Experienta misionara in Togo: ... ma reintorc in misiune

In inima mea ii iubeam pentru ca, asemenea tuturor copiilor, aveau nevoie si dreptul la iubire si apoi, era nevoie de putin pentru a-i multumi pe toti. In primul an, impreuna cu prietena mea, Monica, nu am facut foarte multe lucruri, am observat modul de a lucra al educatoarelor, modul de a gandi si de a actiona, atat al lor, cat si al copiilor si al familiilor acestora.

In al doilea an, cunoscandu-i pe toti putin mai mult, am reusit sa ne inseram in scoala, in mod operativ, lucru pe care apoi, am reusit sa-l facem si cu tinerii care, in ciuda saraciei si a somajului, lupta pentru un viitor mai bun, chiar daca el pare incert. Am vazut tineri care locuiau pe cont propriu, intretinandu-se singuri, mergand dimineata la scoala si dupa amiaza la lucru pentru a se intretine pe ei si de multe ori pe vreunul dintre fratii mai mici. Toti tinerii visau la o societate noua, la o familie normala, la un loc de munca stabil pentru a-si putea imbunatati conditiile de viata. Ii apreciez pe acesti tineri care nu se lamenteaza in continuu ca sunt saraci, asa cum facem noi, adesea, desi avem conditii de viata mai bune. Cand ii intrebi pe ei: „Cum iti merge?" ei iti raspund mereu „Foarte bine!" chiar daca au probleme. De la acesti tineri pe care i-am cunoscut, care participau la activitatile din parohie, am invatat multe lucruri:

Cat este de frumoasa viata atunci cand fiecare dintre noi este gata sa primeasca macar un sarac in viata sa. Este minunat sa constientizam ca primindu-i vom fi adevarate instrumente in mana Domnului!

Ma temeam ca plecand din tara mea voi plange dupa ceea ce am lasat in urma, dupa familie. Desigur, aceasta din urma, mi-a lipsit, dar nu am suferit pentru ca acolo am gasit o alta familie, am gasit prieteni adevarati care ma admirau nu doar pentru ca eram alba ci si pentru modul meu de viata, pentru ca eram acolo pentru ei, pentru ca ma ingrijeam de ceilalti.

Cand mi se spunea ca doi ani sunt putini pentru a cunoaste Africa nu credeam dar asa este. Pentru a putea trai pe deplin aceasta experienta si a construi ceva durabil si care sa se imprime in inima oamenilor sunt necesari macar 6 ani. Desigur, pentru unii dintre noi, Africa inseamna suferinta, boli, saracie care ne sperie. Pentru mine insa, toate astea au fost lucruri care m-au atras pentru ca dadea cu adevarat sens aspiratiilor mele si faptului de a ma afla acolo.

Acum ca m-am intors pot spune nu doar ca am dat sens acestei experiente pentru ca am putut oferi ceva din mine, dar si ca am primit foarte mult de la lumea de acolo: intelegere, disponibilitate, incurajari, etc.. Daca cineva ma va intreba daca am intentia de a reface experienta ii voi spune ca da. Un da care as vrea sa fie si o invitatie pentru toti cei care ar dori sa faca o experienta asemanatoare dar ezita.

Si iata timpul a sosit. Providenta m-a chemat prin dorinta surorilor de a le da o mana de ajutor in gradinita noua de la Ahepe, localitate asezata la o distanta de 6 km fata de Kouve, construita recent, cu ajutorul Providentei. La inceput am ezitat sa dau un raspuns afirmativ, dar meditand mai mult mi-am dat seama ca trebuie sa dau curs invitatiei.

Desigur plecarea mea va fi sub o alta forma. De data aceasta, Surorile Providentei vor fi acelea care ma vor sustine in intreaga mea misiune alaturi de „Amici Padre Luigi". Proiectul are o deschidere mult mai larga in privinta colaborarii cu laici din lumea intreaga care doresc sa-l slujeasca pe Cristos cu aceeasi carisma a surorilor. „Carita, carita salvate le anime con la carita". Sunt prima cu care se incepe, dar eu am credinta ca dupa mine se vor mai gasi si alti tineri dornici de a face o experienta tot atat de intensa, ba chiar mai profunda. Sigur ca ne trebuie curaj de a spune „DA" lui Dumnezeu. Si daca noi ne abandonam total in mainile Sale vom vedea cum el lucreaza prin noi la opera de mantuire a omenirii. Va invit sa ne rugam pentru misionari ca IUBIREA sa triumfe in lume.