„Vulcanii noroiosi“,
rezervatia naturala aflata la 12 kilometri de Berca, in judetul Buzau, ofera
privitorilor unul dintre cele mai interesante peisaje din tara. Este o rezervatie
mixta (geologica si botanica), de 30 de hectare, care duce cu gandul la spatiul
selenar.
ACEST
FENOMEN NATURAL spectaculos este rar intalnit in lume. Turistii sunt impresionati
mai ales de peisajul ciudat pe care il formeaza numerosii vulcani in miniatura,
prin craterele carora gazele din adancuri aduc noroi sub forma unei paste
fluide de culoare alb-gri sau bruncenusie. Aceasta „lava“ vascoasa provine din dizolvarea
marnelor si argilelor intalnite in cale de apa antrenata spre suprafata de
presiunea gazelor.
In
jurul „vulcanilor“ se dezvolta o vegetatie care s-a adaptat la salinitatea
ridicata din zona.
Muntele
de noroi
Vulcanii,
situati in Subcarpatii de curbura, se vad din departare ca o ridicatura sub
forma conica, formata prin eruptia la suprafata pamantului a gazelor degajate
dintr-un zacamant de hidrocarburi care au antrenat namol. Accesul la rezervatie
este simplu, dar aproape nemarcat. Din Buzau, vizitatorii trebuie sa porneasca
pe drumul national 10, spre Brasov (prin Intorsura Buzaului). La kilometrul 18,
in satul Satuc se continua pe un drum la dreapta (marcat), spre comuna Berca,
iar de acolo, dupa traversarea raului Buzau se observa o intersectie de unde
drumul merge spre stanga. In dreptul scolii din comuna se alege drumul spre
dreapta, iar dupa aproximativ 10 kilometri, trecand prin satul Joseni, se
ajunge in satul Policiori, de unde mai sunt doar 6 kilometri pana la vulcani,
pe drum nemodernizat. In zona mai sunt si alte obiective turistice, cum este de
exemplu Tabara de sculptura de la Magura sau Manastirea Ciolanu, langa care, in
luminisurile din jur, se afla nenumarate sculpturi in piatra care au fost
executate in cadrul taberelor de vara organizate de Uniunea Artistilor
Plastici, in anii ‘70 si ‘80.
Vulcanii sunt de fapt formatiuni create de gazele
naturale provenind de la peste 3.000 de metri adancime, care trec printr-un sol
argilos, in combinatie cu apa din panza freatica. Gazele imping spre suprafata
apa amestecata cu argila. Namolul format de acestea iese la suprafata si, in acele
locuri, se usuca in contact cu aerul, formand niste structuri conice asemanatoare
unor vulcani. Namolul iesit la suprafata este rece, deoarece vine din
straturile de argila. In preajma vulcanilor noroiosi, solul este sulfuros si saraturos,
nepropice vegetatiei obisnuite. Totusi, anumite specii de plante special
adaptate, cum ar fi Nitraria schoberi si Obione verrucifera, gasesc aici un
mediu de viata propice. Vulcanii sunt cunoscuti in zona sub denumirea de pacle,
avand aceeasi structura ca si vulcanii adevarati. In interiorul lor se produs
procese similare, doar ca „eruptiile“sunt rareori periculoase. Sunt niste
vulcani in miniatura, la care conurile nu depasesc 5–6 metri inaltime, iar adancimea
de la care este aruncata spre suprafata „lava“ este mult mai mica.
Turistii
care au vizitat rezervatia spun ca au avut o senzatie ciudata, avand impresia ca
sunt pamanteni aflati pe o alta planeta. Cand este innorat, platoul arid cu
milioane de crapaturi si torenti adanci, separati de creste te fac sa crezi ca
ai ajuns pe luna, iar daca apare soarele, in plin desert african, pentru ca
noroiul uscat vireaza imediat din gri in galben deschis. De jur imprejur
terenurile sunt sterpe, inundate de noroi si acoperite de un strat gros de namol
solidificat, crapat, cu cratere din loc in loc, din care bolboroseste ciudat
noroiul rece. In timpul ploilor, apa se scurge in siroaie pe flancurile conurilor
creand prin eroziune un ansamblu de santuri, mai mult sau mai putin adanci. De
fapt, apa este cea care isi pune principala amprenta asupra locului. La mica
departare de zona cu cratere, peisajul se schimba din nou. Vulcanii sunt inconjurati
de o explozie de vegetatie: tufe enorme de liliac, flori, copaci tineri si batrani,
tufe care se incapataneaza sa creasca dintr-un pamant uscat, crapat si chiar o padurice
de liliac, aflata in interiorul rezervatiei.
Monument din 1924
Vulcanii
noroiosi au fost declarati inca din anul 1924 drept monument al naturii, aceasta
zona fiind una dintre putinele locuri din Europa in care pot fi vazuti vulcani
noroiosi, fenomene similare inregistrandu-se doar in Siberia, in Australia si in
insula Trinidad din Caraibe. Din pacate, zona este foarte saraca in privinta
ofertelor turistice, fara pensiuni sau restaurante. Romania este, se pare, o tara
prielnica vulcanilor noroiosi: astfel de fenomene se produc frecvent in
Subcarpatii de curbura (in special in zona Buzaului), dar au mai fost semnalate,
in ultimii 150 de ani, si in alte locuri (langa Ocna Sibiului, la Homorod, la
Bazna, pe dealurile Transilvaniei, dar si in anumite zone colinare din Moldova,
unde micii vulcani noroiosi erau numiti „gloduri“ sau „ochiuri de gloduri“). In
zona Paclelor Mici, pe o suprafata de aproape 10 hectare, se afla cei mai multi
dintre vulcanii noroiosi, de forme extrem de variate, dar de dimensiuni relativ
reduse. Aici pot fi vazuti vulcani deja formati, cu cratere in forma unor
trunchiuri de con, avand inaltimea intre 2 si 8 metri, iar in varf – mici
lacuri de „lava“ rece. Zi de zi, noroiul impins de gaze face ca aceste cratere
sa se mareasca, intinzandu-se unele catre celelalte, pana se unesc intre ele, dand
nastere astfel unor guri de vulcani cu diametre de 2–3 metri si cu marginile foarte
inselatoare. La cativa kilometri spre nordest este situat platoul Paclelor
Mari, cu o suprafata de aproape 20 de hectare, numele acestuia fiind legat de
dimensiunile foarte mari ale celor trei vulcani principali aflati in centrul
platoului. Diametrul fiecaruia dintre acesti trei vulcani masoara peste 100 de
metri (adica, este mai mare decat lungimea unui teren de fotbal!). Pe glob se
cunosc in total circa 1.100 de vulcani noroiosi. In Europa sunt foarte putini
vulcani noroiosi pe continent, cum ar fi cei din Azerbaidjan, mai multi exista
insa sub mari, cum ar fi spre exemplu vulcanii noroiosi din apele Norvegiei,
cei din marile Caspica si Barents.
Mirela Manu