
Au aparut probe indubitabile, publicate de UNIMEDIA si “Jurnal de
Chisinau”: daca baietii, care au protestat pasnic impotriva fraudarii
alegerilor, s-au ales cu coastele rupte sau chiar cu moartea, numeroase
fete au fost violate de militieni. Asa cum au procedat si “majurii” lui
Ion Iliescu in 1989-1990. Amnesty International a cerut ca politistii
lui Voronin sa nu fie amnsitiati pentru comportamentul lor criminal,
asa cum sugera Marian Lupu, un tovaras de nadejde, fost presedinte al
Parlamentului.
Avocatul
Stefan Matei este primul care da in vileag practicile primitive din
beciurile militiei lui Voronin. Unele au fost siluite chiar in
comisariatele de politie. Este o forma de intimidare politica a
femeilor in regimurile brutal totalitare. “Daca pana acum au circulat
doar niste zvonuri, avocatul Stefan Matei vine sa le confirme. Avocatul
Stefan Matei apara interesele unei tinere, care a fost violata la
comisariatul de politie al sectorului Buiucani”, arata UNIMEDIA.
Evident, fata a refuzat sa depuna marturie in faa presei, iar numele ei
nu a fost dat publicitatii. “Doi politisti m-au tinut, iar al treilea a
abuzat de ea”, relateaza avocatul Stefan Matei. Dramele de la Chisinau
amintesc de brutele militiei lui Ion Iliescu, indivizi care au
nenorocit destine si care nu au platit nici pana astazi pentru faptele
lor. Traume au fost, unele femei au sfarsit tragic, unele chiar s-au
sinucis, uneori s-au nascut si copii, ziaristii au scris cu indignare,
s-au facut filme, iar Tataie este si astazi un senior fericit. De unde
concluzia ca nu doar originea etnica unitara, dar si unitatea de regim
politic poate genera reactii primitive similare. Majoritatea
militienilor lui Voronin sunt tineri veniti din Chitinau sau din satele
basarabene. Unde au invatat asemenea comportamente gregare, daca nu la
seful suprem, care-i face felul nevestei unui ministru important din
Republica Molotov?
Torturati ca sa semneze declaratii fara sa le citeascaTinerii
aceia frumosi, cu parinti prea lasi sau prea stupizi ca sa iasa in
strada pentru drepturile lor, sau plecati la munca in Italia, in Spania
sau in Romania, seamana cu “decreteii” din Bucuresti, care au facut
“revolutie” pe tancurile generalului de ghips. Cei din deceniul
groazei sau “iepopca da aur” au crescut cu cheia de gat, langa ghena
de gunoi, cu misiune precisa de la mamele lor: sa stea la coada in
spatele blocului, langa tobogan, cand “se baga tacamuri”. Iata de ce
m-au impresionat elevii si studentii de la Chisinau si dreptatea
trebuie sa fie de partea lor. Supusi tratamentelor degradante, ei se
tem sa depun marturii fiindca “europenii” vin si pleaca, iar ei raman
cu bestiile. L-am vazut pe premierul ceh Mirek Topolanek spunand senin:
“Nu cred nimic din ce aud si doar 50% din ce vad”, dupa care s-a hlizit
cand Voronin a zis ca “este injositor” ca Romania sa ajute R. Moldova
sa intre in UE. Marlanul discuta de la egal la egal cu ganditorii de la
Bruxelles. Vazand comportamentul celui care reprezinta Uniunea
Europeana, m-am intrebat ce cautam noi alaturi de niste indivizi
prostiti de cartofi. El nu crede nici ce aude, nici ce vede! Tinerii
incarcerati au fost torturati, dupa care au fost obligati sa semneze
declaratii ca nu vor transmite nimic catre presa, nu vor face marturii
catre comisariatele de politiei sau catre procurori si avocati.
Militienii l-au amenintat cu moartea pe Vadim Ungureanu daca spune ce-a
patit. Alexandru Fleas, consilierul primarului Dorin Chirtoaca, a
declarat ca niste parinti au cerut la Primarie asistenta juridica
pentru copiii lor maltratati de militieni. Dupa cateva zile de discutii
cu feciorii lor, parintii au renuntat de frica. “Primaria Chisinau a
sustinut moral mai multi tineri care au avut de suferit in urma
protestelor din 7 aprilie, acordandu-le asistenta juridica gratuita,
pentru ca ei sa depaseasca frica si sa-si cunoasca drepturile lor de
cetateni, care le-au fost incalcate”, a precizat consilierul primarului
Dorin Chirtoaca. In urma investigarii persoanelor arestate dupa 7
aprilie, Primaria detine inregistrari audio, video, poze cu persoanele
care au fost supuse unor tratamente inumane si pe care le-a prezentat
Parlamentului European. Oficial, s-au inregistrat deja 41 de persoane
maltratate, 3 morti si doua persoane disparute dupa protestele din 7
aprilie.
Raport ONU: S-au comis violente extremeO
comisie a Organizatiei Natiunilor Unite a investigat tratamentul
aplicat persoanelor arestate la Chisinau. Experti ONU au constatat ca
majoritatea erau tineri fara antecedente penale si ca autoritatile din
R. Moldova au comis impotriva lor violente extreme. Au fost loviti cu
bate, cu pumnii si cu picioarele. Exista femei batute cu bestialitate,
arata raportul. Nu li s-a permis sa beneficieze de consiliere juridica.
Au fost fortati sa semneze declaratii sau documente pe care nu au avut
voie sa le citeasca. Regimul Voronin nu a avut nicio reactie la ancheta
ONU.
Dorin Chirtoaca a renuntat la cetatenia romanaDeoarece
comunistii au dat o lege prin care toti demnitarii, deputatii si
primarii sunt obligati sa aiba doar cetatenia R. Moldova, Dorin
Chirtoaca a fost nevoit sa renunte la cetatenia romana. In acelasi mod
au procedat 21 de deputati recent alesi. Dorin Chirtoaca,
vicepresedintele Partidului Liberal, Vlad Filat, presedintele
Partidului Liberal Democrat din Moldova, si Serafim Urechean,
presedintele Aliantei Moldova Noastra, au prezentat in plenul
Parlamentului European dovezile fraudarii alegerilor din Republica
Molotov. Ei s-au intalnit si cu reprezentanti ai Consiliului Europei de
la Strasbourg. Eurodeputatul Alexandru Nazare (PDL-PPE) a apreciat ca
misiunea UE la Chisinau “trebuie sa demareze in cel mai scurt timp
posibil. In caz contrar, rezolutia care trateaza situatia din R.
Moldova, programata pentru plenara din mai, este compromisa. Este
nevoie acum de un lobby sustinut din partea tuturor europarlamentarilor
romani, indiferent de culoarea lor politica, pentru atingerea acestui
obiectiv”. Dorin Chirtoaca este convins ca UE va trimite curand o
misiune pentru investigarea abuzurilor semnalate atat de opozitie, cat
si de forurile pentru apararea drepturilor omului. Eugenia Chistruga,
sefa misiunii R. Moldova la Consiliul Europei, a acuzat Romania de
organizarea “loghiturii di stat”, dar cand a ajuns la intrebari, a dat
dosul, spre surprinderea reprezentantilor Comisiei Europene si ai
Parlamentului European. A vorbit ruseste cu sefa comisiei UE-R.Moldova,
a ascultat intrebarile parlamentarilor romani, dupa care a iesit. Fara
sa dea macar “Buna ziua!”. Asa a educat-o Voronin.
Bucurestiul si Chisinaul - dusmanii KievuluiPresedintele
ucrainean Viktor Iuscenko a anuntat ca va candida la presedintie din
nou si prima lovitura de imagine a fost revenirea haholilor la Dunare.
Pentru ucraineni, la fel ca pentru olteni sau pentru cei din ferentari,
termenul “moldovean” a devenit cuvant de ocara. La o reuniune pe teme
de agricultura, Viktor Iuscenko i-a strigat unui operator TV, care nu
stia sa regleze o imagine: “Ba moldovene!”. Anatol Fetescu,
presedintele Asociatiei national-culturale a moldovenilor din Ucraina,
fost viceguvernator al regiunii Odesa, i-a trimis lui Iuscenko un
protest. Presedintele Ucrainei a recunoscut ca “a fost o gluma
nereusita”. Tot o gluma proasta cred ca este si avertismentul lui
Iuscenko privind “intoarcerea Ucrainei in regiunea Dunarii”, de parca
haholii au fost aici de cand lumea si pamantul. (Si iar mi-aduc aminte
de ineptiile lui Emil Constantinescu si Adrian Severin…). “Ceea ce
facem astazi in domeniul explorarii si amenajarii zonei de la gurile
Dunarii corespunde intereselor nationale ucrainene”, a precizat
Iuscenko. “Trebuie contracarata influenta Romaniei la Dunare”, a cerut
presa ucraineana. Publicatia extremista “Zerkalo Nedeli” (Oglinda
saptamanii) avertizeaza ca Ucraina face prea multe concesii Romaniei si
R. Moldova, state care controleaza activitatea comerciala de la gurile
Dunarii. Si care ar putea sa se unifice. Dupa care citeaza declaratia
lui Traian Basescu la care Kievul a amutit: “Daca la Kiev se fac
planuri privind alipirea Transnistriei la Ucraina, acolo ar trebui sa
se ia in considerare si necesitatea retrocedarii catre Moldova a
teritoriilor Basarabiei de Sud si Bucovinei de Nord”, a spus
presedintele Romaniei. De aceea, Ucraina trebuie sa devina mai
agresiva, crede autorul.
Watson: Exista un interes real pentru R. MoldovaI-am
solicitat europarlamentarului britanic Graham Watson, presedintele
Aliantei Liberal-Democratilor din Europa, o parere in legatura cu
situatia din Republica Moldova si lipsa de reactie a autoritatilor de
la Bruxelles, in conditiile in care comunistii de la Chisinau au impus
unilateral vize pentriu cetatenii romani, care sunt cetateni ai UE, si
au expulzat din Rep. Moldova ambasadorul Romaniei si toti ziaristii.
“Exista
un interes real in privinta Moldovei. Toate grupurile politice
importante au fost de acord cu propunerea mea de a dezbate situatia din
Moldova pe 23 aprilie. Au fost declaratii oficiale din partea
Consiliului European si a Comisiei Europene. Liderii Opozitiei din
Moldova au acceptat, de asemenea, invitatia mea la Strasbourg, pentru
ziua de 23 aprilie. Nu este vorba de tacere, au fost date o serie de
declaratii in aceasta saptamana”, a declarat Watson pentru Gardianul.
(Emil Neacsu)
Viorel Patrichi - Gardianul