Motto: Iert si eliberez trecutul cu iubire
Si-mi umplu sufletul cu Fericire!
Zbor printre oameni rai sau mai buni,
Prin praful starnit de multii pagani,
Iar cand aripile obosite ma lasa, pe drum,
M-ajuta Ingerul de Lumina cel Bun...
Bucurestiul copilariei si tineretii mele imi spunea atunci, cand eram nevoit sa plec la drum, in surghiun, din Romania mea frumoasa: „Nu ma lasa, caci aici este casa ta, aici locuieste trecutul tau ce ti l-a dat Dumnezeu...“ Soseaua spre Aeroprtul Otopeni imi tot striga: „Intoarce-te, nu pleca, ramai in tara ta, unde vei avea viitorul credintei in inima si in casa ta. Si nu vei avea sufletul plin de dor, te rog, nu pleca din Casa ta! Iar daca nu poti sa-mplinesti sfatul meu, nu uita de mine, draga crestine, nici de tara ta, frumoasa ca o zana din povestile noastre strabune si fii linistit si bun si-n tara straina. Nu-ti schilodi sufletul intre straini, frate romane!
Eu i-am spus orasului meu drag si drumului trist, cand spre necunoscut ma indreptam: „Eu nu am aici nici trecut si nici viitor pierdut, ci doar imi urmez destinul in miscarea de viata predestinata mie de Dumnezeu, cum voi urma calea mea, cand voi fi printre straini, dincolo de ocean si de marea cea mare, cu multa si sfanta rabdare... Ca un Om al lui Dumnezeu, voi ramane acelasi crestin cu sufletul senin in cautarea secretului fericirii, chiar de mi s-ar clatina existenta, caci de-as trai chiar intr-o padure, fara sa am o casa a mea, as urma paraiasul ce curge la vale, umplandu-mi privirea de lumina distilata a Cerului, bucurandu-ma, ca in copilarie, la Busteni sau Sinaia, de aerul curat si de natura in sarbatoare, preamarindu-L pe Dumnezeu care vegheaza asupra Destinului meu.“
Si am plecat luand cu mine picatura de viata din vinele Romaniei mele, o lacrima de pe obrazul ei, un zambet de pe buzele ei si credinta ca Dumnezeu este sprijinul, ajutorul si Mantuitorul meu.
Plecand in necunoscut, fiecare celula din mine imi soptea: „Cum va fi, de acum, viata ta? Mai fericita? Mai rea?“ Doar nadejdea-n mai bine si credinta din mine, in inma si-n mintea mea de veghe statea, amintindu-mi de o icoana ce o vazusem, candva, pe peretele unui spital, la intrare, care infatiseaza un Inger sufland in cenusa, in speranta de a gasi o scanteie ... O scanteie de o noua viata: speranta intr-o noua dimineata!
Acesta icoana este, si astazi, pentru bolnavi, o incurajare carora le vorbeste prin culorile de curcubeu ce emana speranta in inima lor, dar si-n sufletul meu.
Din clipa aterizarii intr-o realitate noua de existenta, a inceput pentru mine experimentarea unei noi etape din viata. Am simtit cum tanjeam tot mai mult spre Absolutul, care ma lega de credinta mea, dandu-mi perfect seama ca omul nu are valoare decat in raportul lui cu Dumnezeu. Experientele mai dure din viata inceputa printre straini mi-au luminat si mai mult urcusul divin, intelegand ca suferintele neasteptate imi imbogatesc sufletul, invaluidu-l in lumina, ca sa nu mai fie in intunericul cu tina si sa infloreasca in curcubeu, in Pomul Vietii cu Dumnezeu.
Trairea unor experiente spirituale adunate intr-un snop de ganduri curate si sfinte, din mintea omului lasata sub controlul Duhului lui Dumnezeu, prin credinta, transmite miracolul ideilor, sentimentelor si comportarilor de fericire, pace si bucurie. Omul care se lasa prelucrat in atelierul Duhului Sfant, in lumina credintei in Mantuitorul, devine un Om al lui Dumnezeu si mantuirea intra in sufletul sau.
Mantuirea este minunea si surpriza din sufletul in primavara, in care a inflorit bucuria si fericirea ca Dumnezeu a intrat, invitat prin credinta, in sufletul tau. Omul mantuit este un om fericit si toate orele vietii lui sunt aripi ce bat spatiul alergat de el pe pamantul acesta, ca chirias al timpului, pe care Bunul Dumnezeu l-a lasat sa traiasca.
Cand ai in sufletul tau Duhul lui Dumnezeu, toata viata ta fireasca trebuie sa se innoiasca, iar tu devii un om credincios si bun: „un om, spiritual, nascut din nou“, un cetatean al Cerului! Ajungi sa-L cunosti pe Dumnezeu, Care este si Parintele tau. Si daca-L cunosti pe Dumnezeu Care-i sfant si bun, nu poti sa fii altfel decat cum te invata El sa fii: „SFANT si BUN!“
Nu-ti schilodi sufletul romane! Fii bun si milos, ai o constiinta curata, crestine! Acesta este indemnul ce l-am primit si eu, cand am plecat in pribegie. Acesta este si sfatul ce ti-l dau, cititorule, si eu tie.
Nu este sprijin mai puternic, nici multumire mai deplina ca o constiinta curata si nepatata de fatarnicie, de minciuna, de trufie si de toate viciile care schilodesc sufletul.
Cand simti ca nu poti invinge trufia, nemila si nedragostea, lacomia si neintelepciunea, rautatea si ura, care-si schilodesc sufletul, caracterul, inima si mintea, iata o rugaciune ce o poti rosti in gand, cu voce tare, sau in soapta:
„Doamne, Doamne, ma rog Tie,/ Apara-ma de trufie,/ Lacomie si prostie, / Ca si eu voi apara/ Cat mai mult, cat voi putea,/ Sfanta dreapta Legea Ta./ Si Te rog de se mai poate,/ Pune-mi cat mai mult pe spate,/ Dar cu mila si socoate/ Sa-mi ramana umbletul,/ Umbletul si zambetul./ Zambetul si sufletul,/ Neschilodit si mantuit.“
Sufletul neschilodit de pacat se scalda in credinta bucuriei mantuirii, pe care o traiesc si eu in creierul meu, caci am o misiune pe acest pamant: sa scriu despre Absolutul fericirii, ancorat in curcubeul credintei, care este pasaportul meu in calatoria spre nemurire si in dragoastea pentru Dumnezeu si semenul meu. O viata intreaga am studiat si am experimentat chimia fericirii, ca sa gasesc elixirul bucuriei. Si l-am gasit ingemanat cu credinta dragostei izvorata din Dumnezeu. Am gasit elixirul fericii si strang stropii de bucurie in inima mea!
Strange Bucuria Fericirii si tu, cititorule, in inima ta!
Omule, fii linistit!
Omule, fii linistit in oricare imprejurare,
Oricat de mare pericol ar fi pe-a vietii tale carare!
De ti-ar fi greu si ai simti ca-ti dai sufletul,
Nicicand nu lasa sa ti se piarda cumpatul!
Gandurile tale nu-s ca niste pasari de prada
Si nici limba ta nu-i o unealta pentru taraba,
Nu-i nici sabie, ca sa taie si sa loveaca
Pe semenul tau ce poate sa-ti greseasca.
Cand vei ajunge sa ai caracterul de stanca
Si vei fi linistit, cand valurile te lovesc,
Cand ii vei iubi si pe cei ce te infrunta,
Vei fi dintre aceia care Adevarul slujesc.
Linistea-ti da pacea cereasca si sfanta
Si Bucuria ce te uneste cu Cerul si canta,
Cand simti ca ai aripi de inger sa zbori
Spre Cerul albastru-n misterul de nori...
Prof. Dumitru BUHAI