Romanii au cea mai mare incredere in Biserica si Primarie

Potrivit rezultatelor unui sondaj realizat de Asociatia pentru Transparenta si Libertate de Expresie (ATLE), aproximativ 65% dintre cetateni au foarte multa incredere in Biserica, 55,2% in Primarie si 50% in Armata.

Mai mult, conform sursei citate, 43% dintre cei intervievati au declarat ca au multa incredere in presedinte, 51,5 acorda putina incredere presedintelui, iar 5,5% nu sunt hotarati sau nu au vrut sa raspunda.

Aproximativ 39% dintre cetateni declara ca au multa incredere in Consiliul Judetean, 49,7% au putina incredere in aceasta institutie, iar 11,3% nu au raspuns la intrebare. Justitia este cotata cu 27 de procente la capitolul multa incredere, in timp ce 66,5% dintre respondenti declara ca au putina incredere in Justitie, iar 6,5% nu au raspuns sau au fost nehotarati.

Cote scazute de incredere inregistreaza Parlamentul, 80,1% dintre persoanele intervievate declarand ca au foarte putina incredere in aceasta institutie, 15,3% afirmand ca au incredere in Parlament, iar 4,6% au spus ca nu sunt hotarati. Aproximativ 19,1% au declarat ca au multa incredere in Guvern, in vreme ce 71,9% au afirmat ca au putina incredere in aceasta institutie, iar 7% nu au raspuns.

Interviurile au fost efectuate in 40 de judete si in Bucuresti, pe un esantion de 1.142 de persoane, reprezentativ pentru populatia Romaniei cu varsta mai mare de 18 ani.

Roxana Dumitru - Evenimentul Zilei
Articol disponibil la adresa: http://www.romaniantribune.net/a1846_Romanii_au_cea_mai_mare_incredere_in_Biserica_si_Primarie.aspx