Anul Nou 2008 si Liturghia Universului Ceresc (Partea a II - a)

Diavolul si legaturile lui cu omul necredintei

In Dumnezeu nu exista raul. Aceasta ar fi fost in contradictie cu atributele lui Dumnezeu de bunatate si iubire absoluta. Spiritul pervertit al ingerului din cer care era „stea stralucitoare“ a devenit raul, sub numele de Diavol, Satana etc., pe care Dumnezeu l-a aruncat din cer din cauza mandriei, impreuna cu ingerii lui (Isaia 14:11-15; Ezechiel 28:13-19). Consecinta caderii, sub numele de diavol, si a ingerilor lui care au ascultat de el, este focul cel vesnic (Matei 25:41; Apoc. 20:10), pentru ca nu si-au pastrat vrednicia in locul in care au fost asezati la creatie (Iuda 1:6), si asa nu au putut fi crutati (2 Petru 2:4). Diavolul are imparatia mortii spiritelor pacatului (Evrei 2:14; si a intunericului (Col. 1:13), in opozitie cu Imparatia iubirii si a pacii lui Dumnezeu.

Ceea ce caracterizeaza pe Diavol este falsificarea adevarului prin minciuna, prin oamenii necredintei care asculta de el, si de aceea diavolul se numeste tatal minciunii (Ioan 8:44). Deci, rezulta clar, ca Dumnezeu nu a creat spiritele rele, ci ele au devenit spirite rele din ingerii cu pacatul mandriei care au vrut sa se ridice mai presus decat Dumnezeu (Isaia 14:13-14).

Diavolul ca spirit rau, cu ingerii lui, in opozitie cu Ingerii buni a lui Dumnezeu, intra in relatie cu oamenii necredinciosi impingandu-i spre rau, prin tot felul de uneltiri si prin diferite nenorociri pe care le aduc asupra lor, ducandu-i spre imoralitate si la crime, prin departarea de Dumnezeu (Iov 1:9; Apoc. 2:10). Am prezentat pe scurt despre Diavol ca producator al raului in lume ca sa vedem urgenta imediata a nevoii de pornire pe drumul apropierii si indumnezeirii omului, spre a putea sta neclintit impotriva uneltirii Diavolului (1 Petru 5:8-9).

Revenind la Fiinta lui Dumnezeu, o vedem cum, revarsandu-se asupra lumii, inunda lumea in bunatate, iubire, frumusete si intelepciune. Fondul lucrarilor este bunatatea lui Dumnezeu, forma lor armonioasa este reflexul frumusetii divine; ordinea desavarsita a lumii este expresia intelepciunii divine. Lumea a fost creata dintr-un Act de Iubire a lui Dumnezeu prin Logosul Sau (Fiul) (Ioan 1:1-5), spre fericirea creaturilor. Iubirea lui Dumnezeu este iubirea, care izvorand din taina divina, se revarsa in cascade asupra lumii, si izbindu-si valurile ca de un tarm, se intorc inapoi spre izvor, spre a continua revarsarea la infinit.

In aceasta miscare de coborare si inaltare sunt atrase toate lucrurile din lume spre sfintire dupa puterea de participare data fiecareia. Iar aceasta actiune, de coborare si inaltare, in care este angajata fiinta participanta nu se petrece la intamplare. Ea este constituita intr-un sistem de Ierarhii ce se gasesc intrepatrunse intre Dumnezeu si lucrurile create. Ierarhiile sunt astfel mijloace prin care se realizeaza contactul dintre Dumnezeu si lume. Toata participarea este sub vederea providentei divine. Frumusetea din cele doua Ierarhii: Cereasca si Bisericeasca este frumusetea divina, care este reflexul frumusetii necreate a lui Dumnezeu in Sfanta Treime. Urmatoarea Scriptura ne reveleaza una din cele mai importante Ierarhii, zicand: „Dar vreau sa stiti caci Hristos este Capul oricarui barbat; iar barbatul este capul femeii, si ca Dumnezeu este capul lui Hristos.“ (1 Cor. 11:3)

Revenind la cele doua Institutii, dupa Sf. Dionise Areopagitul, adus la crestinism de Sf. Ap. Pavel, sunt: Ierarhia cereasca si Ierarhia bisericeasca. Sf. Dionisie se prezinta, apoi, in scrierile sale drept ucenicul Sf. Apostol Pavel, ceea ce inseamna ca a trait la sfarsitul veacului I si la inceputul veacului al 2-lea. Evul Mediu a avut pentru scrierile sale o veneratie deosebita. Dionise a fost numit „organ al revelatiei“ Biblice. Monseniorul Darboy, fost Arhiepiscop de Paris, a tradus toata opera lui Dionisie in limba franceza, care a sustinut in lunga sa introducere, autenticitatea operei lui Sf. Dionisie. Astfel, nimeni nu contesta exceptionala valoare a operei Sf. Dionisie Areopagitul, din care se hraneste intrega teologie mistica a Bisericii Crestine. Stiinta Teologiei mistice, care este stiinta indumnezeirii omului, a fost, apoi, continuata si dezvoltata de Sfintii Parinti ai Bisericii care au urmat treptat in istorie.

Stiinta indumnezeirii omului, ca cea mai inalta Stiinta sub Soare, este bazata in revelatia lui Dumnezeu in Sf. Scriptura care zice: „El ne-a dat fagaduinte mari si scumpe ca prin ele sa va faceti partasi firii dumnezeiesti, dupa ce ati fugit de stricaciunea care este in lume prin pofte“ (2 Petru 1:4), cat si alte Scripturi. Descoperirea de „partasi la firea dumnezeieasca“ prin Iisus Hristos, de participare la viata Dumnezeirii este scopul primordial si ultim al vietii crestine. O distinctie ce trebuie neaparat mentionata este ca omul in drumul spre desavarsire poate trai dumnezeieste, dar NU prin sine, ci prin a lua parte la viata dumnezeiasca, de Unire cu Dumnezeu in modul tandric. Numai asa omul poate ajunge un fiu adoptiv al lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos, daca participa la natura dumnezeiasca. Altfel toata Teologia ramane o cunoastere teoretica, rationala a lui Dumnezeu si neaplicata la viata in Hristos, in teologia Stiintei mistice sau spirituale, care este Stiinta indumnezeirii omului.

Daca in viata omului Biserica nu aplica Stiinta indumnezeirii omului, atunci filosofiile si ideologiile ateiste ale vremurilor aplica stiinta diabolica la indracirea omului, despre care am prezentat mai sus, si care duce la caderea vietii umane prin pacat la imoralitate si atrage moartea si distrugerea Universului ca si casa a popoarelor lumii, cum s-a intamplat in vremea lui Noe (Facere cap. 6, 7 si 8). Despre aceasta actiune diabolica de indracire a fiintei umane, Scriptura zice: „Fiti treji, privegheati. Vrasmasul vostru deavolul, umbla racnind ca un leu, cautand pe cine sa inghita. Caruia stati impotriva, tari in credinta…“ (1 Petru 5:8-9).

Prezentare generala a celor doua Liturghii

Din aceasta necesitate a vremii de intoarcere a omului la „Stiinta indumnezeirii lui“ voi prezenta in acest Articol la inceputul Anului 2008, una din cele doua Ierarhii prezentate mai sus, si anume „Ierarhia Cereasca“, care ne va conduce la Liturghia ingereasca, din Universul Ceresc, de participare la viata Divina.

Iar intr-un alt Articol voi prezenta „Ierarhia bisericeasca“ cu Liturghia omeneasca, in Universul Fizic, ce va apare in Ziarul „Romanian Times“ care este editat in Portland. Ambele Ierarhii, cu lumea vazuta si lumea nevazuta sunt numite – Cosmos - dupa Sf. Dionise Areopagitul si alti parinti ai Bisericii crestine.

Ambele Institutii teologice: „Ierarhia Cereasca si Ierarhia Bisericeasca“ suprapuse unei alteia, functioneaza, dupa Sf. Dionise, simultan si in acelasi sens al participarii la viata dumnezeieasca. Ierarhia cereasca, de exemplu: am putea spune in asemanare, este ceea ce simbolizeaza pictura in turla Pantocratorului, cu Mantuitorul in centru, in Biserici, adica, „Liturghia ingereasca“, care este constitutia ordonata si plina de armonie in rangurile ingeresti a vietii desavarsite in eternitate, aratata omenirii, pe cat este posibil. Aceasta Liturghie simbolizeaza slujba de neintrerupta preamarire a lui Dumnezeu pe care o aduc spiritele pure din lumea cereasca pentru darurile datatoare de viata in lumea nevazuta si vazuta.

Iar, jos, in Altar, se savarseste de preot Liturghia Jertfei sfinte, de actualizare a Jertfei de Rascumparare a lui Iisus Hristos adusa pe Golgota, in asistenta si participarea poporului lui Dumnezeu. In conceptia crestina Liturghia preoteasca din Sf. Altar se petrece in acelasi timp cu Litrughia cereasca, simbolizata prin pictura de pe turla Pantocratorului. Liturghia ingereasca este totodata modelul pe care il imita aici pe pamant Ierarhia bisericeasca, cu treptele preotiei si cele trei ranguri de credinciosi. Cultul Bisericii intreg este de un realism mistic sau spiritual si simbolic. Sub formele materializate ale cultului divin pulseaza reala Jertfa a Dumnezeului inomenit, Iisus Hristos, sub forma painii si a vinului liturgic, prefacut in Trupul si Sfangele lui Hristos (Ioan 6:53-56), prin pogorarea si lucrarea Duhului Sfant, pentru indumnezeirea firii umane (2 Petru 1:4).

Urmatorul exemplu de la Isaia, cu atingerea „Carbunelui“ de buzele lui care l-a curatit de pacate si a putut sa stea in prezenta lui Dumnezeu si sa primeaasca Mesajul (Carbunele dat de Serafim lui Isaia a simbolizat Carbunele impartasirii cu Trupului si Sangele Domnului Hristos pentru curatirea si indumnezeirea omului), ne va edifica: Cand proorocul Isaia a vazut pe Dumnezeu si corurile ingeresti in Liturghia sau slujirea ingereasca, inaintea Lui, cantand: „Sfant, Sfant, Sfant este Domnul Savaot, plin este cerul si pamantul de marirea Lui“ (Isaia 6:3), a zis: „Vai mie, ca sunt pierdut!. Sunt un om cu buze spurcate si locuiesc in mijlocul unui popor cu buze necurate. Si pe Domnul Savaot L-am vazut cu ochii mei. Atunci unul dintre Serafimi a zburat spre mine, avand in mana sa un Carbune, pe care il luase cu clestele de pe Jerfelnic. Si l-a apropiat de gura mea si a zis: «Iata s-a atins de buzele tale si va sterge toate pacatele tale, si de faradelegile tale te va curati». Si am auzit glasul Domnului care zice: «Pe cine voi trimite si cine va merge pentru Noi?» Si am raspuns: «Iata-ma, trimite-ma pe mine.» Si El a zis: «Du-te si spune poporului acestuia:» …“ (Isaia 6:1-13)

Astfel, Ingerii din cer liturghisesc impreuna cu preotii din Altarul lacasului sfintit de pe pamant si tot ce este viu participa impreuna cu ei. Dumnezeu este iubire dogoratoare si atractiva care se revarsa spre sufletele celor care participa.

(continuare in numarul viitor)

Preot Paroh Aurel Sas,
Biserica Ortodoxa Romana Sf. Gheorghe
Las Vegas, Nevada