Vreau sa incep prin a va marturisi bucuria si satisfactia interioara ce o simt pentru decizia luata in pregatirea editiei anterioare a ziarului, anume prin alegerea publicarii unui elogiu adus Episcopului George W. Galis, nu doar ca pastor fondator al uneia dintre cele mai mari biserici romanesti din aceasta metropola ci ca un roman deosebit cu o dragoste de semen cum rar am intalnit in viata.
Va spuneam in editorialul editiei anterioare ca mi-am dorit sa-i cinstesc pe cei ce merita cand sunt inca printre noi, si cu acest gand am ales sa accept propunerea prietenului si colaboratorului Rev. Ilie Utu Tomuta de a publica o culegere de ganduri si mesaje de apreciere la adresa Episcopului Galis. Consider ca numai Dumnezeu a fost Cel ce i-a dat acest gand marinimos lui Utu, pentru ca imediat am simtit in adancul fiintei mele ca trebuie sa procedam exact cum a propus.
La doar cateva zile dupa aparitia ziarului am avut harul de a fi langa patul de suferinta al Episcopului George Galis si i-am dus ofranda noastra de apreciere. Eram extrem de emotionat si pe masura ce i-am citit cateva dintre mesaje am vazut cum ochii i s-au inlacrimat, iar apoi ne-a multumit pentru gestul nostru de recunostinta, asigurandu-ne ca daca ar mai avea sansa sanatatii ar continua exact pe aceeasi linie de slujitor credincios al Domnului si Dumnezeului sau, precum si fratilor sai crestini romani din orice biserica. Ne-a multumit si apoi si-a cerut iertare tuturor celor ce-am fost la capataiul lui in acea seara, rugandu-ne sa transmitem familiilor noastre si tuturor romanilor asigurarea dragostei sale. Dupa un timp, invins de oboseala si boala, a tacut multumit ca si-a mai exprimat inca odata dragostea lui de om muribund. Au fost ultimele clipe petrecute cu acest mare Om al lui Dumnezeu si al neamului romanesc. La exact o saptamana a anchis ochii pentru ultima data trecand in vesnicie.
Ma bucur ca am avut ocazia sa-i spun ca am apreciat dedicatia lui pentru aceasta comunitate romaneasca, pentru biserica si pentru Dumnezeu, si nu in ultimul rand pentru litera scrisa, pentru cartile si biblioteca care i-au fost cel mai loial prieten si cel mai bun loc de refugiu. Ma gandesc si la semnificatia timpului, a vremii pe care Dumnezeu a harazit-o pentru a-l chema la El in vesnicie pe robul sau, George Galis, cu doar cateva zile inainte de sarbatoarea multumirii.
Ma gandesc acum la cate alte persoane ar trebui omagiate, tot cat sunt inca printre noi. Poate nu neaparat in ziare sau in spatii de exprimare publice, dar sa fie gestul sincer si nestingherit. Va spun sincer ca bucuria ce o simt, izvorul de pace ce-am inceput sa-l simt din seara ultimei mele intalniri cu Episcopul Galis, ma face sa va indemn pe fiecare in parte sa va uitati in jurul vostru si in trecutul vostru si sa dati un telefon sau sa faceti o vizita celui sau celor ce v-au binecuvantat sufletul prin prezenta lor in viata dvs.
Americanii au ales o zi speciala la sfarsit de toamna in care sa-si exprime recunostinta catre Dumnezeu pentru binecuvantarea pamantului, fiind totodata multumitori celor ce le sunt aproape la bine si la rau, familiilor si prietenilor apropiati.
Prietenii sunt de doua feluri: cei ce ii ai alaturi la bine si la rau o viata intreaga si cei ce sunt langa tine doar atunci cand poti fi un sprijin pentru ei. Daca nu le pica pasenta precum planul de-acasa, o mica schimbare de macaz le adapteaza traseul si ramai undeva in trecut - probabil doar o amintire legata de unele fotografii din albumul imaginilor vremurilor bune.
Eu vreau sa multumesc acum, sincer, si pentru unii si pentru altii, pentru ca fiecare mi-a imbogatit sufletul si trairea in felul lui. Aleg sa-mi aduc aminte mai mult de vremurile bune si nu de cele neplacute. Din fiecare experienta am invatat cate ceva bun. Va indemn sa faceti la fel. La urma urmei, orice miros placut de amintiri frumoase da mult mai bine sanatatii decat amarul clipelor neplacute.
In viata mea am avut parte de numeroase relatii de prietenie si nu toate au evoluat dupa cum mi-am dorit. De prea multe ori am incercat sa repar ceea ce era prea rupt, pentru ca nu exista suficienta dragoste si apreciere ci mai degraba sentimente de interes. Si de fiecare data aceste eforturi mi-au atras atentia de la prietenii adevarati care m-au iubit si m-au apreciat indiferent de situatia in care ma aflam. Am neglijat de prea multe ori sa dau atentie celor ce o meritau cu adevarat.
Ma bucur insa enorm de faptul ca acest om care s-a daruit pe sine in tot ce a facut, in sponsorizarile sale personale a catorva mii de suflete de emigranti si refugiati din lumea comunista, a stiut sa-mi spuna cuvinte de incurajare si apreciere de nenumarate ori, la vremuri grele cand putini mi-au inteles dedicatia si misiunea. A stiut sa-mi daruiasca intotdeauna cartea potrivita cu un gest de iubitor al cartii rar intalnit.
Ma bucur ca i-am spus, inainte de plecarea sa in vesnicie, ca am apreciat daruirea sa, vorba si trairea sa, felul lui de a fi si modelul ce ne-a fost si ne-a ramas. Acum ca nu mai este printre noi, stau si ma gandesc la toti aceia pe care trebuie sa-i sun, sa-i caut si sa le multumesc pentru ce au fost si pentru ce sunt in viata mea. De la familie la cei ce mi-au facut zilele mai senine. Sunt printre dvs. multi carora vreau sa le multumesc si ma rog sa fiti binecuvantati!
Steven V. Bonica - Redactor Sef / Romanian Tribune Newspaper