Viata unui inger: Alexandu Pesamosca

SUFLETUL MARELUI OM

Cand vremurile se vor mai linisti cineva cu har si inima mare ar putea scrie o carte, o carte despre viata si lucrarea marelui om si chirurg Alexandru Pesamosca. O viata traita in modestie si simplitate, plina de fapte bune si incercari, o viata traita intre lacrimi si zambete de copii, intre zanganitul bisturiului si credinta in Dumnezeu, asta a fost viata marelui chirug.
Copiii bolnavi, cu ochii lor tristi si plini de nadejde ii spuneau ,,Tata Pesi”, mamele la capataiul celor mici, cu speranta in el si Cel de Sus ii spuneau ,,Ingerul copiilor”. Da, profesorul Pesamosca este ,,Ingerul copiilor”, ingerul fara de arginti.

Dojenind parca sistemul, chirurgul spunea adesea: ,,Nu vile, masini sau mai stiu eu ce prostii. Sa repari un copil-paianjen, care merge in patru labe, sa-i innadesti si sa-i carpesti tendoanele si ligamentele si sa-l faci biped si sanatos tun, sa alerge la tine si sa te stranga in brate, asta inseamna fericire!”. Au alergat la el peste 50.000 de copii pe care i-a operat, de-a lungul celor 52 de ani de munca in spitale  precum Spitalul de Copii “Grigore Alexandrescu” si Budimex din Capitala sau spitale din strainatate (China, Franta, Italia, Republica Moldova, etc), unde a operat dobandind prestigiu international in domeniul chirurgiei pediatrice.

VIATA IN CATEVA VORBE

Pe la inceputul secolului 20, pentru ca Italia trecea printr-o criza economica majora si o saracie crunta, Santo Pesamosca, bunicul chirurgului, constructor de meserie, a luat drumul exilului pentru a cauta de lucru. Ajuns in Romania, la Constanta, s-a casatorit cu o fata ce era cu 29 de ani mai tanara. Unul din cei cinci fii ai sai, Stefan, s-a dus sa isi faca armata in Italia. Intors in Romania, s-a casatorit si a avut doi copii: o fata si pe Alexandru Pesamosca, care a venit pe lume la 14 martie 1930.

Visand sa ajunga marinar, in 1948 cand toti cei din Marina Regala au fost aruncati in strada, Alexandru renunta la vis si se hotaraste sa incerce la Medicina, unde intra in 1954 printre primii. Dupa facultate este repartizat la un spital de tara de langa Fetesti unde a ramas trei ani, dupa care s-a transferat la Spitalul de copii ,,Grigore Alexandrescu” din Bucuresti. Aici fara nici o zi de concediu lucreaza 27 de ani operand de la copii sarmani la copii de nomenclaturisti fara nici un fel de pretentii, iubindu-i si ingrijindu-i la fel. In anul 1984 se muta la spitalul Budimex, astazi ,,Marie Curie”.

Daca viata in halat ii da satisfactii extraordinare viata paticulara il loveste cumplit. Sotia a murit in urma cu 12 ani, iar cei doi fii ai sai s-au prapadit si ei. Baiatul cel mare a murit de cancer la creier la numai 39 de ani, iar acum trei ani a murit si cel mic.

Fortat sa iasa la pensie si dupa atatea tragedii, reputatul chirurg se retrage intr-o camaruta izolata a Spitalului ,,Marie Curie”, cu peretii plini cu fotografiile copiilor operati, unde isi traieste viata pana joi, 1 septembrie 2011 cand, inainte de marele drum, sopteste celor din jur: ,,Multumesc ca ati avut grija de mine”. Sambata, 3 septembrie a fost  inmormantat cu onoruri militare, gasindusi odihna in fata Bisericii Cuviosul Stelian si Sfantul Nicolae-Brancoveanu a Spitalului ,,Marie Curie”, biserica a carei ctitor este.

,,Am iubit copiii, toata viata m-a urmarit zambetul lor de dinaintea unei operatii. Zambeau cu lacrimi in ochi. Spaima, durere, resemnare, speranta si mila. Cu zambetul acela imi cereau toata mila din lume. Si totusi n-aveam voie sa gresesc, eram obligat sa ignor orice emotie”.  (A.P)

Copiii iti vor zambi mereu, excelenta. Mainile tale le-a oblit trupul, sufletul tau i-a facut oameni.

NELU SABAU - Reporter Romanian Tribune, Chicago