CFR Cluj - Girondins Bordeaux, 1-2, esec dureros

CFR Cluj a pierdut marti in fata francezilor de la Girondins Bordeaux, scor 1-2, pe teren propriu, in Grupa A a Ligii Campionilor, diminuandu-si drastic sansele de a mai vedea primavara competitiilor europene in acest sezon.

Plecata ca din pusca (victorie cu AS Roma si egal cu Chelsea), campioana Romaniei s-a impotmolit in dubla cu Bordeaux. Cu toate ca sefii din Gruia calculasera ca echipa lui Trombetta va acumula sase puncte din jocurile cu francezii, pe teren a fost exact pe dos.

Echipa a pierdut atat turul (0-1), cat si pe propriul teren. Fara Trica, suspendat dupa cartonasul rosu primit la Bordeaux, campioana Romaniei a fost lipsita de inspiratie. Gouffran si Gourcuff s-au distrat cu adversarii in minutul 6, cand ultimul a marcat de la cinci metri. Gourcuff s-a transformat intr-un cosmar pentru fotbalistii romani, dupa ce luna trecuta, in partida Romania-Franta 2-2, a inscris si in poarta lui Lobont, la Constanta, de la peste 30 de metri. Dani a readus aseara egalitatea in minutul 9, insa Wendel a facut ca „feroviarii" sa intre la vestiare in dezavantaj.

Cum Roma a invins Chelsea pe Olimpico (3-1), „feroviarii" au cazut pe ultimul loc si mai pastreaza sanse mici si pentru un loc trei, care i-ar duce in „16"-imile Cupei UEFA.

DEZNADEJDE

Trombetta: „Avem prea multe meciuri tari"

La finalul meciului de aseara, cerul parca se prabusise peste cei de la CFR Cluj.

„Bordeaux este a doua echipa in Franta in acest moment, joaca pentru a doua oara in Liga Campionilor si au fost mai buni decat noi in aceasta seara. Am asteptat mai mult de la toti. Dar mi s-a parut ca jucatorii mei au dat tot ce au putut in teren", a declarat la final Maurizio Trombetta, antrenorul Clujului.

Referitor la discrepanta dintre primele doua jocuri din Liga Campionilor si meciurile cu francezii, Trombetta a spus: „Bordeaux e o echipa care are o buna posesie si ne-a fost greu sa facem presing. Imi pare rau ca le-am facut cadou cele doua goluri. Jucam foarte mult, avem meciuri deosebit de dese si nu e usor sa ne mentinem nivelul in toate aceste jocuri".

Presedintele gazdelor, Iuliu Mure- san, a trecut de la optimismul de dinaintea meciului la pesimism: „Se pare ca aventura noastra se termina aici. Mai avem sanse foarte mici de calificare".

„Este inadmisibil sa iei un gol asa cum l-a luat CFR-ul pe al doilea. Echipa noastra era dezlanata in repriza a doua, iar francezii ne-au intrecut la toate capitolele. Am fost depasiti psihic, nu am avut prospetime", a opinat si selectionerul Victor Piturca la Sport.ro.

Adi Dobre, Mihai Soica - Evenimentul Zilei

Articol disponibil la adresa: http://www.romaniantribune.net/a2936_CFR_Cluj_-_Girondins_Bordeaux_1-2_esec_dureros.aspx