Adevarul vindeca!

In vreme-ai intuit ce este mai bine,
Caci Dumnezeu a tot vorbit prin tine...
Si azi, te simti stingher in lumea de pacat,
Dar lupti si-acum, ca sa ramai curat...
Ti-e vocea mai slabita, dar inca nestinsa,
Dar tii faclia Adevarului
In farul de lumini aprinsa!...

Cuvantul „adevar“ reda concordanta intre cunostintele noastre si realitatea obiectiva. Adevarul este in antiteza cu „minciuna“. Minciuna denatureaza adevarul, prin ascunderea realitatii. Adevarul si neadevarul te pot face fericit sau nefericit. Adevarul te mantuieste de minciuna si-ti face viata mai luminoasa si mai buna!...

In viata, este atat de bine sa primesti bucuria si sa fii fericit!... Sa fii multumit cu ce Dumnezeu ti-a harazit sa vezi si sa realizezi intr-o calatorie pe o durata de ani, numarati si programati, sa traiesti intr-o casa de lut ce ti s-a dat, ca imprumut, pe pamant, in Adevar si destoinicie, in bucurie!...

Destoinicia si cinstea noastra sunt de la Dumnezeu, iar omului onest „visurile i se implinesc numai in sudoarea fruntii“, iar fericirea adevarata este doar in sufletul aceluia care stie sa lupte cu nefericirea, folosindu-si intelectul si credinta, acceptand adevarul „ca toate lucrurile lucreaza spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu“, care ingaduie rana si tot El o vindeca. Adevarul vindeca!...

Notiunea de adevar o inteleg acum mai profund, cand am priceput ca viata nu este decat pentru „o saritura“, pentru clipa pregatitoare de o alta saritura mai mare: la decolare, ca de fapt omul este o expresie divina a vietii; si eu sunt pe aceasta glie sa ma umplu de bucurie si de iubirea lui Dumnezeu, care ma vindeca, readucandu-mi armonia si fericirea in sufletul meu, dar vrea sa apara vindecarea si razele optimiste linistitoare si in sufletul tau, ca sa fim gata!...

Zilele trecute, pe cand ma uitam la niste fotografii mai vechi, cu imagini luate inainte de plecarea mea spre necunoscutul pribegiei, privirea mi-a fost atintita la o fotografie, in care alaturi de mine, este o rubedenie mai in varsta: o straverisoara a mea. Mi s-a spus ca seamana cu Cineva... Cu o sfanta. Am tot privit fotografia, pe cand ma invaluiau amintirile, in care aparea, ca o icoana sfintita, imaginea aproape invizibila in memoria creierului meu, a celei mai scumpe fiinte pentru mine: a Mamei mele. Mi-a aparut roua din Cer in ochi, dar tot mai tineam poza sa privesc, desi nu mai vedeam clar, dar auzeam, din departarea anilor si a dorului inca nestins, o voce ramasa draga, inregistrata undeva, pe cutele creierului meu, in care mi-au ramas, in memorie, atatea amintiri, care revin si aici, in viata mea printre straini...

Dumnezeu ne-a lasat memoria, ca sa purtam cu noi cea mai frumoasa din toate gradinile, in care semintele trecutului stau in stare latenta, dar gata sa se transforme in mirabile seminte ce pot sa invieze, in florile, pe care mintea noastra le poate trezi la viata. Cu florile, de toate culorile, pot aparea si buruienile... Pentru pacea mintii si fericirea sufletului, este nevoie sa uitam de buruieni si sa lasam florile din viata cu mirosul lor parfumat sa ne invadeze gradina memoriei si sa ne luminam, facand si pe cei ce ne aud, ne vad sau ne citesc gandurile si ideile sa aiba bucurie in suflete si credinta in Dumnezeu. Florile cuvintelor cu bucuria din speranta culorilor de curcubeu le pun in scrisul amintirilor mele si eu, ca sa-ti aduca un cantec duios si-n sufletul tau, cand folosesc literele, ca sa-ti vorbesc de puterea vindecatoare si de ancora Adevarului!

Si i-am soptit, acum din nou, gandului meu:
Vino, gandule, si fii-mi aparat de imagini,
Transcriind de pe pelicula creierului meu amintiri!
Nu lasa timpul sa stearga ochii de lumini,
Cum apele vijelioase sterg urmele de pe vechile zidiri!...

Am intrat in gradina memoriei, lasand pe aripile de curcubeu sa intre iar bucuria amintirilor si-n sufletul meu!...

Eu ma rog, scriind, ca balsamul cuvintelor mele sa faca sufletul celui ce le citeste sa fie mai frumos, mai bland, mai curat si ancorat in Adevarul care vindeca, lasand ca dulcea rugaciune si lauda lui Dumnezeu sa umple de fericire si cugetul meu... Sunt pregatit pentru o viata mai lunga sau de o decolare imediata; si-ti spun si tie, ca la un frate, sa fii gata sa te tii de Ancora Adevarului care vindeca!...

Am intrat in curtea straverisoarei mele, pe care n-o vazusem de cand eram un copil. Aceasta a iesit din casa si ne-a intampinat cu lacrimi de bucurie. O auzeam cum spunea:
- O, daca ar trai Ileana sa va vada! Cat ii semeni de mult, Mitica draga!...

Ileana era numele mamei mele scumpe, pe care o luase Dumnezeu in Cerul Lui, cand eu abia incepusem sa deslusesc lumea, in care aveam sa-mi port pasii pe acest pamant, dar chipul ei mi-a ramas intiparit in memorie, ca o icoana sfanta. iar vocea ei parca-mi rasuna si azi in minte, ca intr-o rugaciune intiparita, prin repetare, in creierul meu, pentru neuitare, ca sa-mi fie de invatatura pe a vietii carare...

Parca o vad si acum, dar ca prin ceata... O femeie tanara si frumoasa. Era cea mai frumoasa mama din lume... Si era asa de tanara! Asa de tanara ca si acum ma cutremura gandul ca a fost luata din viata in floarea varstei; si nu inteleg de ce...

Era spre seara si batea un vant rece, motiv pentru care ar fi trebuit sa fim in casa, in jurul focului, ca sa ne incalzim, dar noi, cei trei frati: Petre, Vasile si eu ne simteam bine afara impreuna, spre seara, dupa o zi de scoala si treburile de pe langa casa. Deodata, s-a auzit vocea bunicii dinspre mama. Bunica ne striga sa venim in casa. Eu am intrat primul, fiind luat pe sus de fratii mei si trecut pragul. Unul din ei mi-a deschis usa dinspre camera in care zacea bolnava mama.

Am intrat in camera calda, luminata de o lampa cu gaz. M-am repezit spre patul pe care zacea mama si am cuprins-o in brate. Erau langa mine fratii mei si bunica. Mi-am pus obrazul meu pe obrazul mamei. Imi era teama sa n-o pierd... Mama si-a intors privirea spre noi, iar zambetul intrezarit de mine pe fata celei mai frumoase mame din lume: pe fata mamei mele, in acea seara neuitata de mine, ma urmareste si azi. Cu greu a inceput sa ne vorbeasca intr-o soapta cereasca, parca prevestind despartirea. Parca o aud cum spunea:

- Sa fiti buni si cinstiti, sa spuneti adevarul. Sa va iubiti, ca si frati sa va ajutati, sa fiti credinciosi lui Dumnezeu si sa fiti multumiti cu ce viata va da, intotdeauna. Vocea ii era ecou!...

Ne-a mai spus, atunci, mama, cu vocea ei de inger obosit, si alte sfaturi, inainte cu o zi de a fi ajuns la capatul de drum pe aceasta glie... Mi-a ramas, insa, pe creier, intiparita in memorie, sintagma cu sfat de ramas bun de la mama, din preziua plecarii in Lumina: „Sa spuneti doar adevarul!“...

Inca din copilarie, mi s-a intiparit in minte ca trebuie sa spun intotdeauna adevarul, chiar daca acest lucru mi-a adus, de multe ori, neplaceri sau pierderi mari...

„Adevarul este o notiune semantica ce implica concordanta intre cunostintele noastre si realitatea obiectiva, adica o oglindire exacta a realitatii in gandirea noastra.“ Adevar inseamna exactitate. Daca iti cere cineva „paine“, nu-i dai o „piatra“. Cand spui „paine“, in mintea ta, apare imaginea imbietoare a produsului de panificatie, facut din graul strans, dus la moara, macinat, ca apoi, gospodarul sau brutarul sa foloseasca faina, din care sa iasa, ca un miracol, si painea, cu care ne hranim, ca sa traim.

Adevarul este in antiteza cu minciuna. Prin minciuna se intelege „denaturarea intentionata a adevarului, avand de obicei ca scop inselarea cuiva.

In filozofie, se reliefeaza existenta adevarului obiectiv, in care „continutul obiectiv al reprezentarilor omului, corespunde realitatii lumii obiective, independent de subiectul cunoscator. Exista si un adevar relativ, prin care se intelege reflectarea reala, insa aproximativa, limitata a realitatii.“

Astazi, parca traim intr-o lume pe dos, caci oamenilor le plac mai mult „adevarurile“ create de ei. De aceea, este asa de mare nedreptate in lume. Lumea s-a intors pe dos! Valorile morale au fost alterate prin pacate tolerate. Legile morale au fost schimbate si terfelite in interpretari vopsite in culori abisale, cand ce este sfant si curat este patat si dat la o parte de oameni „care inaduse adevarul in nelegiuirile lor, schimband in minciuna adevarul lui Dumnmezeu“ (Romani 1:25). Chiar cuvinte nevinovate, cu sensurile sfinte, au fost denaturate...

Cand afirm ca lumea este „pe dos“, ma refer la lucrurile apocaliptice ce se petrec in lumea noastra materiala, morala si spirituala de azi: razboaie si vesti de razboaie, un neam se scoala impotriva altui neam, cutremure de pamant, miscari seismice ingrozitoare, schimbari atmosferice dezastruoase, ploi interminabile, seceta, uragane, furtuni distrugatoare, foamete, prooroci mincinosi, imoralitate dusa pana la cele mai draconice forme... „Din pricina inmultiriii faradelegii, dragostea celor mai multi racita, lepadarea de credinta, vremuri grele, foamete, oamenii sunt iubitori de sine, iubitori de bani, laudarosi, trufasi, hulitori, neascultatori de parinti, nemultumitori, fara evlavie, fara dragoste fireasca, neinduplecati, clevetitori, neinfranati, neimblanziti, neiubitori de bine, avand doar o forma de evlavie, dar tagaduindu-i puterea“, fara mila, fara credinta, boli incurabile, suferinta si moarte, debusolare si izolare, egoism si nepasare la orice pas... O lume intoarsa pe dos de pacat, de minciuna!...

Strig catre Cer: Doamne, fa-ne o lume mai buna si mai sanatoasa, prin Adevar!

Sensul cuvantului „Adevar“ este profund si nu este usor de sesizat, caci reprezinta o notiune controversata si, adeseori, neinteleasa in sensul biblic. Iata de ce, mai departe, in acest eseu, incerc sa subliniez cateva ganduri asupra uneia dintre cele mai frumoase si mai pretioase invataturi crestine: puterea Adevarului de a vindeca trupul si sufletul.

Insemnatatea multor notiuni si afirmatii se sterge cu timpul. Adevarul, insa, este ca o lumina, care straluceste peste veacuri. El rezista, in timp, oricarei confruntari cu realitatea si include in sine valori eterne si Victoria vesniciei asupra vremelnicului. In fata Adevarului ramai luminat de raza de soare divina...

Biblia ne lumineaza in privinta Adevarului Divin. In convorbirea cu iudeii, care crezusera in El, Domnul Isus a spus cuvintele, care rasuna peste veacuri: „...veti cunoaste Adevarul; si Adevarul va va face liberi“.

Raspunzand la o remarca facuta de Pilat, cand acesta L-a interogat, Domnul le-a spus: „Eu pentru aceasta M-am nascut si am venit in lume, ca sa marturisesc despre Adevar. Oricine este din Adevar asculta glasul Meu“ (Ioan 13:37).

Adevarul este recunoscut nu prin ratiune, ci prin descoperirea lui Dumnezeu in credinciosi. Adevarul este afirmarea dragostei lui Dumnezeu in noi. Si de aici, se desprinde importanta cunoasterii si ancorarea in Adevarul Divin si pastrarea descoperirii Lui in curatie de inima si in sfintenie, pentru a avea parte de viata vesnica, prin credinta in Mantuitorul Isus, care ne-a spus ca El este „Calea, Adevarul si Viata“. Adevarul este Medicul cel Bun. El ne vindeca sufletele si trupurile, redandu-ne sanatatea si fericirea divina.

Crestini romani, iubiti Adevarul, fugiti de minciuni si de vorbele „goale“, fiti sfinti, dupa cum si Mantuitorul nostru este sfant! Traiti bine si crestineste: in credinta, in bucurie si in fericire, avand sufletele sudate in Ancora Adevarului Divin, care vindeca si mantuieste!

ADEVARUL SI FERICIREA IN SUFLET LE PORT!

Asa, uneori, as dori, fericit, ca sa zbor
Spre Tara Adevarului Luminii eterne...
Sa traiesc Sus: in Cer, unde nu sunt dureri,
Ci o pace divina, eterna, deplina-n Isus!...

Si-aici: jos, pe Pamant, chiar acum,
Ma inunda Lumina Divina de Sus
Ce ma face sa fiu fericit pe-al meu drum,
Caci Isus Ancora Adevarului in mine a pus...

Si ce bucurie simti, cand esti in Lumina,
Chiar si-atunci, cand in jur e-ntuneric!
Inima de pacea cea sfanta iti e mereu plina,
Daca Adevaru-ti este-ntotdeauna sfetnic!...

Prietene, n-ai vrea si tu, ca sa vii
La Isus, Ancora noastra Divina,
Ca sa ai vindecarea-n Adevaru-n Lumina
Si sa traiesti de-acum fericirea senina?

Prof. Dumitru Buhai
E-mail: ProfBuhaiD@aol.com