Copos a scos la licitatie datoriile Rapidului

Dupa un an de negocieri si contre, Fathi Taher a decis sa o rupa definitiv cu George Copos si clubul Rapid. Iordanianul nu vrea sa mai investeasca nici un euro in Giulesti si i-a recomandat fostului vicepremier sa-si gaseasca alt cumparator. Copos este hotarat sa scoata la licitatie clubul cu tot cu datorii, aproximativ 12 milioane de euro. Jean Valvis, Viorel Hrebenciuc, omul de afaceri grec Kokalis Sokratis si Ionut Negoita se afla printre potentialii cumparatori.

„Eu sunt la Geneva. Nu stiam ca George Copos a spus ca va anunta astazi (n.r., ieri) cui va vinde clubul. Eu sunt dispus sa platesc pe loc suma ceruta de George Copos. Am avut cateva discutii cu el, dar nu mi-a dat un raspuns clar". (Jean Valvis)

Fathi Taher s-a decis sa inceteze dansul negocierilor cu George Copos si a anuntat ca nu se va mai implica la Rapid. Acesta l-a sfatuit pe actionarul majoritar al gruparii giulestene sa caute alti posibili investitori pentru a finanta echipa din Grant. „Am mai vorbit cu domnul Copos, dar nu s-a mai intamplat nimic de ceva timp. Situatia a ramas aceeasi. Eu nu mai pot investi bani intr-un club cu o situatie extrem de incerta. Am incercat sa fac lucruri bune pentru Rapid, dar din pacate nu am reusit. Foarte bine ca domnul Copos negociaza cu alti oameni de afaceri pentru preluarea clubului. Chiar eu i-am zis sa caute alti oameni potenti financiar pentru a rezolva problemele de la Rapid. Orice ban in plus pentru club e benefic", a spus Taher. Iordanianul este preocupat acum de modul in care isi va recupera cele 8 milioane de euro, bani imprumutati clubului in ultimul an. In martie 2008, George Copos a incheiat cu Taher un contract de cedare a 80 la suta din actiunile SC FC Rapid SA in schimbul a aproximativ 13 milioane de euro. Conform contractului, Taher se obliga sa finanteze gruparea giulesteana, lucru realizat prin imprumuturi de aproximativ 8 milioane de euro, bani cheltuiti in principal pentru transferuri de jucatori. In luna octombrie 2008, Fathi Taher a sistat in totalitate finantarea FC Rapid, care a intrat, astfel, intr-o acuta criza financiara. Taher a comentat si posibilitatea ca Viorel Hrebenciuc sa achizitionaze clubul impreuna cu alti investitori greci: „Nu am auzit ca domnul Hrebenciuc sa vina la Rapid, nu stiu daca asta este posibil, dar daca se va intampla, ar fi un lucru extraordinar pentru club". In acest moment, George Copos poate organiza o licitatie, la care, pe langa sigla, palmares si culori, sa vanda si datoriile formatiei, cifrate la aproximativ 12 milioane de euro.

Investitor de la Olympiakos Pireu,
la pachet cu un politician

Presedintele Consiliului de Administratie a clubului Dinamo, Nicolae Badea, a lansat o varianta- soc: politicianul si omul de afaceri Viorel Hrebenciuc, un apropiat al lui Gigi Becali, impreuna cu patronul lui Olympiakos Pireu, Kokalis Sokratis, sunt gata sa finanteze echipa din Giulesti. „Rapidul a fost preluat de domnul Viorel Hrebenciuc, impreuna cu niste investitori. Sunt romani si greci si vor sa faca un contract de cesiune cu obligatiile pe care si le-a asumat Taher. Acesti greci au si acum investitii in Romania", a declarat Badea. Asa cum era de asteptat, Copos a negat vehement informatia, la fel cum a procedat in urma cu un an cand se afla in negocieri cu Taher. „Este o diversiune, eu nu stiu nimic de asa ceva. Hrebenciuc e un mare suporter stelist, cum sa vina la Rapid? La Rapid trebuie sa vina un om care sa faca mai mult decat am facut eu. La Rapid nu e nevoie numai de bani, e nevoie si de suflet", a declarat Copos, care insa a lasat sa se inteleaga ca in urmatoarele zile va face un anunt extrem de important legat de viitorul Rapidului. Chiar si asa, Copos continua sa se agate de negocierile cu afaceristul iordanian: „Domnul Taher trebuia sa vina in tara in weekend ca sa finalizam contractul privind vanzarea pachetului majoritar de actiuni al clubului, sa aflam din partea dansului daca e alb sau negru, dar din pacate nu a mai ajuns la Bucuresti. O sa il mai astept cateva zile pentru ca asa este corect. Cred ca domnul Taher a fost de buna-credinta si de aceea spun ca merita sa mai astept".

Jean Valvis este convins ca va salva clubul
de la faliment

Jean Valvis si Ionut Negoita au discutat, evident separat, cu George Copos eventualitatea de a prelua echipa. Daca ultimul a lasat sa se inteleaga ca nu mai este interesat de afacere, asa cum a facut si in cazurile Dinamo si Petrolul, greco-elvetianul Valvis este convins ca in acest moment are sanse mari sa devina numarul 1 in Giulesti. „Sunt dispus sa cumpar clubul, nu-mi este teama sa fac din nou afaceri cu domnul Copos. Sunt convins ca intr-o zi Rapidul va fi mai tare decat Manchester United. Vreau sa fac din Rapid un club european. Nu-l vad pe Hrebenciuc sa vina la Rapid. Din cate stiu eu, el este stelist si nu-l vad sa vina cu mintea la Rapid si sa ramana cu inima la Steaua", a spus Jean Valvis.

                                                                                            Dan Nicolaie - Gardianul

Articol disponibil la adresa: http://www.romaniantribune.net/a3575_Copos_a_scos_la_licitatie_datoriile_Rapidului.aspx