCE