Dupa CFR, si trupa din Ghencea a iesit sifonata din „dubla" cu o formatie din Hexagon. Aseara, echipa lui Dorinel a pierdut la Lyon.
Steaua a fost invinsa miercuri, la Lyon, de campioana Frantei cu 2-0 (goluri Juninho, din lovitura libera, si Reveillere) si mai pastreaza doar sanse teoretice pentru a accede in primavara europeana din Liga Campionilor. Vicecampioana din Liga I trage nadejde doar la locul trei in grupa, care asigura calificarea in „16"- imile de finala ale Cupei UEFA.
* In celalalt joc din Grupa F, miercuri seara, Fiorentina a remizat pe teren propriu cu Bayern München, scor 1-1. Golul italienilor a fost marcat de Mutu.
* Dorinel Munteanu a surprins la Lyon, aliniind o formula de echipa cu multe elemente noi. Titularizarea portughezului Tiago in locul lui Lovin a fost neasteptata, la fel si aparitia lui Szekely pe postul lui Semedo. Introdus dupa pauza, Semedo, pe care Dorinel nu l-a avut la inima nici in mandatul sau la CFR Cluj, a fost inlocuit cateva minute mai apoi.
Dorinel: „Am avut ghinion"
* In timpul meciului, Dorinel a mestecat guma. La un moment dat, in prima repriza, cateva camere de luat vederi l-au surprins pe roman facand un „balon".
* Aflat la debutul ca antrenor in Liga Campionilor, Dorinel Munteanu a vazut alt meci: „Am fost urmariti de ghinion. Am pus presiune pe adversari, am controlat jocul. Sunt dezamagit".
* Prin golul marcat aseara, Juninho a devenit cel mai bun marcator in cupele europene pentru Lyon. Cu 17 goluri, brazilianul l-a depasit pe un conational de-al sau, Sony Anderson.
* „Neamtul" a impus reguli stricte la echipa, jucatorii petrecandu-si aproape toata ziua de ieri in camera de hotel. „Ros-albastrii" au facut doar o scurta plimbare pe aleile din jurul hotelului. Pe toata durata perioadei de recreere, Dorinel Munteanu a preferat compania lui George Ogararu, care pare sa fie principalul sau sfatuitor dintre jucatori. Capitanul Radoi a jucat rolul singuraticului, stand tot timpul cu castile pe urechi, iar ceilalti jucatori s-au impartit in grupulete. Stelistii au fost mirati cand au vazut ca la numai cateva sute de metri de hotelul lor se afla sediul celebrului Interpol. „Ia uite Lovine, Interpolu’!", a exclamat Petre Marin. Cu o ora inainte de plecare spre stadion, jucatorii Stelei au primit vizita patronului Gigi Becali: „Hai, ba, toata lumea la masa. Hai, sa stam de vorba!". Finantatorul echipei din Ghencea a discutat aproape trei sferturi de ora cu echipa, dupa care a tras un pui de somn.
AJUTOR DE LA RIVALI
Iuliu Muresan a platit dezlegarea
antrenorului Dorinel Munteanu!
Desi pare greu de crezut, rivalele din Liga I isi dau uneori mana, in ciuda faptului ca, de regula, polueaza atmosfera din fotbalul intern cu scandaluri. Steaua a primit un ajutor neasteptat de la rivalii de la CFR Cluj, care le-au facilitat sa obtina dezlegarea lui Dorinel Munteanu de la „U" Cluj. „M-a sunat Gigi Becali sambata si m-a rugat sa-i acord un imprumut de 100.000 de euro, pentru a plati dezlegarea lui Dorinel Munteanu. Am fost de acord, pentru ca am considerat ca fac un gest de fair-play. Nu voiam sa se afle, dar eram sigur ca acest lucru va deveni public. Nu e nimic anormal. Nu am acordat acest ajutor pentru ca as fi vrut ca Steaua s-o impiedice pe Dinamo, ci doar pentru ca am putut. Ei ar fi avut nevoie de acesti bani cat mai repede si nu ar fi putut ajunge nimeni de la Bucuresti la Cluj in timp util. A fost doar un imprumut rambursabil in trei zile. Atat", a dezvaluit Iuliu Muresan, presedintele gruparii din Gruia.
Steaua s-a chinuit saptamana trecuta sa obtina acordul „sepcilor rosii" pentru transferul lui „Munti" in Ghencea si, fara ajutorul „feroviarilor", probabil nu l-ar fi avut pe tehnician pe banca la derby-ul cu Dinamo. Gigi Becali a apelat la ajutorul dusmanilor de la Cluj pe care, de-a lungul timpului, a incercat sa-i „incurce" cu fel de fel de „valize". Mai mult, Gigi i-a catalogat in dese randuri pe clujeni cand drept „tarani prost imbracati", cand „unguri".
LIGA CAMPIONILOR
LYON - STEAUA . . . . . . . . . . . 2-0
Marcatori: Juninho (44), Reveillere (89)
LYON: Lloris 6 - Reveillere 7, Cris 6, Boumsong 5, Grosso 6 - Juninho 8, Toulalan 7, Makoun 6 - Keita 5 (70, Delgado 6), Benzema 6 (83, Piquionne), Ederson 6 (70, Kallstrom 6). Antrenor: Claude Puel
STEAUA: Zapata 4 - Ogararu 6, D. Goian 6, Ghionea 5, P. Marin 5 - M. Radoi 6, Tiago 6 - Szekely 4 (46, Semedo 4; 81, Arthuro), B. Stancu 4 (59, D. Moreno 4), Nicolita 5 - Kapetanos 5. Antrenor: Dorinel Munteanu
Stadion: „Gerland" - Lyon; Spectatori: 37.143; Arbitri: M. Gonzalez 7 - J. Jimenez 7, H. Robles 7 (toti din Spania)
Mihai Voinea - Evenimentul