Exista, de multa vreme, o anumita fascinatie fata de Rusia. Inzapezita tara de la rasarit a atras si respins deopotriva, lumea slava creand o cultura si o civilizatie nepotrivite, adica neadecvate, nerezonante cu structurile vest-europene. Desi obsesia marilor conducatori ai Rusiei, incepand cu Petru cel Mare, a fost transplantul de civilizatie vest-europeana in tara care gazduieste Uralii, granita naturala a continentului nostru, dar care se intinde si dincolo de ei. Aflata la mijloc, intre cele doua presiuni, imprumutand succesiv sau concomitent comportamente culturale din Est si din Vest, Romania a simtit cel mai bine, pentru ca era pe propria-i piele, aceste nepotriviri. De aceea, dincolo de balbaielile functionarilor sai politici, Romania poate si chiar trebuie sa asigure o comunicare mai adecvata intre Europa structurata pe valorile vestului, configurata politic in linii mari in Uniunea Europeana, si cealalta Europa care cuprinde ce a mai ramas (minus Turcia si alte cateva state aflate pe „lista de asteptare“ a U.E.), adica o zona aflata mai mult sau mai putin sub influenta Rusiei si care reprezinta estul continentului.
Ca Rusia ramane o provocare, o realitate care starneste deopotriva fascinatie si spaima (controlul resurselor energetice, forta militara in crestere etc.) o demonstreaza si reactiile fata de politica interna a Rusiei. Rusia s-a despartit de comunism (pe care nu l-a inventat ci doar l-a suportat pe post de cel mai urias cobai al istoriei) dar e inca departe de democratie, cel putin in formele consacrate de Europa Occidentala si de prelungirea sa ideologic-culturala construita in Statele Unite ale Americii. Puterea centralizata, de factura militara, constituie o atractie pentru rusi si reprezinta o expresie a predictibilitatii acceptabile, dincolo de declaratii ipocrite, pentru partenerii occidentali ai Rusiei. O Rusie capitalista va comunica, potrivit regulilor de fier ale profitului, cu lumea occidentala si, in timp, aceste reguli vor dezvolta in planul culturii reflexele economiei de piata, ale concurentei, ale performantei, ale marketingului. Cand ai Gazprom si ce e in spatele sau, n-ai nevoie de prea multa democratie ca sa oferi Europei Occidentale, la pretul impus, resurse energetice. Rusia se imbogateste, si nu doar miliardarii rusi ci si mujicii profita de acest fenomen, asa ca nu trebuie sa mire pe nimeni ca rusii au venit asa multi la vot si ca au ales, cu o majoritate care pe vestici ii socheaza, ceea ce tatucul Putin le-a cerut. Mecanismul alegerilor a fost unul democratic si nu crede nimeni ca, daca ar mai fi fost acceptat un candidat, Medvedev n-ar fi ajuns presedinte. Aparentul paradox al democratiei occidentale implantate in Rusia cam acesta e: rusii aleg de bunavoie si democratic structuri autocratice. S-a mai intamplat in istorie si cu nemtii acum vreo trei sferturi de veac, s-a intamplat si la romani prin 1990, cand un fost activist PCR reformat obtinea 85 % din sufragii, poate si pentru ca era acuzat ca va impune o conducere autoritara. Si nici in zilele noastre nu sunt putini romanii care ar prefera „o buna dictatura“.
Sigur, modelul rusesc (care nu e chiar asa rusesc, cum nici comunismul n-a fost rusesc) conserva doar un decalaj temporal datorat imprejurarii ca Rusia s-a trezit mai tarziu si istoria sa si a Europei au facut astfel incat n-a prea avut timp sa de dezmeticeasca. O Rusie capitalista, puternic integrata in sistemul mondial al economiei de piata e preferabila si ea are sanse ca, in timp, sa creeze (accepte) modele culturale si politice compatibile cu perceptiile (vest)europene. Inclusiv sa mai schimbe aceste perceptii. Nu cred ca Medvedev, dincolo de gena sa intelectuala si preferintele pentru muzica occidentala, va schimba radical si rapid regulile jocului in Rusia, o data pentru ca dependenta ombilicala fata de Putin nu e usor de inlaturat, apoi pentru ca sistemul are regulile lui pe care nu le poate schimba nici macar conducatorul jocului. Dar e clar ca vom asista, poate mai discret si mai lent decat ar dori unii si sigur prea rapid pentru conservatorii rusi, la unele schimbari. Una, care e dezirabila pentru toata lumea, deci realizabila, ar fi perceperea Rusiei ca o parte a Europei, fie si cealalta parte a Europei si nu ca un rival al Europei. Desi Rusia nu va rata sansa de a fi un mare jucator mondial, pentru ca nu are incotro, ea intinzandu-se, totusi, si dincolo de Urali.
Prof. Constantin Dumitru - Redactor Sef Top Business, Bucuresti