Comunicarea este esenta vietii umane... suntem fiinte relationale menite sa comunice atat in planul orizontal cat si in cel vertical, sa transmita un mesaj, oral sau scris, urgent sau de fond... cu o incarcatura de idei, sentimente si semnificatii... sau nu... spre un potential destinatar, iar mai apoi... sa astepte... un feedback la adresarea facuta... un raspuns fie acesta afirmativ sau negativ... dar ce se intampla cand acesta se infatiseaza sub o varianta mai putin populara, coventionala... configuratia este cea a TACERII... si nu a oricui... ci a LUI...?!
Traiesc stari de... confuzie, tulburare, frustrare sau inima si gandurile imi sunt pazite de... ,,pacea Lui Dumnezeu care intrece orice pricepere...“? (Filipeni 4:7), pace care nu este fundamentata, in gandirea pozitiva, absenta conflictului sau prezenta sentimentelor de confort, ci in cunoasterea faptului ca Dumnezeu este intotdeauna in control.
Imi place sa conversez, sa discut, sa dialoghez cu Tata despre toate provocarile vietii... de la cele mai ordinare - prin care ma invata credinciosia la nivelul detaliului, pana la cele mai extraordinare - acestea ma deprind sa fac salturi ale credintei, sa traiesc prin credinta, nu prin vedere... pe care le ingaduie in pelerinajul meu de zi cu zi pe acest pamant... vreau sa-mi aliniez trairea la fiecare pas urmatorului indemn: ,,Nu va ingrijorati de nimic; ci, in orice lucru, aduceti cererile voastre la cunostinta lui Dumnezeu, prin rugaciuni si cereri, cu multumiri.“ ( Filipeni 4:6)... deci ajustarea fiind facuta... sper la un raspuns... daca acesta imbraca haina afirmativului, inima mea este bucuroasa... dar in cazul in care se prezinta ca fiind reversul monedei... da... in primele momente se asterne o umbra de tristete, mahnire... dar nu pentru mult timp intrucat Mangaietorul (Ioan 14:26) imi vine in ajutor amintindu-mi ca... Tata stie ce este cel mai bine pentru mine ... „Caci gandurile Mele nu sunt gandurile voastre, si caile voastre nu sunt caile Mele, zice Domnul. Ci cat sunt de sus cerurile fata de pamant, atat sunt de sus caile Mele fata de caile voastre si gandurile Mele fata de gandurile voastre.“ (Isaia 55: 8-9)
... continui cu ruga: ,,Cerceteaza-ma, Dumnezeule, si cunoaste-mi inima! Incearca-ma si cunoaste-mi gandurile!... Cerceteaza-ma, Doamne, incearca-ma, trece-mi prin cuptorul de foc rarunchii si inima! (Psalmul 26:2) ... Vezi daca sunt pe o cale rea, si du-ma pe calea vesniciei!“ (Psalmul 139: 23-24)... dar tot ceea ce primesc ... este TACEREA LUI...
Cum actionez in momentele in care totul este parca impietrit... nimic nu se misca, iar din partea cerului singurul semnal receptat este... acalmie... tacere?
Cum ma rapotez la Tacerea Lui? Cum o interpretez ?... incep prin a marca un semn mare de intrebare in dreptul oricarui si a orice, a tot ?... imi permit ,,libertatea“ de a investiga actiunile lui Dumnezeu, implicit caracterul Lui? ... si astfel las indoiala sa isi faca loc pe nesimtite in inima mea ... da, investigarea pare cea mai usoara si la indemana solutie... dar este cea mai deplorabila actiune pe care o pot intreprinde...
Totusi... ce pot sa fac cand am parte de tacerea cerului, iar raspunsul ia forma punctelor de suspensie... ?
Atunci cand nu se intampla nimic iar la momentul prezent imaginea sesizata este una statica, am invatat urmatoarele:
... ca este imperativ necesar sa nu chestionez NIMIC... sa nu pun nici o intrebare... sa tac inaintea Domnului si sa nadajduiesc in El (Psalm 37:7)... de ce ?... caci El lucreaza, chiar daca nu vad... ,,Stau mut, nu deschid gura, caci Tu lucrezi.“ (Psalmul 39:9)... iar Tata nu numai ca actioneaza ci, El poate TOTUL ,,Stiu ca Tu poti totul, si ca nimic nu poate sta impotriva gandurilor Tale.“ (Iov 42: 2)
... sa nu imi arog niciodata dreptul de a pune virgula acolo unde Tata pune punct si de a pune punct acolo unde El pune virgula, pentru ca s-ar prea putea ca ceea ce percep ca fiind punct... sfarsitul sa fie doar o virgula... ,,Iata Eu sunt Domnul, Dumnezeul oricarei fapturi. Este ceva de mirat din partea Mea ?“ (Ieremia 32:27), astfel tacerea Lui nu este sfarsitul propozitiei, ci doar o pauza providentiala... dupa care urmeaza nu doar sa incheie propozitia, ci sa faca o afirmatie deoarece... ,,Dumnezeul nostru este in cer, El face tot ce vrea.“ (Psalmul 115:3).
... sa nu uit ,,Caci Domnul Dumnezeu este un soare si un scut, Domnul da indurare si slava, si nu lipseste de nici un bine pe cei ce duc o viata fara prihana.“ (Psalmul 84:11)
Tata, da-mi harul de a astepta in tacere, in liniste inaintea Ta... implinirea planulul Tau pentru viata mea...
Otilia Vezentan / Redactor - Romanian Tribune