O excelenta carte despre bani: ,,Cum sa muscam
azi din painea zilei de maine” A scris-o Adrian Vasilescu. A aparut prin grija
Editurii ,,Minerva“. Iar revista noastra a organizat pe marginea ei, la Iasi, in
cadrul simpozionului ,,Acceleratori ai performantei economice”, o interesanta
dezbatere. Iar acum o prezentam cititorilor nostri in secvente grupate pe cateva
teme de actualitate. (Top Business)
Vara lui 1970. Pasisem intaia oara in Apus. La
Viena. Acolo am aflat, in premiera, ca bancile din mai multe tari capitaliste
imprumuta bani populatiei ca sa-si satisfaca pofta de consum: sa-si
construiasca locuinte, sa-si cumpere automobile sau alte lucruri. Mie, care
veneam dintr-o tara socialista, povestea asta cu pofta de consum satisfacuta cu
imprumuturi luate de la banci mi s-a parut ciudata. Am cerut detalii si mi s-au
dat. Am discutat cu edili, cu economisti, cu sociologi. Nu era unitate de
vederi. Unii aveau indoieli. Altii insa erau convinsi ca, in Occident, in anii
’70, indatorarea la banci devenea o cale sigura catre bunastare. Curentul nu
era nou. Aparuse in anii interbelici, cand a prins si cheag, dar a capatat
aripi dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, in America, de unde a inceput sa se
raspandeasca in celelalte tari capitaliste dezvoltate. De ce spun insa ca povestea
mi s-a parut ciudata? Fiindca, atunci, sistemul nostru, ce fusese deja
experimentat in anii ’60, e drept ca pe scara restransa, dar care urma sa fie
extins in anii ’70–’80, cu case construite de stat si repartizate contra unei
chirii modice, mi se parea superior. Si, apoi, un credit pentru casa pe care
sa-l platesti o viata intreaga nu semana oare cu „legarea de glie“ practicata
in feudalism?
Totusi, am gandit ca tema merita sa fie
aprofundata. Mai cu seama in privinta constructiei de case si a echiparii lor.
Dar la Bucuresti era vid informational.
Intamplator, insa, cu ocazia unei documentari
fara nici o legatura cu bancile si cu
creditele, cand am cunoscut cativa generali in retragere, ce facusera candva
parte din grupul ofiterilor de elita de la Palat, din jurul regelui Mihai, am
ajuns la informatii neasteptate. Batranii generali mi-au povestit fapte traite,
istorii traite din anii de dinainte de razboi si din vremea razboiului.
Inclusiv cum si-au facut case familiile lor, prieteni de-ai lor, rude de-ale
lor. Am notat: „Senzational! In Bucuresti, in anii interbelici, foarte multe
locuinte au fost ridicate cu credit ipotecar. Lucratori, functionari,
intelectuali s-au imprumutat la banci si si-au ridicat locuinte. O buna parte
din «Micul Paris», cum era supranumit Bucurestiul interbelic, a fost construita
cu credit ipotecar“.
Cuvantul senzational nu era nici extravagant
si nici nepotrivit. O astfel de informatie, atunci, intr-o vreme in care tot ce
se intamplase inainte de razboi era zugravit in negru sau in cenusiu, nu putea
sa nu uimeasca, sa nu impresioneze. Cum aveam relatii amicale cu un grup de la
Arhitectura, studenti si tineri profesori, am incercat sa aflu de la ei mai
multe amanunte. Dar amicii mei, care povesteau cate in luna si in stele despre
arhitectura caselor din Bucurestii de dinainte de razboi, habar nu aveau cu ce
bani fusesera construite. Nici de la veteranii institutului n-am aflat mare
lucru. Se temeau sa vorbeasca. Un venerabil profesor mi-a spus: „Vremurile de
care te interesezi mata s-au dus, cu regulile si cu obiceiurile lor cu tot. Nu
vor reinvia niciodata“.
Pana la urma am reusit sa culeg ceva mai multe
date. Si mai concludente. Am avut inspiratia sa deschid discutii despre casele
din Bucurestii anilor interbelici cu tipografii varstnici din redactia ziarului
la care lucram: „Scanteia tineretului” Surpriza! Multi dintre ei locuiau in
case pe care si le construisera inainte de razboi, cu credit ipotecar. Alte
amanunte le-am aflat de la unii dintre colaboratorii varstnici ai „Scanteii
tineretului”: scriitori, profesori, ingineri, medici, artisti. Mi-au povestit
cum au fost conturate cartiere intregi in Bucurestii de altadata. Toate
ridicate cu credite ipotecare. Indoiala mea insa persista. Una era viata in
Bucurestii de dinainte de razboi, in plin capitalism, alta in Bucurestii anilor
’70. Sistemul socialist al caselor
construite de stat continua sa mi se para avantajos. Mai ales ca, in
multe alte calatorii, am constatat ca entuziasmul in legatura cu casele
ridicate cu credit ipotecar nu era general nici in Occident. Unii sociologi
gandeau ca e doar o voga, un interes trecator provocat de o intamplare
dramatica, dar si ea trecatoare: criza de case de dupa razboi. Timpul avea sa
arate cat de mult se inselau. (Va urma)
Adrian Vasilescu