Elixirul fericirii in sufletul meu il port,
Ca un sfant tezaur doar de mine stiut;
Si pe-a vietii carare, divinul suport
Imi da siguranta-n al vietii tumult...
Am o misiune pe acest pamant: sa scriu despre picaturile de tinerete si despre Absolutul fericirii si Bucuriei vesnice. O viata intreaga am studiat chimia fericirii, ca sa gasesc elixirul bucuriei. Si l-am gasit, ingemanat cu credinta si dragostea izvorata din Dumnezeu. Am gasit elixirul fericirii si strang stropii de bucurie in inima mea!
Credinta este pasaportul in calatoria spre nemurire, iar dragostea este poarta spre fericire. Cand ai credinta in inima ta si dragoste in sufletul tau pentru Dumnezeu si pentru semenul tau, ai mintea linistita si purificata de remuscari. Esti fericit si multumit! Ai bucuria mantuirii si porti in tine elixirul tineretii.
Nefericirea este agitatia mintii cu tristete, manie, osandirea aproapelui, ura, incapatanare, indiferenta, rautate, ambitii, orgolii, egoism, gelozie, nemultumire. Mintea purificata de acest balast este mintea sanatatii fizice si psihice, care da sens pozitiv plansului sau suferintei si care grabeste vindecarea si regasirea stropilor de fericire si bucurie, simtind in sufletul tau cum incep sa cada picaturile de Absolut ce-ti imbogateste endorfinul, acea molecula din corpul tau ce-ti da fiorul de multumire sufleteasca ce te uneste cu Cerul si cu Misterul, dandu-ti curajul si motivatia sa traiesti viata cu sensul crestin.
Ca sa fii fericit si sa ai tinerete fara batranete, oceanul gandurilor tale trebuie linistit, ca sa auzi stropii binecuvantati din vocea Spiritului cazand in inima si in sufletul tau. Si sa auzi glasul lui Dumnezeu.
Dumnezeu vorbeste mintii omului, caci aceasta este plina cu fapte, credinte, atitudini, care se bazeaza cel mai adesea pe minciuni in loc de adevar. Daca vei reusi sa-ti linistesti constiinta mintii, ea incepe sa auda cum Dumnezeu vorbeste inimii. El vorbeste cu dragoste, cu bucurie, cu pace si speranta. Mintea vorbeste cu teama. Creatorul Universului iti spune prin aceste ganduri adresate de mine si tie, cititorule: „Fii linistit si sa stii ca Eu sunt Dumnezeu!“ Imbraca-ti gandurile in straie de neprihanire si visele in raze de lumina diafana, umple-ti sufletul de credinta si de dragoste divina, pregatindu-te pentru viata eterna si plina de bucurie!
Cautand in mintea mea un om care sa fie o marturie vie ca se poate trai dumnezeieste inca de pe pamant, m-am oprit la un personaj dintr-o povestire pe care am auzit-o prima data, pe cand eram un copilas. Bunica imi povestea despre un copil orfan de mama, care avea inca zece frati mai mari. Cu acestia era frate doar de tata. Pe tatal lor il chema Iacob. Pe baiatul acesta il chema Iosif. Bunica nu uita sa-mi spuna ca pe langa cei zece frati mai mari, dar rautaciosi, Iosif mai avea un frate mai mic pe care-l iubea mai mult, caci acesta era nu doar ca painea lui Dumnezeu de bun, ci aveau aceeasi mama si tata. Pe fratiorul mai mic al lui Iosif il chema Beniamin.
Imi povestea adesea bunica intamplari din viata acestor doisprezece frati, dar de fiecare data ne spunea: mie si fratelui meu mai mare, sa avem aceeasi dragoste frateasca unul pentru altul cum au avut Iosif si Beniamin. Eu si fratele meu Vasile am ascultat sfatul maicutei noastre. Desi au trecut multi ani de atunci, nu am uitat sfatul bunicii, pastrand vie memoria fratelui meu trecut in lumea Misterului si nici chipul mereu tanar al lui Iosif, personajul scriptural ce mi-a fost exemplu in cautarea Tineretii fara batranete si a Vietii fara de moarte. Figura lui am incremenit-o in mintea mea din imaginea luata din povestirea bunicii.
Istoria lui Iosif este povestea de succes a unui emigrant orfan de mama care din „valea umbrei mortii“ a urcat pe muntele vietii, devenind omul cu un caracter ideal, un gentleman perfect. Iosif s-a nascut in Padan-Aram, cand tatal sau avea 90 de ani. A fost fiul favorit al tatalui, deoarece Iosif era fiul Rahelei si feciorul sau nascut la anii batranetii. Pe cand avea vreo 17 ani, Israel l-a trimis pe fiul sau Iosif la Sihem, unde fratii lui se dusesera sa pasca oile, sa vada daca acestia sunt sanatosi si daca oile sunt bine. Cand a ajuns acolo, a aflat ca acestia plecasera la Dotan. Pe cand se apropia de Dotan, fratii sai l-au „l-au zarit de departe - si pana sa se apropie de ei – s-au hotarat sa-l omoare“. Cand a ajuns Iosif la fratii lui, in loc sa se bucure ca a venit la ei, l-au prins cu rautate, l-au dezbracat de haina lui pestrita, pe care o avea pe el, l-au aruncat intr-o groapa adanca si goala, aflata nu departe de ei, in pustie. Apoi, s-au asezat sa manance bucatele aduse de fratele lor, fara sa le mai pese de sarmanul lor frate, lasat sa moara, de foame, in intunericul unei gropi sinistre. Ce inimi reci si goale de sentimente umane! Ce „frati“ inghetati de ura sinistra si trista! Fratii lui inumani ce se purtau, ca niste dusmani, orbi si-nraiti de un duh rau, il doreau mort, dar Dumnezeu avea alte planuri cu acest tanar frumos si credincios. In timp ce mancau si se bucurau de o fapta marsava, au vazut o ceata de negustori ismaeliti ce veneau pe camilele lor incarcate cu tamaie, cu leac alinator si smirna, pe cararile ce duceau in Egipt. Ei veneau din Galaad. La vederea lor, unul din frati – cu numele Iuda, ca si vanzatorul ce L-a tradat pe Mantuitorul Isus! – s-a gandit ca ar fi mai bine sa castige ceva de pe urma faptei lor marsave decat sa-l lase sa moara, in groapa sinistra si rece. Si l-au vandut pe fratele lor ismaielitilor pe douazeci de sicli de arginti! In Egipt, negustorii madianiti l-au vandut pe fratele facut sclav de „fratii“ lui, pe 20 de arginti, cu pete de zgura tradarii. L-au vandut lui Potifar, care era capetenia strajerilor.
„Domnul a fost cu Iosif, asa ca toate ii mergeau bine. El locuia in casa stapanului sau“. Potifar l-a pus mai mare peste casa lui si i-a incredintat tot ce avea. Era omul lui de incredere, desi era doar un sclav. Era, insa, un tanar frumos la chip si frumos la statura, atragator, inteligent si manierat, din care cauza sotiei lui Potifar nu doar ca i-a placut, dar ar fi vrut sa-i fie amant. Cand a vazut ca nu poate sa-l aiba ca amant, prin minciuni ticluite l-a facut pe sotul ei sa creda ca a vrut s-o seduca. Potifar l-a aruncat in temnita pe nevinovatul Iosif, desi acesta isi pastrase fecioria, pentru ca era un om integru si curat, un tanar de o moralitate exemplara.
Este spovedania unui vinovat fara vina!... Doamne, ce minunat ar fi sa fie toti oamenii cu acest elixir al curateniei in sufletul si in cortul lor de lut!
Integritatea, cinstea, devotamentul, puritatea trupeasca si sufleteasca se pastreaza cu demnitate si sacrificiu, cu vointa si credinta in Dumnezeul ce pazeste, ocroteste si binecuvinteaza cu fericire pe cei ce pazesc poruncile Lui de traire pe acest pamant si-si pregatesc sufletul pentru fericirea vesnica.
In inchisoare, Iosif ramane integru si se comporta cu demnitate, iar Domnul si-a intins bunatatea peste el, facand sa capete trecere peste comandantul temnitei, care l-a pus sa supravegheze peste toti ceilalti intemnitati, printre care era paharnicul si pitarul faraonului Egiptului. Acestora Iosif le talmaceste visurile, care li se implinesc. Pitarul a fost spanzurat, iar paharnicul a fost repus in slujba lui. Abia dupa alti doi ani, cand paharnicul, care uitase de Iosif, ii spune lui faraon despre tanarul evreu, rob al capeteniei strajerilor, care a talmacit visul lui si al pitarului. Faraon il cheama sa-i dezlege si lui visele, pe care nimeni altcineva nu putuse sa le talmaceasca. Iosif devine omul de incredere al faraonului. Cand a fost desemnat guvernatorul Egiptului, Iosif avea doar 30 de ani!
Dumnezeu l-a scos din groapa umbrei mortii si l-a ridicat pe inaltimile muntelui faimei si cinstei. Au fost 7 ani de prosperitate si recolte bogate, de strans al recoltelor in hambare, de buna administrare, urmati de alti sapte ani de foamete pentru egipteni si pentru locuitorii tuturor tarilor. Oamenii veneau la Iosif de prin toate partile si cumparau grau de la el.
Au venit si fratii lui, care-l aruncasera in groapa ce urma sa-i fi fost mormantul si-l vandusera, ca scalv, unor negustori, pentru 20 de arginti, pe cand Iosif era doar un copilandru, purtat de visurile si de naivitatea sa.
Punctul culminant al istoriei descoperirii elixirului tineretii fara batranete a lui Iosif este momentul cand acesta se dezvaluie fratilor sai cu iubirea ce le-o purta si deschiderea sufletului lui sensibil, generos si plin de iubire pentru fratii si pentru batranul sau parinte.
Elixirul tineretii fara batranete este cupa bucuriei ce o bei, ca sa-ti infloreasca sufletul, ca un mar primavara, cu florile dalbe ale bucuriei si muzica fericirii ce se aude, ca un cor de pasarele fericite ca soarele rasare undeva pe glia aceasta, ca viata sa nu se opreasca, ci sa fie o sursa de energie, care sa ne ajute sa ne pregatim sufletele pentru existenta noastra reala, dincolo de Puntea ce ne ajuta sa trecem de Umbra cea Mare...
TINERETEA CU ARIPI ALBE CA NEAUA...
Cred ca ingerul sfant de lumina
Ce-L slujeste pe Mantuitorul meu
Are o voce de aur dulce si lina,
Ducand o viata fara batranete mereu!
Aripile-i usoare stralucesc la soare,
Ca si argintul; si-s albe, ca si neaua,
Ca zapada dusa de vant inspre zare,
In forma-n lumini, ca pe cer steaua.
Port si eu niste aripi in viata, mai grele,
Ce nu ma lasa, acum, sa zbor printre stele,
Ci ma tin aproape de magnetul de tina,
Pana va veni clipa zborului meu spre Lumina...
Prof. Dumitru Buhai
E-mail: ProfBuhaiD@aol.com