Cozile de cirese si obezitatea
Diureticele naturale au in comun substantele active: flavonoide, uleiuri esentiale, saruri de potasiu, iar prin acestea ajuta la indepartarea excesului de lichide din organism. Dintre diureticele naturale, Cristina Balanescu, medic primar medicina generala, cu competenta in terapii complementare, de la Centrul Medical Clar Med, recomanda albastrelele, cozile de cirese, coada calului, ienuparul, merisorul, mesteacanul, plopul negru, socul si urzica.
Albastrele
Se infuzeaza 15 minute o lingura de planta si 250 ml de apa. Se beau trei cani pe zi, cu 30 de minute inainte de mesele principale. Ceaiul se va bea caldut.
Cirese
Din cozile de cirese se prepara un decoct: in 600 ml de apa se adauga doua linguri de cozi de cirese. Se fierb 15 minute. Se bea fractionat pe parcursul unei zile. Decoctul este recomandat in special persoanelor supraponderale sau obeze.
Coada calului
Intr-un litru de apa se pun cinci lingurite de planta. Se lasa la macerat opt ore, de preferat de seara pana dimineata. Aceasta cantitate se bea rece pe parcursul unei zile.
Ienupar
Se fierb 20 de fructe de ienupar intr-un litru de apa, timp de zece minute. Se bea pe parcursul zilei.
Merisorul
Se infuzeaza 15 minute o lingura de fructe in 250 ml de apa. Se beau doua cani pe zi. De asemenea, specialistul nostru recomanda si tinctura de merisor, din care se vor administra 30 de picaturi de doua ori pe zi.
Mesteacan
Din frunzele de mesteacan se obtine un ceai diuretic foarte eficient. Aveti nevoie de o lingura de frunze si 250 ml de apa, care se lasa la infuzat zece minute. Dupa ce se raceste se adauga un varf de cutit de bicarbonat de sodiu. Se lasa opt ore la macerat si se consuma pe parcursul zilei.
Plop negru
Se infuzeaza 15 minute o lingura de muguri de plop negru si 250 ml de apa. Se beau trei cani pe zi. Cu acelasi scop, doctor Cristina Balanescu recomanda si administrarea a 50 de picaturi de gemo-derivat din muguri de plop negru de doua ori pe zi.
Soc si urzica
Atat socul, cat si urzica se prepara si se administreaza in acelasi mod. Se infuzeaza o lingura de planta in 250 ml de apa si se beau cate trei cani pe zi.
Gina Matei