C.V. Tudor a anuntat ca vineri cel mai probabil va convoca un congres extraordinar unde va propune iesirea PRM din acest "Parlament al rusinii si mafiei", si a lasat de inteles ca se va gandi bine daca mai inscrie PRM la urmatoarele alegeri in conditiile in care partidul este furat permanent la orice scrutin.
In ceea ce priveste propria sa demisie, Tudor a spus ca nu mai poate sta in "troaca porcilor" alaturi de "unii ca Mircea Geoana sau Vasile Blaga".
Actualul vicepresedinte al Senatului a spus ca cel care a orchestrat aceasta "nerusinata frauda" este ambasadorul american, Nicholas Taubman, despre care a spus ca e "un evreu ce trebuie expulzat". in categoria celor care mai trebuie expulzati este si primul candidat pe lista UDMR, Frunda Gyorgy.
In favoarea UDMR si a "partidului fantoma a lui Stolojan" a fost furat PRM, a opinat Corneliu Vadim Tudor, care a spus ca in cifre reale, PRM ar avea intre 12 si 14%. Presedintele PRM a mai sustinut ca "frauda colosala" la care a asistat impreuna cu ai sai colegi este "mai mare decat cea din 1946".
"Nici Traian Basescu nu este departe de aceste aranjamente frauduloase", a mai spus Tudor care l-a caracterizat pe parcursul conferintei de presa pe seful statului drept "tigan".
Marko Bela considera ca Laszlo Tokes nu poate sa aiba constiinta linistita
Presedintele UDMR Marko Bela, a declarat duminica seara, la Tg. Mures, ca Laszlo Tokes nu poate avea constiinta linistita, dupa ce a vaduvit, prin candidatura sa, numarul alesilor maghiari care vor ajunge in Parlamentul European, transmite NewsIn.
"Am vazut ca exit poll-ul il credideaza si pe Tokes. ii doresc spor la treaba si sa realizeze tot ceea ce a promis. Rezultatul arata ca daca ar fi existat o lista a solidaritatii totale, acum nu am fi vorbit de 2 sau 3 europarlamentari, ci de 4 sau 5", a declarat Marko Bela. Liderul maghiar a evitat sa discute despre un program comun cu Tokes la PE si si-a exprimat retinerea fata de posibila apartenenta a episcopului la grupul popularilor europeni.
Senatorul Frunda Gyorgy, care figureaza pe prima pozitie pe lista UDMR pentru PE a fost insa mult mai transant. "Ma bucur ca Tokes a intrat in PE pentru ca scopul lui nu a fost sa intre el, ci sa nu intram noi. L-am invins pe Tokes din acest punct de vedere, acum va avea ocazia sa isi dovedeasca abilitatile de europarlamentar. Sunt curios cate rapoarte va face si ce va lucra acolo. Daca Tokes nu era, noi aveam cinci oameni si el este responsabil pentru asta. Constiinta lui nu poate fi linistita dupa alegerile de azi", a spus Frunda. El este convins ca a fost votat si de romani deoarece procentele adunate depasesc reprezentativitatea etnicilor maghiari.
Eckstein Kovacs, bucuros de rezultatele obtinute de UDMR, Tokes si PRM
Senatorul UDMR de Cluj Eckstein Kovacs Peter a catalogat rezultatele anuntate de exit-poll-urile de la alegerile pentru Parlamentul European drept o surpriza placuta atat pentru Uniune, cat si pentru episcopul reformat de pe langa Piatra Craiului, Laszlo Tokes.
"Rezultatele sunt cele asteptate. Ceea ce este surprinzator, dar a fost o surpriza placuta ca atat UDMR, cat si candidatul independent Tokes Laszlo au obtinut un procent care permite accederea lor in Parlamentul European. De asemenea, rezultatul PRM-ului e un lucru, cred eu, imbucurator, si arata ca in Parlamentul European au loc mai mult partidele cu tinuta europeana", a declarat duminica seara senatorul UDMR.
Voiculescu nu lasa PC, asa cum a promis
Presedintele PC, Dan Voiculescu, a declarat, dupa publicarea exit-pollurilor TNS-CSOP si CCSB, care indica situarea formatiunii sale sub pragul de 5%, ca rezultatul obtinut de conservatori conform acestor estimari nu este ceea ce si-a propus, dar ca PC va ramane in batalia politica.
"Suntem o mana de oameni cu sufletul mare, fara fonduri mari, asa cum a avut PD sau PSD, am reusit un peste 4%, pe care inca nu il consideram final, deoarece acestea sunt rezultatele pana la orele 18.00", a spus Voiculescu referindu-se la sondajul comandat de una dintre televiziunile familiei sale la CCSB, care arata ca PC ar fi obtinut 4,2%, sub pragul electoral, de cinci la suta pentru accederea in Parlamentul European. De asemenea, un alt exit-poll, al TNS-CSOP, comandat de Realitatea TV, arata ca partidul lui Voiculescu ar fi obtinut 2,4%.
La debutul campaniei electorale pentru alegerea Parlamentului European, Voiculescu a afirmat ca in cazul in care partidul sau nu obtine 7% din voturi, el va demisiona de la conducerea partidului.
Imediat dupa aflarea estimarilor institutelor de sondaje, Voiculescu a declarat ca asteapta rezultatele valabile pentru ora 21.00. "Nu este ceea ce ne-am propus, iar, in varianta in care nu vom reusi sa trecem pragul, ramanem in continuare in batalia politica", a mai spus liderul conservator.
Pentru UCM nu este favorabil ca si Tokes si UDMR sa intre in Parlamentul European
Liderul Uniunii Civice Maghiare (UCM) din zona Sfantu-Gheorghe, Gazda Zoltan, a declarat duminica seara, ca este "nefavorabil" daca si Tokes si UDMR intra in Parlamentul European, transmite corespondentul NewsIn.
"Dupa parerea mea, nu este favorabil pentru noi daca si Tokes si UDMR intra (in Parlamentul European, n.r.). Noi ne gandim in perspectiva care dicteaza. Daca castiga si UDMR, e ca si cum li se pune un cal sub fund si nu se mai gandesc la politica gresita pe care o duc", a declarat Gazda.
In ceea ce priveste prezenta ridicata la vot din Secuime, liderul UCM a spus ca maghiarii au luat in serios campania electorala, iar cei care s-au dus sa voteze cu Tokes i-au mobilizat si pe cei care voteaza cu UDMR.
Gazda a adaugat ca, pentru viitor, trebuie neaparat sa existe o colaborare cu UDMR pentru Parlamentul Romaniei, pentru ca acolo va fi o participare mai mare. (Ziare.com)