Odata cu revigoarea creditelor pentru locuinte, piata se va stabiliza mai jos fata de cea de dinaintea crizei

„Cresterea creditarii in domeniul imobiliar a stagnat, aceasta fiind caracteristica intregului sistem imobiliar din Romania, la ora actuala. Ne aflam intr-o perioada de tranzitie in evolutia creditului ipotecar, insa in continuare exista cerere mare de credite pentru locuinte, iar pentru banci acest lucru reprezinta oportunitati de crestere a afacerilor. Intr-o perioada de pana la un an, estimez o revigorare a creditului in sectorul imobiliar, care isi va relua cresterea”, este declaratia presedintelui Asociatiei Romane a Bancilor, Radu Gratian Ghetea.

Perioada estimata este optimista, dar cresterea creditului va fi destul de temperata, deoarece dobanzile la creditele ipotecare vor trebui sa scada de la 12% la 7%, iar veniturile populatiei sa fie cel putin comparabile cu cele de dinaintea crizei.

Deprecierea leului cu circa 20% fata de euro, de la inceputul lui 2008, a dus la o scadere reala a pietei imobiliare de doar 10%. „Si in lei a fost o reducere a preturilor, pentru ca devalorizarea leului fata de euro a fost mai putin puternica decat devalorizarea preturilor pe piata imobiliara, precizeaza Radu Zilisteanu, director general al agentiei imobiliare Intermedias, asa incat eu cred ca pe viitor tranzactiile o sa ramana valutizate, mai ales in perspectiva aderarii romaniei la spatiul euro. Se va ajunge la un pret de echilibru, insa e foarte greu de spus care va fi acesta. In 2009, daca ritmul de creditare va fi extrem de redus, e posibil sa mai asistam la reduceri de preturi pe piata imobiliara, iar situatia asta o sa mai dureze cel putin pana la sfarsitul acestui an. E greu de precizat cu cat ar mai putea sa scada, deoarece totul depinde de ritmul creditarii”.

Cert este ca revigorarea creditului pentru locuinte nu va insemna revenirea la cresterile spectaculoase a pietei imobiliare, situatia nu va repeta coordonatele de pana la criza. Pretul la apartamente va creste, asa cum spun analistii, direct proportional cu nivelul de creditare, cu suma pe care o vor scoate bancile pe piata.

„Preturile practicate la inceputul lui 2008 nu vor mai fi curand atinse. Piata se va stabiliza la un nivel mai jos, spune Zilisteanu. Asteptarile potentialilor cumparatori sunt de scadere a preturilor. Ei pandesc momentul cand se va ajunge pe fundul gropii”. In aceasta perioada niciun analist imobiliar nu se aventureaza sa riste o prognoza despre oportunitatea cumpararii de locuinte la un pret avantajos generat de piata. “Fiecare sa cumpere atunci cand simte ca pretul este minim, dar este foarte greu de depistat acum”, concluzioneaza Radu Zilisteanu.

Chiar daca vremea speculatorilor a trecut, exista potential de crestere pentru dezvoltatorii imobiliari. „E posibil sa mai vedem speculatii in piata, dar nu cred ca vom mai asista la aceeasi intensitate ca pana acum, declara Ghetea. Cat priveste situatia rau platnicilor, e de asteptat ca numarul acestora, care intarzie plata creditelor, sa urce. Este o realitate care nu trebuie sa ne sperie insa, dar care trebuie tratata cu atentie. Bancile trebuie sa dea posibilitatea clientilor sa-si onoreze responsabilitatile fata de banci, chiar daca intr-un ritm mai lent”, a adaugat presedintele ARB si al CEC Bank, Radu Ghetea. (Anca Sohoreanu)

 

Articol disponibil la adresa: http://www.romaniantribune.net/a3746_Odata_cu_revigoarea_creditelor_pentru_locuinte_piata_se_va_stabiliza_mai_jos_fata_de_cea_de_dinaintea_crizei.aspx