O excelenta carte despre bani: ,,Cum sa muscam azi
din painea zilei de maine“. A scris-o Adrian Vasilescu. A aparut prin grija
Editurii ,,Minerva“. Iar revista noastra a organizat pe marginea ei, la Iasi, in
cadrul simpozionului ,,Acceleratori ai performantei economice’‘, o interesanta
dezbatere. Iar acum o prezentam cititorilor nostri in secvente grupate pe cateva
teme de actualitate. (Top Business)
In toamna anului 1938, intr-un Bucuresti revitalizat,
aflat la o rascruce a istoriei - cu o fata care radea, caci societatea romaneasca
era strabatuta dominant de o miscare dinamica: o cursa spre schimbari pozitive si
dezvoltare; si cu o fata care plangea, fiindca razboiul parea inevitabil – un functionar
marunt al Bancii Nationale, din structura administratiei, batea timid la usa
presedintelui comisiei de creditare. Venea cu o cerere. Voia un imprumut, ca sa-si
construiasca o casa.
Pana aici nimic deosebit. Tot mai multi salariati ai
Bancii Nationale solicitau si primeau credite. Pentru case. Numai ca maruntul
functionar administrativ voia un credit mare. El cerea bani multi, motivand ca
intentioneaza sa-si faca o casa impunatoare, undeva in centru.
Presedintele comisiei i-a primit cererea fara
comentarii. Dupa ce insa a analizat de cateva ori, comparativ, valoarea imprumutului
cerut si veniturile salariatului, care nu aveau cum sa acopere creditul, a pus
mana pe telefon si i-a solicitat o audienta guvernatorului. Banca Nationala a Romaniei
era condusa atunci de Mitita Constantinescu, o personalitate de prim rang:
avocat stralucit, specialist de renume in drept financiar, cu o experienta
colosala acumulata pe un traseu profesional extrem de complex. Mitita Constantinescu
a oprit cererea si, in ziua urmatoare, a invitat-o la BNR pe sotia celui ce
aspira la o casa scumpa. A intrebat-o direct daca isi da seama in ce poveste
complicata vrea sa intre sotul ei si daca... nu cumva a luat-o razna. Femeia
i-a raspuns, sigura pe ea, ca sotul ei e sanatos si ca „stie el ce face“.
De indata ce audienta a luat sfarsit, guvernatorul si-a
chemat subalternul. Cu cererea in mana, l-a intrebat mustrator: „Cum o sa platesti?“...
Functionarul, zambind amar, i-a spus: „Vine razboiul. O sa avem o inflatie cum
n-a mai vazut Romania. O rata lunara la casa asta va fi cat pretul unui pachet
de tigari“... A urmat un moment de tacere, spart apoi de un tunet. Mitita
Constantinescu si-a chemat colaboratorii apropiati, continuand sa tune: „Luati
cererea, aprobati-i imprumutul, dati-i cat vrea el si de maine sa-l mutati,
de-acolo, de la serviciul administrativ, in directia de credite a Bancii Nationale“.
...Amintiri. Ele traiesc, in timp, transmise din
generatie in generatie. Povestea functionarului de la administrativ, care visa
la o casa boiereasca, are un suport solid in realitatea acelor vremuri de
dinainte de razboi, cand luase avant in Romania constructia de locuinte
private.
De unde banii? Din credite. Bancile dadeau imprumuturi,
individuale ori colective, pe intreprinderi, pe institutii, si oamenii isi construiau
case. Priviti, in Bucuresti, de-o parte si de alta a Caii Grivita. Si astazi
mai sunt in picioare, in buna stare, casele construite pentru ceferisti in anii
interbelici. Priviti si casele vechi din alte cartiere. Era semnul unei societati
in dezvoltare. Era bucuria omului simplu, functionar, muncitor, de a-si face
propria-i casa. Surprinsa si intr-un cantec la moda: ,,Du-ma acasa mai
tramvai/Du-ma, du-ma, ce mai stai/Du-ma la casuta mea/Cu portita si cismea“. Apareau
case noi si in mahalale, liniile de tramvai ajungeau pana acolo, impreuna cu
lumina electrica, cu apa curenta si cu alte dovezi de civilizatie. Cel dintai
avantaj al creditului ipotecar, in dezvoltare atunci, era acela ca o banca nu imprumuta
de doua ori: mai intai pe antreprenor, care sa faca locuinte si sa le scoata in
vanzare, stabilind preturi dupa bunul lui plac; apoi pe cei ce voiau sa cumpere
aceste locuinte. Creditul ipotecar simplifica fluxul. Banca dadea un singur imprumut,
in contul cumparatorului, pe 20, pe 25 sau pe 30 de ani; banii, insa, ii primea
antreprenorul, care inalta casa sub supravegherea generala a bancii: de la
proiect si materiale pana la calitate si pret. Ambii castigand: cumparatorul se
alegea cu casa, antreprenorul avea front de lucru si locuri de munca. Totodata,
castiga si societatea, fiindca se imbogatea fondul locativ si crestea PIB-ul.
Adrian Vasilescu