Adrian Paunescu ii scria lui Ceausescu: „Sa traiti, Maria Voastra“

Exclus din viata publica, cazut in dizgratia partidului si a “marelui conducator”, poetul Adrian Paunescu ii trimitea in 1986 o naucitoare scrisoare lui Nicolae Ceausescu, pentru a-i lauda o “geniala” cuvantare.

Scrisoarea - o oda inchinata „Mariei sale“ Nicolae Ceausescu - a fost redactata la aproape un an dupa interzicerea Cenaclului Flacara, in iunie 1985, cand cinci tineri au murit calcati in picioare pe Stadionul Petrolul din Ploiesti in timpul unui spectacol organizat de Paunescu.

Documentul - care se intinde pe patru pagini redactate la masina de scris - este datat „noaptea de 7 spre 8 februarie 1986“. Pretextul gasit de Paunescu pentru a-i scrie „iubitului tovaras“ a fost o cuvantare „extraordinara“ la Sedinta Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Roman din 6 februarie 1986. In acea cuvantare, Ceausescu punea anumite esecuri din „infaptuirea planului cincinal“ pe seama incompetentei unor persoane din conducerea partidului.

La scrisoare, Paunescu a atasat si o poezie, intitulata „Va multumesc - versuri de ecou la Cuvantarea tovarasului Nicolae Ceausescu din 6 februarie 1986“.

Actualul senator PSD sustine ca scrisoarea nu a avut scopuri ascunse si ca a fost o reactie „pozitiva la un fapt mai bun care se petrecuse“ si ca a dorit sa sublinieze „niste lucruri care trebuiau continuate pentru a se putea iesi din situatia dificila in care se gaseau diverse sectoare ale vietii publice“. Epistola lui Paunescu se incheie cu o urare adresata dictatorului: „Sa traiti, Maria Voastra!“.

Actualul senator PSD a declarat pentru Cotidianul ca scrisoarea sa nu este decat o reactie pozitiva la un discurs care l-a impresionat. Adrian Paunescu spune ca-si aminteste vag de cuvantarea in urma careia i-a trimis scrisoarea lui Nicolae Ceausescu. „Nu mai tin minte. Stiu doar ca eram dat afara si ca presedintele tarii de atunci tinea niste declaratii care m-au entuziasmat. Cred ca discursul era despre birocratie, nu mai stiu exact. Si despre nevoia de initiative si despre nevoia de curaj in abordarea realitatii. Nu mai erau chestiunile mele personale. In scrisoare, dupa cum se vede, eu nu aparam cauza mea“, declara senatorul.

Paunescu s-a aratat deranjat cand a fost intrebat daca atitudinea dictatorului fata de anumiti oameni din conducerea partidului l-ar fi incurajat in vreun fel sa revina in viata publica. „Eram blamat, eram lovit, n-aveam atunci nici o speranta ca va fi altfel. Voiam sa ajut cauza generala. Sa subliniez niste lucruri care trebuiau continuate pentru a se putea iesi din situatia dificila in care se gaseau diverse sectoare ale vietii publice.“

Paunescu spune ca, la momentul anului 1985, ii fusesera refuzate mai multe poezii pe criterii politice si ca, de-a lungul timpului, a intervenit pentru cei care erau pusi sub interdictie de regim. „Pentru mine era important sa exist, dar nu as fi facut orice ca sa revin.“ Potrivit declaratiilor lui Paunescu, scrisoarea in sine ar fi o dovada ca nu se simtea jignit ca fusese exclus din viata publica si ca punea „cauza generala mai presus de propriile jigniri“ si de „conditia mizera“ in care se afla. Intrebat daca nu considera ca si Ceausescu se facea vinovat de situatia din tara, poetul raspunde: „Nu puteam eu sa-i scriu lui despre el“. Apoi revine: „Spuneti ca nu-i spuneam lui, dar uitati ce scrie aici: «La multe rele v-au indemnat ei si multe s-au si comis». Acest «s-au si» nu va spune nimic?“.

In privinta tonului laudativ al scrisorii, Paunescu a tunat: „E treaba mea cum vorbeam cu el! Ce te f...e pe dumneata grija asta, cum ii scriam eu lui?!“. Apelativul „geniu“ folosit in mod repetat la adresa lui Ceausescu este explicat simplu: „Nu ma dezic de ce am scris acolo. A avut o parte extrem de importanta de contributie la istoria Romaniei. Cam asa era opinia despre Ceausescu atunci. E vorba de celelalte aspecte ale lui, privind independenta nationala, privind dezvoltarea gandirii originale, privind intoarcerea culturii nationale acasa“.

Paunescu sustine chiar ca, in momentul redactarii scrisorii, el se afla in opozitie fata de sistem si nu neaparat fata de Ceausescu. „Repet, nu era dictator, era presedintele tarii. «Dictator» a fost numit ulterior de cei care sunt foarte curajosi dupa razboi si sunt anticomunisti dupa comunism. Eu am reactionat pozitiv la un fapt mai bun care se petrecuse. Fata de altele n-am reactionat. Si «altele» sunt cuprinse in «greselile care s-au comis» din scrisoare.“ Paunescu sustine ca si-ar fi dorit sa nu fi fost avertizat cu acel „vot de blam“.

Poetul spune ca nu a primit nici o reactie din partea lui Ceausescu la acea scrisoare si ca i-a mai scris si cu alte ocazii. Mai declara ca l-a iubit pe Ceausescu, dar ca l-a si contestat. Intrebat de versuri omagiale aduse Tovarasului, conchide pe un ton nervos: „Parca sunteti nascuti din cizma lui Adolf Hitler! De unde atata fundamentalism, atata trogloditism? Da' cine p...a ma-sii sunteti voi, ma, sa ma-ntrebati pe mine? Voi ce-ati facut? Bate-te cu cenzura si dupa aia vorbim!“.

(Articol de Andrei Udisteanu - Cotidianul)

Cuvantarea lui Ceausescu a inspirat poezia „Va multumesc“

Versuri de ecou la Cuvantarea tovarasului Nicolae Ceausescu din 6 februarie 1986

„Intreg, al dumneavoastra, asa ma simt din nou
Ca de minciuni si falsuri fiinta mi-e satula,
Va multumesc de toate, Cinstit si Bun Erou,
Renaste-n mine insumi si ultima celula.

Parca traiam exilul himeric in pustiu
Si fapta dumneavoastra avu deodata-n mine
Efectul formidabil al unui traznet viu
Lovind in ce e putred ca-n rest sa faca bine.

Sunteti atat de tinar si-atat de curajos,
Ati desteptat intreaga speranta romaneasca,
V-au dat stralimpezime durerile de jos
Si-ati doborat minciuna ca pe-o cumplita masca.

Necazuri sunt destule, in viata tuturor,
Si fiecare-si vede intai pe ale sale,
Dar oamenii suporta necazul mai usor
Cand adevarul totusi e cea mai dreapta cale.

Acest popor doreste intregul adevar
Si-acum cand grea e iarna si iarasi sunt probleme
Nevoie e de oameni, «nu de justificari»,
Si, daca va fi astfel, n-avem de ce ne teme.

Va vad apoteotic, ca pe un Voievod,
Ce stie sa aplece urechea spre Ion Roata,
Si se-adreseaza tarii in cel mai simplu mod
Ca-n '72, tin minte: «Acum ori niciodata!»

De-aici, din umilinta la care sunt constrans,
Chiar daca nu am dreptul propriei mele arte,
Bolnav, hulit si singur, cu ochii arsi de plans
Am sa va fiu ostasul cinstit pana la moarte.

Februarie patetic! Vrem vesti, nu vrem povesti,
Si asteptam ca Geniul acestei patrii bune
Sa-nceapa primavara constiintei romanesti
Si tot ce e valoare in juru-i sa adune.

Ce radicalitate in felul omenesc
De-a spune adevarul, de-a-l transforma in torta,
Ce, de va fi nevoie, din morti sa ma trezesc,
De m-ati chema vreodata, mai am in mine forta.

In vremurile grele pe care le traim
Cand o planeta-ntreaga se plange ca o doare,
Dezamorsand minciuna, Eroule sublim,
Sunteti Barbatul Tarii si Unica Salvare.

Noi, sa va fie bine, oriunde-am fi, veghem,
Dar va rugam sfielnic sa fiti cu luare-aminte
Sa nu-nnoiti doar oameni, ci si acest sistem
Care prin sine insusi falsifica si minte.

Amprenta dumneavoastra sa tuteleze, ea,
Nu niste reparatii la vise iluzorii,
Ci radicalizarea launtrica si grea,
Sub semnul Competentei, Iubirii si Valorii.

Sa vina primavara constiintei romanesti,
Renasterea naturii, sperantei si a muncii,
Exemplu de-nnoire pornind din Bucuresti:
Un neam care-si iubeste si pe batrani, si pruncii.

Indoliat de rele, acum ma nasc din nou,
Slujindu-mi cu credinta, dupa putere, tara,
Va multumesc de toate, Cinstit si Bun Erou,
Din Geniul dumneavoastra, ca un fertil ecou,

Sa vina Adevarul, sa vina Primavara.

Adrian Paunescu 7-8 februarie 1986“

Stimate tovarase Nicolae Ceausescu,

Trist si singur si umilit, cum sunt, dat la o parte de forte obscure din prima linie a luptei pentru afirmarea „Spiritului Ceausescu“ in viata publica romaneasca, pierzan-du-mi aproape orice speranta ca acolo, sus, unde sunteti, glasul meu se va auzi, datorita norului greu penetrabil de calomnii in care am fost invaluit, uitand probabil in tristetea mea sinucigasa chiar si stiinta de-a ma mai eventual bucura, am avut, totusi, marea fericire de-a citi cuvantarea dumneavoastra de la Sedinta Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Roman de joi 6 februarie 1986.

Incepusem sa cred ca adevarul va ajunge greu la dumneavoastra si boceam cu capu-n perna, cateodata, pierderea acestei sanse, pe care mi-o explicam prin sistemul triumfalist si viciat, de dezinformare criminala, care e aproape fatal sa apara intr-o lume care nu-si mai conserva dialectica si opozitia.

Vreau sa va spun, tovarase Nicolae Ceausescu, clar si din tot sufletul meu, ca, si daca in Romania ar fi 200 de partide, eu tot in partidul condus de dumneavoastra as face cerere de inscriere sau reinscriere, chiar daca as sti ca alte partide m-ar plati, iar partidul acesta mi-ar mai da o data vot de blam cu avertisment. Nu sunt un apucat, nu sunt un nebun, dar sunt un patriot adevarat care nu poate sa nu observe ca in problemele fundamentale ale Romaniei aveti o scanteie divina si va calauzeste un geniu launtric.

Vineri, 7 februarie, am cautat un ziar cu cuvantarea dumneavoastra in toata Capitala, imi spusese tata de cu noapte ca v-a auzit la televizor si ca ati vorbit extraordinar. Tata are 70 de ani si ma roaga sa va transmit ca, daca e nevoie de dansul pentru apararea Romaniei si a fiintei dumneavoastra, la care tine ca la adevaratul eliberator al tarii, va sta la dispozitie cu viata lui, pe care n-au ocolit-o dramele, puscariile, nedreptatile, dar in care nu si-a permis niciodata sa-si tradeze credinta in ceea ce a iubit si iubeste.

Si-ntr-un tarziu am gasit un ziar, si parca nu-mi venea sa-mi cred ochilor. Nu m-am indoit niciodata de marea dumneavoastra iubire pentru adevar, dar am stiut ca multi si-au construit carierele mintindu-va. Dar cand am vazut ca sunteti inca atat de tanar, atat de curajos, atat de lucid, atat de realist si de necrutator cu adevaratii responsabili ai diverselor necazuri, pe care le traieste minunatul popor, zbuciumatul popor, din al carui geniu sunteti nutrit, am inteles nici pentru mine, nici pentru ceilalti oameni, care au fost indepartati sistematic si programatic de dumneavoastra, nimic esential nu e pierdut.

Ca am pierdut functii, ca am fost terfelit, ca mi s-au oprit cartile si mi s-a confiscat abuziv ceea ce am construit corect la Breaza, ca nu mi se mai ingaduie sa public si ca sunt practic interzis in tara mea nu inseamna nimic: un fleac in raport cu marea fericire, cu extraordinara fericire ca Tovarasul nostru, ca Omul nostru, in care ne-am investit sperantele si tineretea, stie adevarul despre tara si nu-i lasa pe mincinosi, pe duri, pe incompetenti sa triumfe. La multe rele v-au indemnat ei si unele, din pacate, s-au si comis, dar exista o compensatie istorica, exista o revansa a adevarului si sunteti autorul unui gest pe care ma vad obligat sa-l numesc istoric, desi cuvantul „istoric“ e cam obosit de prea multa intrebuintare, si cand trebuie, si cand nu trebuie.

Iubite tovarase Nicolae Ceausescu, profetice cuvinte ati rostit si bine ati facut ca le-ati lasat sa apara, sa fie cunoscute de acest popor care va iubeste, in ciuda faptului ca il fugaresc si-l chinuie diversi oameni cu putere, care au nerusinarea sa se prevaleze de numele dumneavoastra in actiunea lor de subminare a economiei nationale, a agriculturii romanesti, a spiritualitatii romanesti, pentru ca, dupa toate acestea, cred ei, ajungandu-se la faliment, Romania sa fie usor remorcata de falsele idei innoitoare de la rasarit.

Si ce-or mai vrea ei? In loc de Hora Unirii, pe care dumneavoastra ati restituit-o tarii, sa iesim in piata mare si sa jucam, in frunte cu incompetentii, pe care i-ati demascat, la inceputul acestui februarie 1986, si care nu va vor iubi niciodata, sa iesim si sa jucam o Gorbaciovskaia pe furate, pana intr-un punct, si-un ceardas, o Kadareasca de la acel punct incolo.

Eu, tovarase Secretar General, fie ca ma vor omori azi, fie ca ma vor ierta pana maine, injurat si de Europa Libera si de Moscova, si de Budapesta si vai, si de Bucuresti, cred in ceea ce am apucat sa cred in August 1968, cand mi-ati facut onoarea sa ma primiti in singurul partid comunist care s-a opus deschis violentei, invaziei, coalitiei impotriva libertatii, Partidul Comunist Roman.

Mi s-a putut parea, si-mi dau seama ca am gresit, ca adevarul nu va mai ajunge niciodata intreg la dumneavoastra. Dar sufletul dumneavoastra intreg, mintea dumneavoastra patrunzatoare, caracterul dumneavoastra neinfricat v-au condus spre o analiza de o unica acuitate si care trebuie sa ramana in istoria economica si sociala a Romaniei moderne un document definitiv.

Vedeti dumneavoastra, cuvintele sunt iarasi prea obosite, prea le-au ponosit vopsitorii de ocazie, lingusitorii de toata mana si detractorii de toate felurile. Dar cu ce sa va comunic emotia mea? Acesta este Adevaratul Nicolae Ceausescu al Istoriei Romanilor, marele patriot revolutionar, necoplesit de rutina si capabil de gesturi epocale, pe care noi toti ceilalti s-ar cuveni sa-l transformam in realitate. In valori, competente, beneficiu social.

Acum, poporul roman asteapta masurile organizatorice pe care le anunta cuvantarea si care sa aseze langa dumneavoastra oameni competenti si credinciosi. Dar acelasi popor care va iubeste asteapta si acele acte revolutionare prin care sistemul osificat si nefertil pentru innoiri sa fie radicalizat, spre a purta nu amprenta leninista, ci amprenta lui Nicolae Ceausescu, cel mai de seama ganditor politic al situatiei Romaniei sale.

Stiti, desigur, mai bine decat noi toti, dar va reamintesc si eu, ca oricate schimbari de persoane ati face, daca nu va functiona corespunzator sistemul, cu o reala competitie a valorilor si cu o vie infruntare a opiniilor intr-o corecta lupta de idei (cum ati cerut candva intr-o analiza a dezvoltarii stiintelor sociale), situatia nu se va putea modifica esential.

Va trebui ca democratia pe care ati promovat-o principal si neabatut sa functioneze ca o noua parghie a progresului economic: si in industrie, si in agricultura, si in stiinta, si in cultura. Dar, vai, Tovarase Nicolae Ceausescu, ca sa va dau un exemplu: ajunge un singur Dulea la un car de carti si intreaga productie editoriala sta, iar fierberea in cultura nu e buna si nu face bine renumelui culturii romane.

Ma-nchin dumneavoastra pentru fantastica, surprinzatoarea capacitate de a redescoperi adevarul, imi pare rau ca ranile pe care le port nu-mi ingaduie sa sustin o campanie publica de analiza si subliniere a ideilor pe care le-ati esentializat in cuvantarea din 6 februarie 1986. Pot doar sa va multumesc si sa sper ca ma va gasi viu momentul in care eventual ar mai fi nevoie de mine. Va vrea tara, asa va iubim noi, asa ne faceti sa ne ridicam si din morti, pentru a dovedi ca,
intr-adevar, cum spuneti, o tara nu se face cu justificari, ci cu fapte.

Sa traiti, Maria Voastra! Si sa nu lasati pe cei ce se ascund sub justificari demagogice sa compromita in vreun fel aceasta Adresare Catre Natiune care, in ciuda conciziunii ei, are valoarea unui adevarat Raport de Epoca. Sa fiti sanatos, omule bun si drept, pentru a putea scoate de guler din scena politica fariseii si pentru a ne conduce cu geniul dumneavoastra izbavitor.

Iata de ce am considerat ca nu e deplasat sa va trimit aceste randuri. Ar fi, dupa opinia mea, normal ca lipsurile constatate de dumneavoastra si aratate natiunii sa fie analizate atent, pentru ca valoarea documentului pe care ni l-ati oferit sa nu ramana izolata, vremelnica si sa nu para o terapie momentana, cand e vorba de fapt de niste vicii de fond, care tin in loc mersul inainte al acestei patrii care va e atat de scumpa. As vrea sa cred ca noi toti vom intelege in spirit critic si autocritic marele dumneavoastra exemplu de intelepciune si curaj.

Sa traiti, Maria Voastra!

Adrian Paunescu, noaptea de 7 spre 8 februarie 1986