Am tacut cam multisor si deja multi dintre dumneavoastra v-ati obisnuit cu tacerea mea, unii chiar spunandu-mi ca va nelinisteste. Apreciez suportul moral, apreciez fiecare cuvant si gest ce ma ajuta sa inteleg ca exista totusi si oameni care apreciaza munca altora. Sunteti o binecuvantare, nu doar pentru mine si familia mea care se bucura de aprecierile dvs., dar sunteti o binecuvantare si pentru multi altii din viata dvs. care vazand zambetul si buna dispozitie pe fata dvs., chiar si atunci cand tuna si fulgera, sunt incurajati si isi intaresc sufletul, se reculeg, se regasesc si isi revin in fire mergand mai departe. Gestul dvs. este asememanator cu galeria si suporterii unui alergator care spre final este foarte obosit, pare infrant, insa auzindu-i pe cei ce-l incurajeaza de pe margine si transmit un mesaj de incredere in victoria alergatorului il fac pe acesta sa uite de oboseala si sa priveasca doar inainte spre linia de sosire. De fapt, incurajarea dvs. aduce pace si bucurie!
Vremurile sunt grele pentru fiecare. Nu cred ca sunt multi printre noi care pot spune ca nu sunt afectati intr-un fel sau altul de criza financiara mondiala din ultimii ani. Si pe de-asupra acestora ingrijorarea sporeste si urmarind schimbarile climaterice si evenimentele tragice ce au loc peste tot prin lume.
Am fost insa toti crescuti, mai mult sau mai putin, in cunostinta si crezul in Dumnezeu, in grija nemeritata pe care ne-o poarta si acest lucru ne da speranta. Avem o vorba in popor care dainuieste de veacuri si dovedeste ca ne resemnam tocmai incredintati in nemeritata dragoste: “Rau ca rau, dar mai rau sa nu fie. Ne-o ajuta Dumnezeu sa trecem si de-asta.”
Nu cu mult timp in urma parca mai toti eram prinsi intr-o goana dupa realizari tot mai mari si situatii tot mai stralucite, comparandu-ne intotdeauna cu altii din jurul nostru. Daca cutare si-a schimbat masina, trebuia numaidecat sa ne cautam si noi ceva mai bun. La fel cu casa, vacanta - sau vacantele, nu mai vorbesc de haine si toate cele. Si parca in vremurile recent apuse cand pasul urmator putea fi facut destul de usor, nu ne prea gandeam noi la capra vecinului cu gand rau. Nu-i doream moartea ci doar vroiam si noi o pasune mai verde si mai prielnica pentru ca si capra noastra sa traiasca mult mai bine. Nu era invidie cat era dorinta de a arata ca putem si noi.
Regret insa sa realizez in ultima vreme ca tot mai putini sunt aceia care admira capra vecinului - si asta nu pentru ca a slabit si ea. Framantarile acum nu sunt pentru pasunea noastra ci pentru pasunea vecinului, pentru capra care-i traieste prea mult - asa bolnava cum e. Si conceptul acesta este aplicat fie ca este vorba de business-ul si venitul vecinului, de “mortgage-ul” sau, de proiectele sale ambitioase care inainte ne suradeau si noua, de aspiratiile sale politice sau educationale, ori de linistea pe care acesta inca o mai are. Invidia este gasita pretutindeni in societatea noastra de azi - si nu ma refer aici doar la natiunea noastra, ci in primul rand la invidia natiunilor intre ele insele, de la varf si pana la omul de rand.
M-am retras pentru o vreme, si mi-a fost prielnic timpul acesta. Am simtit nevoia sa nu mai ascult povesti si noutati care oricum nu le solicitam si nici nu le incurajam, sa nu mai intru in discutii si sa nu mai dau ocazia nimanui sa-mi otraveasca sufletul cu supararile sau nemultumirile sale. Fie ca aveam ocazia sa stau de vorba cu cineva sau pur si simplu sa urmaresc stirile la televizor, mai tot ce auzeam ma obosea. Asa ca am hotarat sa nu mai ascult sau sa citesc stiri ci sa caut doar povesti despre oameni deosebiti si fapte ce schimba viata altora in bine. Mi-a prins tare bine decizia aceasta si inca simt nevoia sa stau retras in banca mea si sa mai invat taine noi.
Regret insa nelinistea care pare sa creasca printre oameni si imi doresc tare mult sa mai reintalnesc oameni care mai au energie, putere si vointa sa zambeasca increzatori ca ceea ce ne-a mai ramas este chiar mai mult decat am avut la inceput. Doresc sa regasesc oameni cu apreciere unii pentru altii, dispusi sa ajute si sa incurajeze, sa-si arate dragostea lipsita de invidie si prefacatorie. Vreau sa vad din nou printre noi o majoritate de oameni cu maini intinse pentru a oferi un ajutor nu pentru a-l cere.
Am ramas extrem de marcat de modul in care chirurgul numit “ingerul copiilor” si-a trait viata pentru altii. Stiu ca toti suntem capabili de a trai nu doar pentru noi. Stiu ca mai toti suntem obositi sa urmarim clasamentul celor din jurul nostru si am dori mai degraba sa fim multumiti cu ceea ce avem, dar parca ispita este prea mare si iarba vecinului prea verde. Ce ar fi sa-l felicit pe vecin pentru iarba si capra sa? Sau, cum ar fi sa-l recomand si altora pentru abilitatile sale, sa-l promovez si la altii care-si doresc iarba tot atat de verde si capra sanatoasa?
Eu cred din toata inima ca fiecare am fost inzestrati in mod egal cu simturi si afinitati pentru cei din jurul nostru. Depinde doar cum le folosim, ori acest lucru este o decizie personala.
Incearca sa faci un compliment aceluia pe care l-ai invidiat. Recomanda-l altora si vorbeste-l de bine. Cauta sa nu mai vorbesti pe nimeni de rau pentru ca ceea ce sti tu despre persoana respectiva este doar o frantura din viata lui (sau a ei). Toti avem greseli. Toti am dat-o in bara si am ratat ceva important insa nu ratarile sunt esenta vietii ci ceea ce am invatat din fiecare experienta. Mai bine cauta sa incurajezi si sa ridici moralul unuia ce tocmai a gresit decat sa-l barfesti.
La urma urmei: “ce tie nu-ti place, altuia nu-i face”, si “ce-ti doresti pentru tine, aceea sa dai si celor din jur!”
Steven V. Bonica - Redactor Sef