Principele Radu - un principe pentru Cotroceni

Un principe pentru Cotroceni! Radu de Hohenzollern-Veringen devine primul candidat oficial la functia suprema in stat. La ceremonia organizata joi seara (9 aprilie a.c.) la Palatul Elisabeta, princepele a prezentat motivele si contextul angajarii sale in cursa electorala.

Principele Radu, in varsta de 49 de ani, s-a nascut la Iasi, intr-o familie de medici si si-a inceput cariera profesionala pe scena.

In 1984, a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti, insa rolul care i-a adus notorietate l-a jucat pe scena vietii, zece ani mai tarziu cand a intalnit-o pe Principesa Margareta.

Cei doi s-au cunoscut cu prilejul unor actiuni caritabile si in 1996 se casatoresc.

In 1999, Radu Duda devine Principe de Hohenzollern-Veringen. Acest moment va marca sfarsitul carierei artistice din teatru, film si televiziune, inceputa in 1974.

Principele a fost reprezentant special al Guvernului Romaniei, sub doua guverne: PSD si PNL. Executivul a renuntat la serviciile lui in 2008.

Principele a fost acuzat de relatii cu Securitatea comunista, acuzatii pe care le-a respins. I-a fost contestat titlul nobiliar obtinut prin casatoria cu principesa Margareta.

Intr-un sondaj din 2004, comandat de PSD, principele era cotat cu un procent de 3,4% intr-o eventuala cursa pentru presedintie.

Realitatea Tv

Articol disponibil la adresa: http://www.romaniantribune.net/a3916_Principele_Radu_-_un_principe_pentru_Cotroceni.aspx