Nascut la 1 decembrie 1892, la Hodora-Cotnari, judetul Iasi, Cezar Petrescu a devenit romancier, nuvelist, traducator si ziarist, redactor la “Adevarul”, „Dimineata“, „Bucovina“, „Tara Noua“ si „Vointa“, intemeietor si codirector, alaturi de Pamfil Seicaru, al revistei social-politice si culturale „Hiena“. Este intemeietor al ziarelor „Cuvantul“ si „Curentul“, in anul 1928. A fost director al ziarului „Romania”, in 1938, si al revistei “Romania literara“, in 1938, suprimate in 1940. In 1955, a fost ales membru al Academiei R. P. Romane. Cel mai reusit roman al sau e considerat „Intunecare“ (1927-1928), iar cea mai reusita si populara povestire pentru copii, „Fram, ursul polar“ (1931), este tradusa pana in cele mai indepartate colturi ale planetei.
In 1931, Cezar Petrescu a obtinut Premiul National pentru Literatura, iar in 1952, Premiul de Stat pentru Dramaturgie, pentru piesa „Nepotii gornistului“, in colaborare cu Mihail Novicov. A fost decorat cu Ordinul Muncii clasa I. Cezar Petrescu a incetat din viata la 9 martie 1961.
Opera lui cuprinde aproape 70 de volume - romane, nuvele, piese de teatru, proza fantastica si literatura pentru copii, studii, note de calatorie si memorialistica. Multe dintre romanele si povestirile sale cele mai populare au fost reeditate si dupa 1989.
Referindu-se la intentia lui Cezar Petrescu de a-si grupa romanele intr-o „Cronica romaneasca a veacului XX“, criticul si istoricul literar Ovid. S. Crohmalniceanu scrie in volumul „Literatura romana intre cele doua razboaie mondiale“: „Pentru intaia oara, insa, un prozator roman descria mediul rural si urban, satul, orasul de provincie si metropola, aducea in scena tarani, muncitori, functionari amarati, potentati politici, ziaristi, escroci, capitani de industrie, vedete cinematografice, scriitori, pictori, savanti, demimondene, aristocrati decazuti, profesori, sportivi, anarhisti. Nu lipsesc nici cateva personaje, care, ca la Balzac, revin in romane diverse, spre a sugera si o anumita desfasurare temporala a intregii constructii epice“. Romanul cu care Cezar Petrescu s-a impus in literatura noastra este „Intunecare“, al carui al doilea volum a aparut in 1928, si se vrea rechizitoriul pe care-l face o generatie inselata societatii romanesti de dupa primul razboi mondial. Desfigurat pe front, eroul principal, Radu Comsa, constata ca, dupa razboi, miscarea fostilor combatanti esueaza in dezgustatoare combinatii politicianiste. Situatia generatiei lui Radu Comsa pare a se fi repetat la multi, dupa Revolutia din Decembrie, unii imbogatiti, altii dezamagiti...
Poate ca nu intamplator, romanul “Intunecare” a fost elaborat si publicat intre 1926 si 1928, cand se construia, pe Muntele Caraiman, la altitudinea de 2291 m, Crucea Eroilor Neamului, unica in Europa, atat prin altitudinea amplasarii cat si prin dimensiuni. La vremea respectiva, monumentul era cea mai inalta constructie din lume, iar unele legende spun ca s-a realizat in urma unui vis pe care l-a avut regina Maria, dupa ce Muntii Bucegi, reprezentati in vis de varful Caraiman, fusesera stropiti de sange in Primul Razboi Mondial. Frumoasa casa memoriala de la Busteni, unde Cezar Petrescu a scris romanul “Intunecare”, se afla chiar la poalele Caraimanului. Astfel, intr-un anume sens, acolo nu a fost “Intunecare”, ci, pentru scriitor, Iluminare!
Miercuri, 22 septembrie, apare romanul “Intunecare” de Cezar Petrescu. Prima editie a romanului (1928) s-a epuizat in mai putin de o luna. Romanul “Intunecare” i-a speriat la vremea respectiva pe potentialii editori. Se intrebau cine mai citeste un roman de 800 de pagini scrise marunt, pe de alta parte, li se parea o carte a altor vremuri, inchizand intre coperte o poveste din vremea primului razboi mondial... Aparut, pana la urma, romanul ,,Intunecare” se bucura de un neasteptat succes. Prima editie, insumand 7.000 de exemplare, se epuizeaza in mai putin de o luna. Este considerat cel mai vast si mai complet roman romanesc de razboi. „As fi dispus sa afirm ca personajul principal din «Intunecare» este razboiul, care traieste si evolueaza in sufletul tuturor personagiilor din roman. (...) Cezar Petrescu a condus timp de zece ani... soarta a zeci de personagii, trecandu-le pe toate prin razboi si deformandu-le pe toate cu ajutorul razboiului, lasand, mai bine-zis, razboiul sa le transforme si sa le deformeze”. (Alexandru Philippide, “Viata romaneasca”, 1929)
Tatal scriitorului, Dimitrie D. Petrescu, a fost oltean, fecior de clacas, copil fugit in lume descult, sa invete carte. Dupa 15 ani, s-a intors in tara inginer si doctor in stiinte agronomice, absolvent al Institutului Agronomic din Paris. Mama sa, Olga, era descendenta unei vechi familii de boieri moldoveni, cu proprietati si mosii in tinutul Neamt. Nascut din acesti parinti in anul 1892, la Hodora-Cotnari, in judetul Iasi, Cezar Petrescu avea sa scrie in amintirile sale: “Spiritul de clasa al tatei, care nu uita ca e fecior de clacas, si spiritul de clasa al mamei, care fusese crescuta in toate bunele si relele unei categorii sociale privilegiate, isi disputau, alternativ, in formatia mea spirituala, sentimente si judecati contradictorii. Ma simteam cand revoltat social, cand «reactionar odios», dupa linia sangelui patern ori matern“.
„Intunecare“ este un roman a carui actiune este plasata in primul razboi mondial, un roman al suferintei profunde, iremediabile. Consecintele conflagratiei mutileaza destinul personajului principal, tanarul avocat Radu Comsa, ajuns pe front, din dorinta sa.
Autorul obisnuia sa spuna ca o frantura din Radu Comsa traieste in fiecare dintre cei care au facut razboiul.
„La fata locului nu m-am informat insa niciodata despre nimic. Realitatea a fost, totusi, atat de bine interpretata, incat, facand cunostinta cu niste ofiteri, cititori ai romanului meu, acestia au pretins categoric ca au participat la una din luptele descrise de mine, iar unul isi amintea ca ma vazuse luptand in dreapta lui. Lucrurile nu s-au lamurit decat in momentul in care le-am aratat actul de reforma medicala. (...) Vei intelege, dar, de ce scriind «Ochii Strigoiului» nu a trebuit neaparat sa fiu strigoi.” (Cezar Petrescu, “Romanul romanesc in interviuri”, Ed. Minerva, 1986)
Fara a fi doar o copie fidela a realitatii, romanul “Intunecare” ramane un document istoric, o cronica, o oglinda a acelor timpuri, cand Romania se afla in primul razboi mondial. “Aparitia romanului «Intunecare» a marcat inceputul unei noi etape in dezvoltarea lui Cezar Petrescu, cea fundamentala, care da masura personalitatii sale literare“, scrie editorul si exegetul sau, Mihai Gafita. („Studiu introductiv la «Intunecare»“, Editura Tineretului, 1969)
Generatia de atunci suferea profunde tulburari morale si afective, convulsiile istoriei au frant, definitiv, suflete. In roman, aproape toate categoriile sociale, reprezentate printr-un numar mare de personaje cu individualitate distincta, isi traiesc drama. Cezar Petrescu infatiseaza si efectele secundare ale razboiului, consecintele cumplite asupra mentalului, sufletelor si destinelor omenesti. Cu doar o zi inainte de a incepe razboiul, lui Radu Comsa, tanar avocat, proaspat logodit, “viata ii apare simpla, limpede si fara primejdii“. Pericolul, suferinta si moartea suflau de aproape, in ceafa oamenilor. O forta irepresibila din interiorul fiintei sale il impinge pe Radu Comsa sa plece pe front. Credea sincer in necesitatea raboiului. Merge la razboi cu nadejdea ca zbuciumul, suferinta, lupta vor aduce lumii o schimbare la fata esentiala, vor instaura o viata mai demna si mai buna.
Dupa ce este ranit si desfigurat, Radu rupe logodna cu Luminita, in atitudinea careia simte chinul de a iubi un barbat cu doua cicatrice pe fata si o rana in piept. A ramas cu doua cicatrici hidoase pe fata, una la coltul gurii si alta la tampla. Logodnica lui se chinuieste sa-l iubeasca in continuare, dar Radu vede si simte stradania ei fortata de a iubi un infirm. Povestea merge mai departe, doar ca aici incepe sfarsitul. Radu Comsa se regaseste din ce in ce mai singur, iar intunecarea ii invadeaza sufletul incet, dar sigur.
“Intunecare” este un roman al zbuciumului si al tristetii, pentru ca adevarurile pe care le contine sunt iremediabile. Ranile de pe obraz desfigureaza suflete. Pentru totdeauna. Aceasta cumplita suferinta personala este proiectata pe dezastrul social general, in care, dupa razboi, ticalosia proaspat imbogatitilor, a unor politicieni, a scursurilor de tot felul este in crestere. Nu doar constructiile, ci si oamenii sunt ruine, printre care avocatul si locotenentul Comsa trece intrigat si deznadajduit. “Daca se poate vorbi de un roman, nu atat rechizitoriu, dar icoana a razboiului nostru, cu toate starile lui de suflet, de variatii ale societatii, cu pervertiri sau eroisme anonime ale neamului nostru, este desigur, vastul roman «Intunecare» al domnului Cezar Petrescu“, scria Perpessicius intr-o cronica din anul 1929. (“Mentiuni critice”, Bucuresti, “Fundatia pentru literatura si arta”)
Radu Comsa este o intruchipare a revoltei, ca si prietenul sau, profesorul Vasile Mogrea. In cele din urma, sunt doi revoltati fara putere. Mogrea renunta la lupta, dezamagit si scarbit, si, dupa ce injura tot si pe toata lumea, este exilat intr-o provincie. Dupa despartirea de logodnica, Radu Comsa isi vede si idealurile sociale frante. Isi da seama ca lumea nu s-a schimbat si nici el nu e in masura sa o schimbe. Cand, dupa ani, isi revede fosta logodnica maritata si fericita, simte ca desfigurarea lui este tot mai acuta. In razboiul din interiorul sau este dezarmat, lupta cu sine si este, pana la urma, invins.
„Socot tot ce am publicat pana la romanul «Intunecare» dibuieli de ucenicie. N-am fost niciodata prea grabit. Si, mai ales, am avut oroare de literatura livresca. Cred ca un romancier trebuie mai intai sa traiasca viata, lasand la o parte teoriile estetice si toate preocuparile deformate ale breslei“, a spus Cezar Petrescu, intr-un interviu acordat lui Felix Aderca. (“Romanul romanesc in interviuri”, Editura Minerva, 1986).
Pagini realizate de: Prof. Alina VANCE