1984 - an greu din decada prabusirii economice, morale si sociale a tarii noastre. An al decadei de groaza din sistemul comunist. Decada de foame, frig, decadere morala si intiparirea in mentalul unora, ca furtul, mita si spaga, respectiv indoirea coloanei vertebrale cu capul atingand podeaua, reprezentau valori fundamentale ale vietii lor. Devenise mandrie pentru ei, etalarea acestui mod.
Institutiile statului totalitar, subordonate partidului unic, contribuiau din plin la acest proces de degradare. Una din aceste institutii vitale pentru o natiune a fost si este Justitia, respectiv sistemul juridic cu componentele sale adiacente. Repercursiunile a ceea ce s-a intamplat in acei ani se regasesc mult amplificate si de alta natura astazi.
Justitia este sanitarul, doctorul unei natiuni. Fiind capat terminal, aceasta efectueaza corectiile necesare, atat din trecut cat si din prezent, respectiv previne si stopeaza faptele si comportamentul negativ din viitor.
Aceasta are rolul de a preveni degradarea statului de drept, daca acesta exista. Intr-un stat de drept si democratic, Justitia este principala raspunzatoare de inapoierea respectivei natiuni, din toate punctele de vedere. Ea, Justitia, este raspunzatoare de faptele din politic, din economic si social.
Noiembrie 1984, Tribunalul Bucuresti - Trepte multe, trepte tocite de destine pierdute si ratacite. Intrare prin usi mari cu clanta desprinsa. Coridoare murdare, mucuri de tigari pe jos. Scuipatoare ca in spitale, pe post de scrumiere. Tigari strivite in graba si indoite a chinuiala. Unele din ele, Kent alb, zdrobitor de alb, cu ruj rosu pe filtru. Altele contrastand ametitor, tigari Carpati, tigari strivite cu obida si desfacute din lipeala hartiei, cu tocatura de tutun imprastiata.
Peretii vopsiti in maro, pereti frecati si zgariati, la colturi soiosi de haine frecate, pareau ca te strang si ca te vor duce acolo unde nu vezi lumina de soare. Voci venite prin ecou loveau tavanul, coborand ametitor spre cei ce asteptau.
- Inculpat?… Ridicati-va in picioare. Veniti in fata juriului! Stati drepti!… Recunoasteti?… Ati infaptuit… Semnati!
Procese pe banda… sentinte judecate in dispozitii de partid si prin telefon.
Peretii reci si intunecati parca scoteau ghiare sa apuce pe cei lipiti de ei, personaje cu ochi plecati. Cate un rapait de tocuri cu cui se auzea pe holul imens, generand ecouri infioratoare. Daca treceai prin dreptul WC-ului, respiratia era supusa unui chin de stopare si respingere de aer, cu grimasa de greata. Aer inchis si miros de transpiratie. Totul mirosea a nespalat.
Usile de judecata deschise impreuna cu o fereastra, gura uriasa de aer. Eu in picioare in fata juriului. Incruntati, judecatorii cu priviri de gheata se uitau undeva. Acel undeva, daca exista, numai de ei era stiut. Ei nu vedeau pe cei din fata lor, se uitau prin noi. Totul era hotarat dinainte. Mecanismul de partid unic si de stat, fuctiona la comanda prompta.
- Alo! Alo!…
- Da! Sa traiti!…
- Tovarase procuror, sunt Chelebeanu, de la partid!
- Sa traiti, Tovarase Chelebeanu, ordonati!
- Ma, tu esti procuror in Tribunal?
- Da, sa traiti, cu umila dumneavostra bunavointa!
- Ma, lasa-l pe ala cu carnea care a furat, ma, ca este neam cu primu’ secretar de la Deva, ma! Nu stiai?
- Nu, sa traiti, dar a furat aproape un vagon frigorific de carne, asta numai ce am putut determina noi!
- Bai, procurorule, vezi sa nu te bag eu la frigorific! Vezi ce este cu scazamintele, ca apa curge de pe carne cand se dezgheata si ajunge la jumatate. Ce, ba? Trebe sa te invat eu? Propune trei luni cu supendare si gata, ce mare scofala? Omul este de-al nostru. Zice ce zice partidul. Om de nadejde, de peste 20 de ani. Ia vezi tu cu grupul ala care a inceput sa maraie impotriva noastra!
- Am inteles, sa traiti, dar este implicat si un scriitor… stiti?
- Lasa, ba, pe scriitor. Il avem noi in grija. Tu da dispozitie ca la ceilalti sa li se bage de la vecinii de sus, prin podea, in suportul lustrei din tavanul lor, cate un microfon. In dormitor, ba, ca sa auzim ce vorbesc noaptea la secret, ba? Ai inteles? Ca daca bagati in telefon sau in ceasul de lumina, nu se aude nimic! Tu anunta baietii unde am spus eu, ca ei stiu bine ce au de facut. Ai inteles, ba?
- Da, am inteles, sa traiti!
- Asa sa faci, ba, ca altfel ajungi pe post de portar la tribunal, dar nu in fata, ci in spate, unde vei avea grija sa numeri detinutii cand intra si cand ies, si nu vei avea nici ghereta si nici scaun! Iara iarna vei sta afara! Ai bagat la cap?
- Am inteles, sa traiti, dar stiti… judecatorul!
- Ba! Vad ca ai tu grija in locul meu! Fii atent! Sun eu, nu avea tu grija si la judecator, ca de aia i-am numit, ba, sa judece cum trebuie! Ca l-a pus acolo partidul, ba, clasa muncitoare, ba! Nu intelegi? Te-ai imbuibat, ma, fomila? Am auzit ca se cam inghesuie unii pe la tine, pe la usa, cu straitele, chiar de la sute de kilometri. Ia mai indreapta ce este mai bun, asa, si pe aici, ca vezi… ca vei ajunge chiar ce am spus!
Judecatorii si procurorii erau cadrele de nadejde ale aparatului de pedepsire a statului totalitar. Ei erau capatul, nu luminos, ci cel intunecos, daca aveai curajul sa infrunti sistemul. Ei te scapau sau te pedepseau, nu functie de fapta facuta, ci functie de cine erai, ce ai fost, ce plocon puteai sa dai si, cea mai importanta, atitudinea ta fata de partid.
Astazi lucrurile stau la fel, numai ca depinde ce partid este la putere, care majoritate parlamentara este mai puternica, de ce avere dispui, respectiv cat ai furat si cu cine ai impartit, respectiv ce politician te-a ajutat si cat poti sa dai, fie ridicand in functie, fie ajutand neamuri, prieteni si relatii.
Mai mult de atat, culmea ipocriziei, vin unii din institutiile statului, din politic sau chiar din presa si canta ode celui care a hartanit tara. Ei vin cu tupeu, facand afirmatii ca au creat locuri de munca, ca ce manageri buni sunt, ca au adus mari contributii preluand ajutorul financiar de la stat, bagandu-l in propriul buzunar, ca scutirile aduse banilor care trebuiau sa-i plateasca au facut bine Romaniei!
Este usor sa cumperi curent electric pe un calculator, care ocupa numai un birou, sa manevrezi conturi bancare, cumparand cu un pret si vanzand cu chiar si de trei ori mai mult. Este usor dupa un asemenea castig sa vii sa spui ca vrei scutire de TVA, ca vrei pensii marite, ca vrei binele „poporului tau“. Aceeasi tovarasi, dar in timpuri prezente.
Inainte era evidenta, ca si in mare parte acum, inutilitatea multor procese, plictiseala procurorilor si judecatorilor, plus faptul ca ne considerau si ne simteam insecte in fata lor. Cei care greseam si nu eram conform cu linia partidului, riscam maximul de pedeapsa, iar unii chiar intrau nevinovati la capatul intunecos al tunelului, unde nu ajunge lumina. Vina principala, cand nu te incadrai cu linia partidului, indiferent de ce proces era pe rol, era ca ai vandut tara, clasa muncitoare, poporul, tovarasii!
Astazi nu mai esti acuzat cu voce tare ca ai vandut partidul sau increngatura institutionalo-politica mafiota, ci esti privit cu ura, de sus, de pe podiumul de judecata, sau esti pus repede sub ancheta. Cei care sunt ai lor, ai increngaturii institutionale, dosarele lor se pierd, sunt ratacite, retrimise, incurcate in proceduri, cu documete sustrase sau din contra, cu unele noi aparute. Asa apar tinute la dos, „in caz de…“, documente care contrazic pe cele vechi, pana cel acuzat cade in uitare, atat de adversar cat si de presa, respectiv de asa zisa opinie publica.
Si faptul se perpetueaza cu o iuteala de necrezut, pentru ca apare alt caz fierbinte, caz care nu lasa sa se raceasca cel trecut. Asa a aparut uzura constiintei, a devenit rutina defilarea unora asemenea cazuri, defilare prin instante de judecata cu avocati si presa, ulterior intervenind „retragerea“ si disparitia lor de pe scena, fara sa le pese sau sa plateasca ceva.
Avocat astazi, expert penalist cu relatii in sistemul administrativ din Bucuresti si primariile adiacente, spune:
- Domnule… nu trebuie sa dai in judecata pe primar si secretar, sunt doar colegi cu cei din justitie, nu ai sansa sa castigi! Da primaria in judecata, sa plateasca despagubiri. Adica cei prosti si multi, nu primarul escroc, primar aparat de sistem si de politic, indiferent cine detine puterea.
Dar sa revenim cu multi ani in urma, sa revenim la naravurile celor de atunci, naravuri perfectionate si finisate astazi.
Se citeste rechizitoriul. Zece dolari. Zece dolari avuti in buzunar la trecerea frontierei. Procurorul tanar se ridica si solicita:
- Onorata instanta, conform Art… Cod Penal, solicit pedeapsa maxima de 7 ani inchisoare.
Simteam atunci ca sala rece, cu banci roase, de un maron cenusiu murdar, a intrat in ceata. Oamenii din banci s-au trasformat in strigoi si parca s-au napustit asupra noastra. Sunt zile in viata, zile blestemate. Zile in care spui „nu mai vreau sa fiu“. Zile in care si Dumnezeu poate ne uita cu adevarat in mainile satanei.
Astazi, acelasi Tribunal, in alta cladire, care trebuia sa fie supermarket. Tribunal cu arhive, cu doua scaune, cu usa de arhiva la intrare, de trebuie sa intri in dunga, daca esti mai corpolent. Tribunal cu holuri inutile uriase, cu personaje care zbiara ca nu esti la gara, si acolo nu se da ora exacta, respectiv cand soliciti un dosar ti se spune: „Ce vrei?“, „Asta este!“, „Nu vezi, domnule, ca nu este!“
Te inconvoi si te crucesti! Cum este posibil? Acela care cel mult trebuia sa duca gunoiul, zbiara la tine ca un apucat! La tine! Justitiabil suparat sau avocat, la oameni care tac, oameni care nu spun nimic, numai strang din masele, ca tot acolo, la astia, ajung si altadata. Cui sa-i spui, pe cine sa sesizezi, cui sa te adresezi? Inamovibilitate! De! Saracul cetatean, i se stramba gura a scarba si nu mai vrea nimic, nici macar judecata stramba!
Timpul din trecut se rasuceste in multi dintre noi, se rasuceste in mod ciudat, venind in prezent si pentru toti reprezentand un regret, numai ca acest regret difera. Pentru acei care au fost in acele scaune, ei, prietenii lor, familiile lor, respectiv copiii lor, acel timp nu se rasuceste in ei. Pentru unii dintre ei, nu exista acea rasucire. Ei nu au simtul de a percepe realitatile decat prin propriul egoism si printr-o constiinta perversa.
Pentru ei exista prezentul si viitorul in folosul lor, puterea autoritatii care le confera indiferent de nivelul pregatirii, posibilitatea de a ajunge la resursele materiale visate, bani, proprietati imobiliare si mobiliare etc. Ei s-au constituit in clanuri acum. Pe partide. Democratia clanurilor. Democratia de clan din institutii, indiferent de profil, de nivel, de mic sau mare. Ei se ajuta toti, reciproc. Ei, cei din institutii. Altii in clanuri politice. Altii in grupuri de miliardari, nu in lei, ci in euro! Clanuri care au rupt halci din trupul tarii si il exploateaza in defavoarea celor multi, votanti cu drept democratic numai in ceea ce priveste votul.
Ei se injura la TV! Dar cand se intalnesc, isi dau pupaturi si saruta mana celui care i-a facut oameni! Se apleaca de sira, pupand urma celui care i-a numit sau le-a dat cale verde!
- Sa traiasca nasul!
Unul, zilele astea, vorbea ca a uitat cati fini are! Doamne, cat bine face satana cu chip de om! Agata si pe altii, invatandu-i sa fie baieti destepti! Iar daca au probleme, sa vina sa pupe mana nasului! Nasul sa traiasca, nasul are grija. Respectiv finii, in caz de ceva, sa sara si sa-l apere! Mai lipsesc garzile inarmate pe strada, sa-i apere pe potentati. Au garzi de corp, garzi care le fac loc. Namile de doi metri care au uitat de volanul tractorului, au invatat sa dea cu pumnul.
Multi sunt cei de atunci, ori rudele sau prietenii lor. Lantul nu s-a rupt. Continuitatea s-a pastrat.
Sala de tribunal a devenit pentru multi, ca si atunci, un loc unde nu se mai duc cu frica. Din contra, se duceau cu tupeu, cum se duc multi si astazi. Atunci, cu puterea relatiei dand curci, damigene cu vin, carne si altele. Astazi, cu relatii la partide, cu armate de avocati, cu dispozitii si schimbare de ministri, cum „convingi“ procurorul sau judecatorul. Toate acestea indirect, bineinteles, prin sistemul de relatii. Apoi esti pus in „asteptare“, pentru legi si ordonante date pentru ei sau prescriptie.
- Ce s-a schimbat, bai frate, se intreaba palmasul de la tara, palmas care se uita la gloaba din curte sau la tractorul ruginit desalat si inclinat pe o parte cu roata dezumflata? Cu ce sa ar, mai frate? Cu ce sa irig, mai neamule? Cu ce sa seman, copile? Si daca am recolta, cui sa o dau? Angrosistilor, de nu-mi scot cheltuiala?
Multe intrebari si cam prea mult, pentru inca o tara bogata si in acelasi timp cea mai saraca din Europa! Pana cand, mai frate?
Milioane de procese, cohorte de avocati, unii judecatori care se uita si astazi cu scarba la cei din fata lor. Figuri de ceara ca aceleasi din regimul trecut, dar figuri in scaune mai inalte, cu dosare mult umflate si cu infractori care se plimba prin salile de judecata mimand compasiune, nevinovatie. Vezi Doamne, ei sunt politic! Proceduri care nu au de-a face cu actul de justitie, incalcari ale legii sau ignorarea lor.
Judecatorului trebuie sa i se puna judeacata pe masa. Unii dintre ei nu mai judeca, nu-i mai intereseaza. Grefierii se straduiesc, unii din ei cat pot, sa mai descalceasca incalceala! Cine-i trage la raspundere pe judecatori?
Avocatul invoca bine sau rau legi, sau tace, sau se balbaie, sau se intelege cu avocatul advers si lungeste procesul mancand banii la ambele parti. Unor judecatori li se pare normal, habar neavand de legi. Ei asteapta sa li se spuna daca este drept sau nu, functie de invocari de partea impricinata, respectiv de partea implicata prin relatii, mai mult sau mai putin politice sau bogate, fie a uneia dintre parti, fie a celeilalte, partea care are relatia mai mare!
Legea este in carti, iar daca nu este invocata sau este incurcata de proceduri, poti sa intrebii: unde esti tu, Justitie, cu balanta ta cu tot, ca tot degeaba.
- Alo… Alo… Sunt avocat… Sa traiti! Cu tot respectul! Ati vorbit acolo? Da… da… acum… da… trebuie sa intru la rand in instanta… da, la a doua strigare la dosare… bun… este bine. Sa traiti! Da, se face… Cum se poate… Da… langa padure… Unde ati dorit. Da, nu mai departe de lac, la 100 de metri!… Nu am putut mai mult 600 de mp… Ei… dati si dumneavoastra o masa, asa, de complezenta. Eu nici nu vin. Bun! Sa traiti! Fug, sa nu ma sara iara!
Timpuri noi cu obiceiuri vechi. Cu tehnica de comunicatii ultramoderna si eficienta in aranjarea situatiei rapid. Aranjare de situatie dupa coltul instantei sau ferit, cu tigara in mana, mai la o parte, cu ochii atenti in jur. Cu taceri si intreruperi. Nu se stie cine te poate auzi! Si te poti trezi lovit de adversar! El poate avea relatii mai puternice! Nu se stie.
- Ce, frate! Gata, suntem in Uniunea Europeana! Ce sa ne mai faca? Suntem ai lor. Si nu au dreptul la imixtiune in treburile Justitiei!
Poate cineva sa inteleaga cand auzi asa ceva ca te prabusesti in tine, te pravalesti lovit de trasnet ca in clipa mortii, stiind ca personaje din politic, institutii, din miliardarii in euro, cei stiuti si nestiuti, aveau metri cubi de bani inainte de revolutie? 198… S-au gasit la Sinaia, in curtea unor astfel de indivizi… metri cubi de bani, valuta, oameni care primeau sau dadeau telefoane si hotarau destine? Astazi unii tot asta fac!
Sala de judecata este mai aglomerata, sala de judecata cu legi care nu se aplica, cu institutii acuzate care nu se prezinta. Sala de judecata in care nu se prezinta, incepand de la primar si terminand cu ministru. Sala de judecata care este expusa trocului, fie la carciuma, la Piata Dorobanti, fie pe holurile imense ale Casei care nu este a Poporului.
Ce a fost ieri, ce este astazi? De ce inca aceeasi sala de judecata, cu unii dintre aceeasi judecatori? De ce cu timpurile acelea rasucite in ei, tot unii din ei, astazi fara simtire, fara respect, fara a fi om, judeca ei sau neamurile lor?
Ce va fi in viitor? Nu se vor opri vreodata? Nu va ajunge scadenta si la ei?
Viorel Muha