Interviul ajustarii de statut - Intre realitate si legenda
Pentru inceput, o mica explicatie in ce consta un interviu in vederea ajustarii de statut.
Ajustarea de statut este obtinerea statutului de rezident permanent cand cererea se face odata ajunsi pe teritoriul American. Echivalentul ajustarii de statut este interviul consular in tara de bastina a imigrantului, care rezulta in rezidenta permanenta odata ce persoana ajunge fizic in SUA (,,a veni cu greencard”).
Acest interviu nu se petrece la fel in toate cazurile. Depinde de aplicatia depusa: un parinte de cetatean american poate primi greencard fara interviu, direct in posta. Sau poate fi chemat la un interviu, care decurge repede si relaxat. Un copil sub 18 ani al cetateanului american poate, la fel, sa primeasca greencard direct, sau sa fie chemal la interviu de genul celui de mai sus, cand examinatorul stabileste identitatea beneficiarului si petitionarului si detaliile sponsorizarii. Alte exemple de interviuri “usoare”: la aplicatiile I 360 aprobate (prin “abuz”), la petitiile I 140 (greencard prin angajare), si in general petitiile rudelor “de sange”. Interviurile “grele” sunt cele prin casatorie, cu singura exceptie de la regula interviurile ajustarii in cazul in care s-a venit cu viza de logodna, la care poti fi chemat sau nu la interviu.
Deci cum spuneam, situatia se schimba cand e vorba de interviul ajustarii prin casatorie. Este cunoscut in comunitatile de imigranti ca sunt multe casatorii “pentru acte”, si acest fapt a fost realizat si de immigration. Rolul examinatorului, in acest caz, este cel de detectiv, si multi dintre ei isi iau in serios acest rol, transformand un interviu intr-un adevarat interogatoriu. In ultimii 3-4 ani, acest departament a implementat un sistem sofisticat de prelucrarea datelor, si au posibilitatea sa detecteze multe infomatii cu un simplu click de mouse. Nu demult immigration-ul a primit fonduri substantiale (cateva miliarde de dolari) ca sa intareasca investigarea cazurilor sale, nu doar de casatorie ci in general. Immigration-ul are autoritatea sa acceseze informatiile continute in toate departamentele federale, avand portite la informatii in domenii ca: lista locurilor unde exista sau au existat destinatii postale ale unei persoane, datele de taxe IRS, social security si politie. Nu au insa access la informatie detinuta de municipiile si tribunalele locale, agenti economici privati, de agentiile de monitorizarea creditului, continutul conturilor bancare, fise medicale etc.
De exemplu, un caz destul de intalnit in timpul interviului, este cand examinatorul observa ca exista mai multe adrese unde vine posta unuia sau amandurora dintre soti, si incepe sa puna veridicitatea casatoriei sub semnul intrebarii. Din pacate, acest “stegulet rosu” este de cele mai multe ori utilizat gresit: majoritatea imigrantilor nu o duc prea stralucit financiar, mai ales in primii cativa ani dupa venirea aici, si sunt nevoiti sa isi schimbe domiciliul des, sa stea cu prieteni/cunostiinte, si sa se descurce cum pot. Nu toti imigrantii stiu ca exista ceva numit redirectionare de posta (mail forwarding) de la adresa veche la cea noua, iar multi prefera sa primeasca posta “importanta” - anumite biluri, taxe, etc. pe o adresa diferita din cauza nesigurantei cutiei postale unde locuiesc ei.
Pe langa istoria adreselor, un examinator se uita si la situatia financiara a petitionarului (cetateanului american). Daca acesta apare ca mult sub media minima de venit, daca primeste sau a primit recent ajutor de la stat, atunci examinatorul va investiga mai mult.
Dar nu doar factorii de mai sus sunt luati in considerare. Pozele din relatie, felul cum arata cei doi, din ce cultura sau etnie fac parte, timpul trecut de la casatorie, existenta copiilor, chiar si aparenta fizica si potrivirea de varsta, toate acestea conteaza in formarea impresiei examinatorului. In general, depinde foarte mult de examinator si de impresia lui/ei in ansamblu. E bine ca cuplul sa isi pastreze actele intr-un mod organizat, sa isi documenteze calatoriile, evenimentele, tranzactiile financiare, si mai ales chitantele (biluri) si tot ce tine de viata impreuna.
Daca examinatorului i se pare ceva in neregula cu o anumita casatorie, el o poate pune in investigare. Adica o va plasa unui departament de investigare de obicei aflat in afara statului Illinois, unde dosarul poate sta un timp foarte indelungat, chiar si ani de zile. Odata ajuns acolo, procesarea sa nu poate fi accelerata usor. Acest departament nu comunica cu publicul, si la intrebarile oamenilor adresate la “customer service” raspunsul este vesnic “pending”. Ce se poate face in acest caz este urmatorul lucru: un memoriu, cu declaratii ale cuplului si chiar si ale altor persoane (cunostiinte, prieteni, membri ai familiei), care sa reitereze veridicitatea casatoriei. Alaturi de aceste declaratii, se trimit probe asemanatoare celor aduse la interviu, datate de la interviu incolo. Un dosar post interviu, bine facut, are sanse de succes in medie de 50%.
Deci dupa cum vedeti, interviul este complex, si trebuie privit cu seriozitate, mai alex strangerea de probe. Oamenii trebuie sa fie calmi si stapani pe sine, sa raspunda clar la intrebari, cand le sunt adresate, si sa priveasca acest proces ca orice alt “appointment”, sa fie punctuali si organizati in acte.
Avocat Petra Micu