"Traiasca regele/ In pace si onor,/ De tara iubitor/ Si-aparator de
tara". Vreme de jumatate de secol, rostirea acestor versuri ale Imnului
Regal, semnate de Vasile Alecsandri, era cale sigura catre ani grei de
inchisoare. La fel cum de neconceput era orice forma de aniversare a
zilei de 10 Mai, Ziua Regelui.
Astazi, familia regala s-a repatriat, si-a recuperat mare parte din
avere, are mai multe resedinte, iar Regele are statut oficial de fost
sef de stat. Asta nu inseamna insa ca romanii s-au reapropiat de
monarhie sau macar o privesc ca pe o optiune posibila. Dimpotriva.
Chiar si cei mai convinsi monarhisti tind sa admita ca drumul este
inchis. Si totusi, oricat de ipotetica, intrebarea ramane. Oare ar avea
nevoie Romania de o monarhie? Privind spre clasa politica, am putea fi
tentati de un raspuns pozitiv.
Parca niciodata politicienii nu au fost mai nerusinati, iar poporul mai
lipsit de orice speranta in privinta lor. Traian Basescu a aruncat
lumea politica intr-o criza profunda care i-a scos la iveala intreaga
mizerie si micime, insa presedintele pare sa-si fi atins, la randul
sau, in aceasta privinta, limitele.
Nu este in stare sa coaguleze acum o solutie pentru iesirea din aceasta
criza. Romania este blocata in haos, asediata de aceleasi figuri
politice schimonosite, intepenita in lipsa totala de viziune si
proiecte. Totul este doar balacareala si bajbaiala, cam ca inaintea
descalecarii celui care avea sa devina primul rege al Romaniei.
Firul rupt al istoriei
Carol I n-a facut minuni. Dupa ce si-a infrant impulsul puternic de a
pleca mancand norii dintr-o tara imposibila, a reusit sa dea un sens si
o coerenta miscarii politice aiuritoare de la Bucuresti. A reusit sa
faca ordine si sa impuna putina rigoare. A avut desigur la dispozitie
cateva elite politice fabuloase si impreuna au creat Romania moderna.
Intr-o lume reasezata in tipare firesti, pe baza unei ierarhii
sanatoase de valori, poate ca aceste elite politice, sufocate acum de
impostori, ar iesi la iveala si acum. Insa nu mai exista institutia
care cu prestigiul, forta morala si autoritatea ei sa arbitreze jocul
politic.
Daca vom privi catre Europa, vom vedea ca tarile cele mai stabile si
prospere sunt monarhiile. Poate ca locul Romaniei ar fi fost, intr-un
curs firesc al istoriei, printre ele. Nu avem o traditie republicana.
Republica a venit la noi pe tancurile sovietice, dupa ce, condusa de
regii sai, Romania devenise un stat modern si prosper.
Dupa 1989, firul n-a mai putut fi insa legat. Ion Iliescu s-a temut
cumplit de Rege si a facut tot ce i-a stat in putinta pentru a-l tine
cat mai departe, mai ales dupa entuziasmul popular starnit de vizita
facuta de familia regala la Bucuresti, de Pasti in 1992.
Emil Constantinescu, la randul sau, i-a permis Regelui sa revina, i-a
acordat pasaport romanesc, dar nimic mai mult. Abia dupa ce s-a
asigurat ca Mihai I a renuntat defintiv la ideea revenirii pe tron,
acelasi Ion Iliescu si-a facut un titlu de glorie dintr-o ipocrita
reconciliere istorica si din restituirea proprietatilor celui pe care
cu un deceniu in urma il alerga pe autostrada si-l obliga sa se suie
inapoi in avion.
Regele, la randul sau, a acceptat (umilitor sau nu, numai istoria va
stabili) compromisul. Daca Regele Mihai a fost intr-o oarecare masura
repus in drepturi, institutia monarhica, cea cu adevarat importanta de
fapt, este departe de asa ceva.
Imensa mistificare
Mistificarea istoriei in 50 de ani de comunism nu a fost combatuta cu o
munca la fel de eficienta de restituire a adevarului. Generatii de
copii au invatat pana in 1989 ce grozavii a comis familia regala si cum
i-a jefuit ea pe romani, din 1990 propaganda a continuat eficient si
ticalos, convingand poporul ca regele flamand vrea sa se intoarca in
tara cu cele cinci fiice, la fel de flamande se-ntelege, si sa
jefuiasca din nou poporul.
Restituirea proprietatilor regale a starnit un val de tulburare, de
parca familia regala nu ar ar fi avut acelasi drepturi ca oricare alta
familie care si-a revendicat bunurile confiscate de comunisti.
Cel mai recent exemplu de manie proletara impotriva restituirii se
refera la Castelul Bran, recuperat de urmasii principesei Ileana, una
dintre matusile lui Mihai I. Branul i-a fost donat reginei Maria de
autoritatile brasovene, dupa Marea Unire. Cladirea era o ruina,
nelocuibila. Regina a readus castelul la viata, l-a reparat, renovat,
amenajat si umplut cu valori, exclusiv pe banii ei.
Mai mult, a introdus electricitate de care au beneficiat gratuit trei
sate invecinate- Bran, Simon si Moeciu. Multi sateni au fost angajati
pe domeniile regale, astfel incat si oamenii din zona au inceput sa o
duca din ce in ce mai bine.
Regina Maria a transformat castelul intr-o bijuterie, pe care a lasat-o
mostenire fiicei ei Ileana, care i-a continuat munca. In timpul
razboiului, principesa Ileana a construit la Bran un spital pentru
raniti unde a si lucrat zi si noapte ca infirmiera.
In 7 ianuarie 1948, a fost obligata sa paraseasca Branul pentru
totdeauna. Masina cu care a plecat s-a impotmolit in noroi de unde au
scos-o cativa sateni. Principesa a vrut sa-i plateasca. Raspunsul unuia
dintre oameni a fost: "Nu luam noi daruri de la dvs. Nu ati raspuns
oare chemarilor noastre zi si noapte? V-am facut un mic bine, dar atat
de trist - vedeti, nici pamantul nu va lasa sa plecati!" ( Narcis Dorin
Ion "Castelul Bran", pg. 186).
Comunistii au furat din castel tot ce s-a putut fura si nici pana
astazi n-a fost recuperata decat o infima parte din valorile disparute.
Si-atunci, pentru ce sa ne inflamam patriotic si parlamentar pentru ca
familia principesei a recuperat castelul Bran si vrea acum sa-l vanda?
Pentru ca istoria nu a fost nici ea recuperata. Pentru ca minciunile si
mentalitatile create de ele sunt mai puternice decat adevarurile din
carti la care ajung putinii curiosi.
Poate ca reinstaurarea monarhiei ar fi fost imposibila si nefolositoare
pentru Romania dupa 1989. Cert este insa ca aceasta mistificare
profunda si necorectata pe deplin este principalul motiv pentru care,
de fapt, nu a existat nicio sansa reala de reinstaurare a monarhiei in
Romania.
Ioana Ene - Ziare.com