Abandonat de efemeritatea humei, fiinta spiritual-astrala a pictorului, scriitorului, confratelui exemplar Sabin Balasa poate fi simtita ca prezenta doar de catre cei carora nu le-a dat altceva drept vesnica mostenire decat pulberea fina a culorilor si sensul tainic al mesajelor sale unice, descifrabile si la timpul prezent si, mai ales, la cel viitor.
Tipul de comunicare, marcat de inevitabile rabufniri egolatre, se motiva prin capacitatea poetica a metaforei si prin sensurile grave ale ideilor. A vazut idei si le-a conferit materialitate in viziuni galactice sau mundane, traversate si unele si altele de innariparea credintei in triada clasica Bine, Frumos si Adevar. Astfel, intrepretarea tine de arta unui actor care-si slujea pe scena artei propriul rol.
Sabin Balasa a fost pretuit neconditionat de oamenii rari, asemenea lui, capabili sa accepte ca pictura incepe doar atunci cand artistul face fireasca trecerea din iluzoriul vizibilului in dimensiunea ampla a transcendentului. Galaxiile lui Balasa tin de himeric si de spiritul vizionar al unui creator care, deschizand portile cerului, le si inchide cu aroganta unicitatii in fata celor obtuzi si insensibili. Acest univers compozit asociaza fiintele himerice cu aspectul lor straniu cu misterul inevitabil al oricarui creator dominat de tainele lumii. Stalpii cerului sustin permanet bolti iluzorii unde htonicul devine mereu pretextul orizontalitatii ca punct liminar in descatusarea conventiilor de limitarile telurice in favoarea libertatii visului lucid. Sabin Balasa, calator imaginar printre stele, prefigura astfel anticipatele calatorii ale Magului prin orizonturile fiintei si ale unui univers proprietate personala. Genialitatea lui, refuzata de burghezi sau de cei limitati la conventiile vizibilului, poate fi identificata cu ochiul liber doar ce cei care pot privi simultan atat abisurile intergalactice cat si labirintul fiintei interioare.
Sabin Blasa nu avea nevoie sa strige disperat pentru sensibilizarea autistilor: si eu sunt pictor!, cum se intampla in Renastere deoarece el avea cu asupra de masura certitudinea ca se nascuse pictor inca de la prima privire aruncata pe chipul mamei si, mai apoi, cand lumina i s-a parut o taina de-a pururi. Descoperind apoi culorile si-a dat seama ca depinde numai de el sa le insufleteasca si sa le asocieze in asa fel incat sa edifice, in completarea tabloului lumii, nuantele doar de el imaginate. Admiratia sau contestarile unora nu pot modifica esenta, dimensiunea unui spirit vizionar, cu atat mai mult cu cat artistul cobora mai adanc in sine insusi. De fapt, in structurile imaginarului, isi aflau salas minunile pe care tocmai le infaptuia.
A fi iesean nu tine de documentele starii civile. A fi iesean este o stare de spirit si asemenea dimensiuni si le asuma doar putini. In special creatorii de bunuri simbolice si cei care cred in Himerele lui Paciurea si in Maiestrele lui Brancusi. Vizionarismul lui Balasa are si o intemeiere filozofica atata vreme cat el vede omul ca avand acces, prin smerenie si credinta, la taina lucrurilor.
O recenta carte de poeme, Anatomia culorilor, sugereaza prin echivalente lirice datorate poetului iesean Adi Cristi, curcubeele unei palete pe care a rasarit deseori un soare invizibil daca nu-l cauti in profunzimile propriei fiinte. Eufonia versurilor rezoneaza cu paleta pictorului in asa masura incat versul devine complementar imaginii, ambele sugerand o sacralitate a euritmiei si a libertatii de a visa.
Asezarile sau Intemeierile lui Sabin Balasa la Iasi, o triada semnificativa, simbolica, s-a produs mai intai cand, refuzat la Bucuresti, s-a refugiat intr-un fel de exil autoimpus la Iasi. Intelepciunea unor decidenti, farmecul indelebil al secularului oras moldav, chemarea din adancuri a vechilor cronicari si al inteleptilor voievozi, marea si devastatoarea umbra eminesciana si a spiritului critic maiorescian, harul locului i-au fertilizat gandirea si inflacarat penelul. Astfel, in Sala Pasilor Pierduti pictorul s-a regasit pe sine insusi in scenele memorabile privind miturile fundamentale ale neamului romanesc. Etnogeneza, Zburatorul, Mesterul Manole, Miorita, Eminescu transfigureaza datele esentiale ale fiintei noastre istorice. Hyperion insa, solitar, metafizic si impenetrabil, staruie din afara timpului sa priveasca dincolo de vesnicia clipei. Monumetalistul nu refuza gratia prezentelor feminine al caror palpit vital asigura vesnicia lumii.
Al doilea moment al Asezarii lui Sabin Balasa la Iasi a fost cel al pictarii in Aula Magna Mihai Eminescu de la Universitate cand s-a daruit pe sine in emblematica Galaxie a iubirii. Profunzimea gandului s-a ingemanat cu maiestria penelului, cu starea de efervescenta intelectuala ce l-a dominat vreme indelungata. Pe cerul noptilor noastre insomniace, silueta gracila a Selenei se logodeste simbolic cu vesnicia. Pulsiunile frematatoarea ale Galaxei face ca viata astrelor sa tinteasca misterul lumii, al timpului si sa confere legitimitatea conceptului de vesnicie.
Al treilea moment al Asezarii lui Sabin Balasa in Iasii inteleptului Dosoftei, a carturarului Dimitrie Cantemir s-a petrecut in momentul cand a simtit ca vremea sorocului se apropia implacabil. Credinta statornica, exprimata chiar la ultima lui expozitie personala antuma, ca numai de la Iasi poate porni o noua si necesara renastere spirituala, a decis sa se invesniceasca in pamantul unde la tinerete, la maturitate si in ceasurile din urma a daruit orasului de suflet obolul unei profunde si emotionante recunostinte. Neputand sa-si aleaga voluntar locul ivirii in lume, a putut-o face, cu un an in urma, in privinta celui de ramas bun. S-a asezat astfel la Eternitatea din Iasi in asteptarea dreptei judecati de apoi. In teritoriile raiului probabil ca acum zugraveste boltile infinite ale locului inmiresmat, cum spun cartile batrane. Fara Sabin Balasa, Galaxia Artei romanesti si nu numai, este mai saraca cu planeta harului sau desavarsit...
Valentin Ciuca