Se stie ca Marin Preda a fost pentru cititorii sai o instanta morala, o constiinta. Pur si simplu, scriitorul inspira incredere si siguranta, iar Alex Stefanescu scrie in „Istoria...“ domniei sale ca: „In 1980, cand Marin Preda a murit pe neasteptate la numai 58 de ani, multi romani au simtit ca au ramas singuri“. Prozatorul a fost preocupat adanc, a cunoscut, a investigat si nemurit literar lumea taraneasca de altadata asupra careia se proiectau atributele moralitatii, ale curateniei sufletesti, ale intelepciunii.
Prima editie a romanului „Risipitorii“ aparut in 1962 si a fost o mare surpriza. Intentia declarata a lui Preda in ce priveste scrierea acestei carti a fost sa comunice impresiile sale asupra vietii contemporanilor. Romanul „Risipitorii“ nu este autobiografic, dar nici autorul nu este un simplu cronicar al timpului sau. Personaje animate de pasiuni si de ambitii traiesc in interiorul catorva sute de pagini ce intregesc un roman scris in trei versiuni si tot atatea editari. Marin Preda marturisea in cadrul unui seminar de literatura, reprodus in revista Contemporanul (1962): „Mi s-a pus problema urmatoare: ce fel de roman sa scriu, un roman trait, in genul «Morometilor», sau un roman de imaginatie, care isi propune sa atace anumite teme in modul in care o face un scriitor profesionist? Am fost pur si simplu supus unei torturi inainte de a ma decide, si apoi, dupa ce m-am decis, am inceput sa scriu acest roman. (...) Tin sa va declar ca, dupa ce am vazut cartea mea aparuta, m-am si instrainat de ea. Pot vorbi acum despre ea ca despre o carte a altuia, cu avantajul celui care stie cum s-a nascut“. In articolul „Cum am scris «Risipitorii»“, publicat si in volumul „Imposibila intoarcere“, Marin Preda expune observatiile sale, motive incrustate in roman: „Unii oameni exclud din viata lor sentimentul prieteniei, pe care il sacrifica premeditat, pornind de la ideea ca acest sentiment mai mult ii incurca decat ii ajuta in activitatea lor sociala. Aceasta a fost o tema. O alta tema poate fi formulata cam asa: atitudinea oamenilor in fata suferintei. Ei intampinau suferinta complet descoperiti“.
Reactiile exterioare ale personajelor sunt talmacite psihologic. Unul dintre exemple este cel al lui Vale Sterian, care, atunci cand nu mai poate indura atitudinea contradictorie a femeii iubite, sparge un pahar si cioburile ii ranesc adanc mana. Iubirea sa chircita de suferinta curge rosie si sarata. Constanta, torturata de durere, aproape ajunge sa isi piarda mintile. Eroi frumosi, tragici si puternici se impiedica sau se dau cu capul de pragul realitatii, pentru a se edifica, a trece dincolo, in verticala limpede a inaltimii spirituale. Risipitorii invata sa isi ia viata in serios. Proiectat in perioada socialista, romanul ne spune ca si atunci oamenii erau atrofiati de sentimente, ravasiti de iubire si insetati de prietenie. Ciuma regimului politic nu putea amputa in totalitate legile firii, ale omeniei, devenirii si maturizarii. „Singura grija care poate lua proportii mari in constiinta unui om este sa nu se piarda pe sine“, spune doctorul Sarbu. Unii se risipesc cu prudenta, altii, pierzandu-si capul. Doctorul Munteanu e arivist, nu risipeste nimic, pentru ca nu are de unde. A fi risipitor poate desemna un viciu sau o tara morala, dar in egala masura si o virtute. Desi imprudenti si lipsiti de simtul autoconservarii, risipitorii nu pot fi decat generosi. Lupta intru escaladarea unor trepte sociale, tind catre o conditie superioara celei in care se gasesc, dar toate acestea li se intampla unor oameni care tanjesc armonia spirituala si sunt insufletiti de dragoste si prietenie.
Pagini realizate de: Prof. Alina VANCE