In anul integrarii in UE, in scolile din satele Romaniei saracia bate orice megaprogram de reforma educationala. Lipsesc mancarea, caldura, caietele, manualele, profesorii si, mai ales, sperantele. Copiii vin la scoala fiindca aici capata cornul cu lapte, pe care nu le au acasa, si ca sa invete tabla inmultirii acompaniata de ghioraitul matelor.
Scoala cu clasele I-IV din Poiana Negustorului, judetul Bacau, este una din cele 17.449 de scoli rurale in care, cu toti banii dati in ultimul an Educatiei, tot nu s-au putut cumpara lemne suficiente, WC-ul este tot in fundul curtii, iar prin tavane curg siroaiele ploii. Dascalii si elevii sunt personaje rupte dintr-o realitate cruda, ce pare ca nu se va schimba niciodata.
Fondurile structurale, pe care Romania ar fi trebuit sa le foloseasca si pentru programele de Educatie, zac la Bruxelles, deoarece specialistii n-au fost in stare inca sa defineasca termenii accesarii, in timp ce, la Poiana Negustorului si in alte sute de scoli, fratii vin cu schimbul la scoala, fiindca nu au decat un rand de haine si o singura pereche de incaltari.
E o realitate a Romaniei anului 2007, care aminteste insa cutremurator de Romania inceputului de secol XX. Cand vor vorbi Europei despre cat de bine s-a integrat Educatia din Romania, parlamentarii nostri, aflati acum in plina campanie electorala, ar trebui intrebati cum se pot numi cetateni ai Europei elevii si dascalii din Poiana Negustorului.
Pret de cativa kilometri, mergem printr-o padure, parca pictata: galben, rosu, caramiziu. Copacii inalti umbresc soseaua, varful dealului se proiecteaza in soare. Dupa cateva minute, incepe sa se intrezareasca luminisul. Drumul nu ne pregateste pentru ce va urma. Te astepti sa dai de casute cochete, din lemn, cu flori pe la geamuri. Dupa o curba, ne trezim in fata scolii. Prima tresarire. Cat noroi! A doua: nimic cochet, cu flori la geamuri.
Doar o cladire, fara nimic special, varuita candva in alb, astazi murdara, cu acoperis din tabla. Singura culoare mai vie e turcoazul prafuit de la ramele de lemn vechi ale geamurilor si placuta albastra tipica, de prezentare: „Scoala cu clasele I-IV, Poiana Negustorului, Comuna Blagesti, Bacau". Deasupra sta scris „Ministerul Educatiei si Cercetarii". Aici, intr-un loc unde educatia abia urca dealul, iar cercetarea nu exista, aceasta titulatura pare o ironie.
In clase se face focul cu lemne
Urci doua trepte, treci de usa verde, care sta deschisa larg doar cu ajutorul unui cataroi (observi ca are un geam spart, acoperit cu carton si un altul, cu o perdeluta) si intri. Un hol larg, nu prea lung, cu mozaic gri pe jos, murdar de la noroiul purtat pe incaltarile elevilor si invatatorilor. Crapaturile si gaurile din podea au fost plombate cu ciment. Cu o zi in urma, a plouat prin tavan, si pe hol, si intr-una din clase. Inca se vad urmele galbui. Invatatorii se chinuiesc sa obtina bani de la primarie, sau de la consiliul judetean, cine s-o ocupa de asta, ca sa mai faca niste reparatii. Pe pereti atarna, cuminti, cateva canute din lut, doua stergare si niste linguri de lemn.
Intr-un colt, sta o banca veche, veche, de lemn, asa cum erau demult. Drept in fata e cancelaria – fosta magazie de lemne. Faci un pas, inca jumatate, si gata, se termina, dai de geam. Din alti cativa pasi, masori si lungimea. Incap cateva persoane, dar doar una, poate doua pot sa stea jos, restul, in picioare. Cumva, nepotrivite locului sunt cele doua calculatoare, conectate la internet, faxul si o imprimanta. Sunt doua clase, pentru cei de I-IV si inca un spatiu, pentru copiii de gradinita. Desi mici, clasele par primitoare. Au mobilier nou, cu pupitre si scaune lucioase, dar invatatorii zic ca sunt cam mari pentru copii. Au primit si dulapuri noi, chiar daca, intr-o clasa, inca mai e si cel vechi, din tabla.
Pe pereti atarna diverse planse. Cei mici au abecedarul, cifrele, cateva reguli de gramatica, niste desene, cateva steaguri printre care si cel al Uniunii Europene. In clasele a III-a si a IV-a plansele contin tabla inmultirii. Pe perete sta atarnata harta Romaniei. Podeaua e tot veche, din scanduri de lemn. In fiecare clasa e cate o soba, cu lemne. E frig acolo, sus, pe deal, si chiar daca se face focul in scoala, toti sunt bine imbracati, cu plovere, pantaloni grosi si caciuli. WC-ul e in fundul curtii, dar si pentru asta sunt echipati cu totii: cizmele de cauciuc sunt nelipsite.
Multi copii vin la scoala doar pentru corn si lapte
La scoala din sat sunt 4 invatatori, 2 educatoare si cate un profesor pentru sport, franceza si religie. Fac naveta din satele din jur. In total, sunt 115 elevi. Nu vin toti. Dimineata, invatatorii se mai duc prin sat, sa ii adune, sa ii cheme la scoala. Multi vin doar pentru corn si lapte sau, sunt asa saraci, ca stau doua ore la scoala si pe urma ii roaga pe invatatori sa ii lase sa plece, ca sa vina si fratii lor: au doar o pereche de incaltari si un rand de haine, asa ca fac cu schimbul. Mai toti invatatorii din zona trec, la inceput de cariera, pe la scoala de aici. Toti asteapta sa plece cat mai repede.
Info plus: 17.449 de scoli din cele 23.899 de scoli care exista in Romania sunt in mediul rural. (Miruna Covaci, Melania Vergu - Gandul)