Uninominalul, adoptat de Camera

Premiera post-decembrista. Sistemul electoral romanesc va fi schimbat radical prin introducerea votului uninominal in modalitatea de alegere atat a parlamentarilor, cat si a presedintiilor de Consilii Judetene. Faptul ca proiectul de lege a obtinut astazi aprobarea Camerei Deputatilor, camera decizionala in Parlament, este un pas foarte important. Pana la intrarea in vigoare a legii au mai ramas doua etape: contestarea legii la Curtea Constitutionala, de catre PRM, si promulgarea ei de catre presedintele tarii.
Noul proiect de lege privind introducerea votului uninominal a fost adoptat astazi de deputati cu 231 de voturi “pentru”, 11 voturi “impotriva” si 18 abtineri. Camera Deputatilor este forul decizional pentru aceasta lege.

Presedintii CJ vor fi alesi tot uninominal
Deputatii au aprobat la dezbaterea Legii privind introducerea votului uninominal, un amendament conform caruia si presedintii consiliilor judetene vor fi alesi prin vot uninominal. Amendamentul a fost adoptat cu 132 de voturi “pentru”, 32 de voturi “impotriva” si 62 de abtineri. Acesta apartine deputatului PSD Victor Ponta si a fost, initial, respins de Comisia de cod electoral.
“Cred ca presedintii consiliilor judetene trebuie sa aiba legitimitatea votului. Haideti sa dam dreptul oamenilor sa-si aleaga presedintele consiliului judetean si haideti sa facem mai putine aranjamente”, a spus Victor Ponta, in plenul Camerei.

Liberalii s-au declarat impotriva acestei propuneri.
“Este normal sa legiferam ca seful administratiei judetene sa fie ales prin vot popular, dar trebuie sa veniti rapid cu un proiect de lege sa-l discutam. Nu aici trebuie sa statuam aceasta problema”, a spus deputatul PNL Pantelimon Manta.
Si deputatii UDMR s-au situat impotriva, sustinand ca, desi amendamentul i-ar avantaja, introducerea votului uninominal la alegerea presedintilor consiliilor judetene trebuie realizata in urma unei legi distincte.
“De ce nu am vota uninominal si omul numarul doi din stat, dupa seful statului, presedintele Senatului. Haideti sa facem o lege compacta pentru alegerea viitorilor presedinti de consilii judetene”, a afirmat deputatul Marton Arpad.
Referindu-se la acest amendament, deputatul PRM Marcu Tudor a provocat amuzamentul colegilor sai, cerandu-le celor care vor sesizarea Curtea Constitutionala sa mearga sa semneze pe lista PRM, urmand ca ulterior sa fie stabilite si motivele.

Posibila contestare la Curtea Constitutionala
Liberalul Mihai Voicu a declarat dupa adoptarea legii privind introducerea votului uninominalului, ca exista temeri ca actul normativ ar putea fi atacat la Curtea Constitutionala din cauza prevederii legate de alegerea presedintilor de consilii judetene.
Deputatul a precizat ca PNL, desi sustine politic alegerea presedintilor de consilii judetene prin vot uninominal, ar fi preferat ca aceasta prevedere sa faca obiectul unei legi separate, tocmai pentru a nu se periclita si votul uninominal pentru Senat si Camera din cauza unui eventual atac de neconstitutionalitate pe textul referitor la presedintii de consilii judetene.
Voicu a mai afirmat ca, in ultima perioada, deciziile Curtii Constitutionale au devenit “putin previzibile”, iar responsabilitatea pentru eventuala amanare a intrarii in vigoare a votului uninominal va reveni “celor care nu au avut ratiunea” sa accepte ca alegerea presedintilor de consilii judetene prin vot uninominal sa faca obiectul unei alte legi.

Procedura de vot
Proiectul arata ca votul va avea loc intr-un singur tur de scrutin, in colegii uninominale al caror numar va fi egal cu numarul senatorilor si deputatilor.
Astfel, fiecare partid va propune cate un singur candidat intr-un colegiu, iar cel care va obtine 50 la suta plus 1 din voturi castiga automat mandatul. Daca nimeni nu obtine acest scor, voturile vor fi repartizate proportional la nivel national, partidelor, conform Realitatea. Proiectul arata ca numarul de parlamentari va ramane neschimbat, colegiile urmand a fi desemnate de Guvern, printr-o ordonanta de urgenta, la propunerea unei Comisii speciale a Parlamentului.
O noutate ar fi pragul electoral alternativ. Parlamentarii din Comisia de cod electoral au introdus in legea votului uninominal o prevedere potrivit careia pot intra in parlament si partidele care obtin primul loc in sase colegii de la Camera si trei colegii de la Senat.
Astfel, daca un partid nu obtine necesarul de 5% pentru a intra in Parlament, va fi totusi reprezentat daca va castiga majoritatea in sase colegii de deputati si cinci de senatori.
Chiar daca pragul alternativ se refera la toate partidele, prima formatiune avantajata este UDMR. Asta pentru ca, in Harghita si Covasna, vor exista cel mai probabil noua colegii pentru Camera si patru pentru Senat. (Alexandra-Livia Dordea - Evenimentul Zilei)
Articol disponibil la adresa: http://www.romaniantribune.net/a1148_Uninominalul_adoptat_de_Camera.aspx